Săptămâna trecută am solicitat premierului israelian Benjamin Netanyahu să suspende dezbaterile pentru adoptarea reformei judiciare propuse de guvernu
Săptămâna trecută am solicitat premierului israelian Benjamin Netanyahu să suspende dezbaterile pentru adoptarea reformei judiciare propuse de guvernul său, detaliază William A. Galston într-un articol WSJ.
Ulterior, The Journal a publicat o scrisoare din partea lui Simcha Rothman – membru al coaliției de guvernare și vechi militant pentru reforma Curții Supreme din Israel. Acesta a criticat recomandarea mea.
Evident, nu a reușit să îl convingă pe prim-ministru, care a anunțat o pauză, mai târziu în acea zi.
„Din responsabilitate față de popor, din dorința de a împiedica dezmembrarea națiunii, solicit suspendarea adoptării legislației“, a declarat Netanyahu, adăugând că majoritatea membrilor coaliției au fost de acord.
„Când există posibilitatea de a preveni un război civil prin negocieri, sunt dispus să acord o pauză pentru astfel de negocieri“.
Deși este posibil ca un sentiment tardiv de responsabilitate națională să fi jucat un rol în decizia sa, la fel a făcut și realitatea politică. Netanyahu a avut parte de tot mai multe disensiuni în cadrul propriului său partid și nu mai era sigur că ar fi putut obține o majoritate pentru a merge mai departe cu respectiva legislație.
În același timp, două sondaje de opinie recent publicate au arătat că susținerea publică pentru coaliție a scăzut brusc, în timp ce încrederea în liderii ce susțin ideea de compromis – în special Benny Gantz, o figură proeminentă în fostul guvern – a crescut.
Dacă alegerile ar avea loc astăzi, coaliția, care controlează 64 din 120 de locuri în Parlament, ar rămâne cu 53 sau 54, în timp ce opoziția ar ajunge la 61 sau 62.
Anunțul făcut de Netanyahu aduce speranța că una dintre cele mai grave crize interne din istoria Israelului poate fi soluționată în mod pașnic și constructiv. Ar fi o tragedie dacă partidele combatante ar irosi această oportunitate de a poziționa instituțiile de guvernare ale națiunii pe o bază solidă care se bucură de susținere amplă din partea publicului.
Calea spre rezolvarea crizei începe prin acceptarea propunerii președintelui Isaac Herzog de a iniția negocierile. Încă de la început, Herzog a încercat să acționeze ca o forță moderatoare, oferind atât principii pentru negocieri, cât și un plan propriu ca bază pentru discuții.
Sugestiile sale au fost respinse în majoritatea cercurilor, dar i-au consolidat credibilitatea de mediator onest.
Negociatorii trebuie să facă față unui lucru care a dat bătăi de cap Israelului încă de la întemeierea sa: Primul Knesset, înființat în 1948 pentru a redacta o constituție, nu a reușit să o facă.
În schimb, Knesset-urile care au urmat au adoptat o serie de „legi fundamentale“ al cărui rol era de a servi drept pietre de temelie pentru o structură constituțională. Din nefericire, aceste legi au fost adoptate prin intermediul procesului legislativ standard, uneori cu votul unei minorități de membri aleși și nefiind niciodată ratificate de către popor.
De la mijlocul anilor 1990, Curtea Supremă a Israelului și-a asumat un rol vast de revizuire judiciară, dar statutul anormal al Legilor Fundamentale a făcut ca acest rol să aibă la bază o fundație slabă.
Dacă aceste legi nu sunt produsul unor proceduri care diferă de legislația obișnuită, ce le conferă un statut special de lege superioară și cum pot justifica o revizuire judiciară?
Pe de altă parte, ce împiedică instanța să ia în vizor însăși Legile Fundamentale? (Unii judecători le-au numit „amendamente constituționale neconstituționale“).
O procedură specială de adoptare a legilor fundamentale ar ajuta la rezolvarea acestei probleme. La fel ar face și adoptarea Declarației de Independență a Israelului pe post de Lege Fundamentală care să consacre principiile elementare ale statului și să ofere baza pentru măcar unele cazuri de revizuire judiciară.
Guvernul Netanyahu a propus să permită Knesset-ului să treacă peste deciziile Curții Supreme cu o majoritate simplă. Dar când vine vorba despre utilizarea de către instanță a legilor cu statut constituțional pentru a invalida legislația obișnuită, o invalidare parlamentară este greu de justificat.
Și în acest caz, procedurile care să facă o distincție mai clară între legile fundamentale și alte texte legislative ar putea ajuta la rezolvarea unor dispute altfel insurmontabile.
O altă chestiune importantă este procedura de selecție a judecătorilor, care în prezent acordă judecătorilor în funcție și membrilor Baroului israelian cinci locuri în comisia de selecție formată din nouă membri.
Deși numirea judecătorilor necesită acordul a șapte membri, criticii acuză că influența judecătorilor în exercițiu și a avocaților creează o elită care se auto-perpetuează și are ca rezultat selecții ce nu reflectă în mod adecvat diversitatea demografică, ideologică și religioasă a Israelului.
Datele le susțin parțial acuzațiile. Ar trebui să fie posibil să se găsească o formulă care să reducă influența instituției juridice, împiedicând în același timp guvernul să aleagă judecătorii fără acordul opoziției politice și al societății civile.
Deși romanii au fost cei care au dărâmat cel de-al doilea Templu din Ierusalim, Talmudul spune că adevărata cauză a distrugerii acestuia a fost „ura nefondată“ dintre facțiunile evreiești.
Liderii israelieni au autoritatea – și datoria – de a se asigura că această istorie nu se repetă și că primul stat evreu suveran din ultimele două milenii nu se autodistruge.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS