Isteria schimbărilor climatice: Înșelătorie în masă pentru demonizarea dioxidului de carbon

Adepților isteriei climatice le place să folosească termenul de „negaționist“ pentru a-i denigra pe cei ce nu sunt de acord cu agenda ecologică, analizează Jerome Corsi pentru American Thinker.

Termenul este utilizat cu intenția deliberată de a evoca expresia „negaționist al Holocaustului“ aplicată acelor antisemiți cărora le place să insiste că Holocaustul nu a avut loc niciodată.

Deși comparația este obscenă, este cu siguranță adevărat că Holocaustul și agenda climatică au ceva în comun: ambele ilustrează un fanatism orb, fără legătură cu realitatea.

Istericii climatici demonizează dioxidul de carbon (CO2) la fel cum Hitler i-a luat în vizor pe evrei. Apoi își acuză criticii că „neagă Holocaustul“, sugestia psihologică având rolul de a-i demoniza pe criticii teoriei antropogene ca și cum ar fi anti-semiți.

În afara contextului negării Holocaustului, termenul de „negaționiști ai schimbărilor climatice“ nu face niciun sens. Nicio persoană întreagă la cap nu ar nega faptul că această planetă are atmosferă și climă.

Dar, în realitate, istericii climatici sunt cei care îi urăsc pe criticii lor, considerându-i niște capitaliști „malefici“, lacomi, consumatori de hidrocarburi, dispuși să facă clima Pământului insuportabil de caldă și periculoasă pentru toate ființele vii.

Holocaustul a fost un eveniment istoric bine documentat. În schimb, afirmația că lumea s-ar putea sfârși din cauza faptului că ardem combustibili pe bază de hidrocarburi care emit CO2 este o teorie bazată pe simulări îndoielnice privind posibile situații climatice pe viitor.

Realitatea dură este că adepții radicali ai Stângii, la fel ca naziștii „național-socialiști“ ai lui Hitler, ar ucide zeci de milioane de oameni pentru a-și liniști temerile.

Folosirea termenului „negaționist“ pentru a-i încrimina pe cei care nu îngenunchează în fața acestei temeri iraționale legate de încălzirea globală și de schimbările climatice este o insultă monumentală și de neiertat la adresa celor șase milioane de evrei uciși fără rost în isteria rasială nebună a Holocaustului.

Demonizarea CO2 se bazează pe convingerea că arderea combustibililor pe bază de hidrocarburi care emit CO2, un gaz cu efect de seră cu o concentrație infimă, prezent în aproximativ 0,04% din atmosferă, va genera catastrofe existențiale datorită schimbărilor climatice.

Mișcarea de decarbonizare ar dispărea complet în lipsa terorii existențiale pe care istericii climatici o fabrică în legătură cu presupusele consecințe negative ale CO2 antropogen, prezentate ca transformând Pământul într-un spațiu de nelocuit pentru oameni.

În mod ironic, naziștii și istericii climatici realizează că succesul stigmatizării depinde de existența unui demagog carismatic, un Hitler, capabil să declanșeze o teamă irațională față de segmentul de populație perceput ca fiind malefic.

Cu alte cuvinte, psihologia generării de stereotipuri depinde de existența unui Al Gore sau a unei Greta Thunberg, dispuse să creeze o teamă permanentă pe seama unui număr infinit de dezastre climatice uriașe care s-ar putea să nu aibă loc niciodată.

După cum a subliniat în repetate rânduri astrofizicianul și geo-savantul Willie Soon, istericii climatici sunt „credincioși adevărați“, ce nu țin cont că experiența le infirmă teoria.

Pe 19 august 2022, într-un discurs ținut la convenția Doctors for Disaster Preparedness, Dr. Soon a prezentat numeroase dovezi că previziunile Națiunilor Unite din ultimii 50 de ani privind încălzirea globală catastrofală cauzată de om erau greșite.

Predicțiile ONU potrivit cărora încălzirea globală catastrofală cauzată de om va provoca creșterea nivelului mării și va șterge națiuni întregi de pe fața pământului, nu sunt altceva decât discursuri alarmiste.

Citește și Ce au omis să ne spună despre schimbările climatice

Dar, așa cum a precizat Dr. Soon, atunci când predicțiile ONU nu se materializează, ONU doar prelungește termenul la care va avea loc inevitabila catastrofă climatică, alegând o altă dată din viitor.

A pune Holocaustul la același nivel cu o controversă climatică diminuează iremediabil gravitatea celui mai odios genocid comis vreodată de ființele umane împotriva altor ființe umane.

Acestea fiind spuse, există o dimensiune criminală în nebunia neo-marxistă a Green New Deal-ului, lucru evident în prezent, când guvernele UE, private de gazul rusesc, se străduiesc să contracareze amenințarea reală și existențială a închiderii întreprinderilor și a înghețării cetățenilor în decursul unei ierni lungi și friguroase.

În tratatul său clasic din 1954, The Nature of Prejudice (Natura prejudecăților), psihologul de la Harvard Gordon W. Allport a descris psihologia utilizării stereotipurilor, care a stat la baza maniei genocide a lui Hitler la adresa evreilor.

Aceeași teorie explică de ce mișcarea ecologistă este intolerantă în prezent. Psihologia stereotipurilor duce la generalizare, adică „supracategorizări“, care se transformă în prejudecăți atunci când convingerile ideologice „nu sunt reversibile atunci când sunt expuse la noi informații“.

Allport a definit prejudecata etnică în felul următor:

„Prejudecata etnică este o antipatie bazată pe o generalizare eronată și inflexibilă. Ea poate fi resimțită sau exprimată. Poate fi îndreptată către un grup ca întreg sau către un individ pentru că este membru al acelui grup“.

Allport a mai precizat că „antipatiile puternice“ sunt susceptibile de a duce la „acțiuni extrem de ostile“. În ceea ce privește Holocaustul, Allport a numit „exterminarea“ drept cea mai extremă formă de acțiune violentă.

„Exterminarea. Linșajele, pogrom-urile, masacrele și programul hitlerist de genocid marchează gradul suprem de exprimare violentă a prejudecăților“.

O altă carte foarte importantă pe tema nebuniei epocii naziste a fost cartea lui Eric Hoffer din 1951, The True Believer. În ea, acesta a explicat că adeziunea oarbă la ideologia doctrinară este cheia fanatismului necesar pentru a crea o mișcare socială sau politică de succes. Astfel, scria Hoffer, mișcările de masă se străduiesc „să ascundă de adepții săi realitățile lumii“.

Hoffer a mai subliniat că faptele pe care un adept adevărat își bazează concluziile „nu trebuie să provină din experiența sau observația sa proprie“.

În cazul susținătorilor convinși, a insistat Hoffer, „adevărul ultim și absolut este deja încorporat în doctrina lor și nu există nici adevăr, nici certitudine în afara sa“.

„A te baza pe dovezile date de simțuri și rațiune se consideră erezie și trădare. Este surprinzător cât de multă necredință este necesară pentru a face posibilă credința. Ceea ce noi numim credință oarbă se sprijină pe nenumărate necredințe“.

Hoffer și-a încheiat comentariile despre importanța ideologiei (pe care o numește doctrină) pentru adevărații susținători cu mențiunea că un comunist fanatic refuză să creadă orice raport sau dovadă nefavorabilă despre Rusia.

Acest tip de militant refuză să vadă „cu ochii lui mizeria cruntă din paradisul sovietic promis“.

Același lucru este valabil și în cazul progresiștilor care transformă o teorie pretins științifică despre emisiile de CO2 în luptă politică împotriva capitalismului. Mișcarea Green New Deal insistă că trebuie să trecem în totalitate la energia solară și eoliană, deoarece acestea nu sunt combustibili pe bază de hidrocarburi.

Green New Deal presupune că eliminarea combustibililor pe bază de hidrocarburi, energia care alimentează capitalismul, prin trecerea la energia solară și eoliană, mai puțin eficiente, este esențială pentru un viitor dedicat justiției sociale.

În aceeași ordine de idei, în 1965, Herbert Marcuse de la Școala neomarxistă de la Frankfurt a publicat un eseu intitulat „Toleranța represivă“. În acel eseu, Marcuse a pledat pentru „toleranță eliberatoare“, o redefinire a „toleranței“ care implică cenzurarea politicilor, atitudinilor, opiniilor etc. concepute pentru a consolida natura dominantă represivă și alienantă a societăților industriale avansate precum Statele Unite.

Mai simplu spus, Marcuse a explicat că „toleranța eliberatoare“ ar însemna „intoleranță față de mișcările de Dreapta și toleranță față de mișcările de Stânga“. Marcuse nu a lăsat nicio îndoială că pledoaria sa pentru toleranța eliberatoare era esențială pentru obiectivul său de respingere a capitalismului și distrugere a societății industriale avansate.

Există o ironie în toate acestea: Pe de o parte, este obscen ca fanaticii climatici să își creioneze adversarii drept „negaționiști“ în modul în care termenul este folosit pentru cei ce neagă Holocaustul.

Primul este un eveniment istoric bine documentat, în timp ce al doilea este o teorie extrem de speculativă bazată pe modele computerizate inadecvate, realizate pentru a prezice evenimente climatice complexe din viitor.

Cu toate acestea, numitorul comun este că atât Holocaustul, cât și mișcarea climatică izvorăsc din aceeași formă de fanatism rigid, lipsit de dovezi, comun tuturor adepților veritabili.

Traducere și adaptare
Tribuna.US