HomeActualitățiActualități Americane

Jeff Sessions: DOJ nu se va asocia cu grupurile care îi defăimează pe nedrept pe americani, grupuri ca SPLC

Jeff Sessions: DOJ nu se va asocia cu grupurile care îi defăimează pe nedrept pe americani, grupuri ca SPLC

În urmă cu câteva zile, Procurorul General al Statelor Unite, Jeff Sessions, a denunțat Southern Poverty Law Center (SPLC) pentru radicalizarea etiche

În urmă cu câteva zile, Procurorul General al Statelor Unite, Jeff Sessions, a denunțat Southern Poverty Law Center (SPLC) pentru radicalizarea etichetărilor sale de „grupuri de ură” împotriva organizațiilor conservatoare și a promis că Departamentul de Justiție (DOJ) nu va colabora cu grupuri de ură sau cu grupuri care defăimează americanii. Jeff Sessions a vorbit în fața Alliance Defending Freedom (ADF), o organizație juridică și creștină care a câștigat 9 cazuri la Curtea Supremă în ultimii șapte ani și care a fost defăimată pe nedrept ca „grup de ură” de către SPLC.

„Am ordonat o verificare la Departamentul de Justiție pentru a ne asigura că nu suntem parteneri cu niciun grup care discriminează. Nu ne vom asocia cu grupuri care defăimează pe nedrept americanii care apără Constituția sau credința lor.”

A făcut această promisiune imediat după ce a explicat istoria Southern Poverty Law Center. „Oamenii religioși se confruntă cu o nouă ostilitate. Cu adevărat o ideologie discriminatoare care este bazată pe dușmănia față de oamenii de credință”, a spus Sessions . „Veți observa că ei nu se bazează pe realitate. Nu prezintă argumente mai bune. Nu, ei doar etichetează oamenii ca grupuri de ură”.

„Vă sună cunoscut?” a glumit Sessions.

„Știți că sunt din Alabama – casa Southern Poverty Law Center, organizație care a depus un efort important în Sud, o activitate vitală într-o perioadă crucială”, a continuat Sessions. A recunoscut că „au existat grupuri de ură în Sudul în care am crescut. Au atacat viața, libertatea și valoarea în sine a cetățenilor minoritari”.

Sessions și-a adus aminte că a colaborat cu SPLC pentru a asigura condamnarea la moarte a unui membru Ku Klux Klan. „Poate că nu știți acest lucru, dar am ajutat la urmărirea în justiție și la condamnarea la moarte a unui membru al clanului care a ucis un adolescent negru în statul meu. Costul morții nejuste a dus la un verdict în valoare de 7 milioane de dolari și falimentul Klu Klux Klan în Sud. Acest caz a fost inițiat de SPLC”.

„Dar când am vorbit anul trecut la ADF, am aflat că SPLC a clasificat ADF ca fiind „grup de ură. Iar mulți din mass-media au preluat asta papagalicește. Amazon s-a bazat exclusiv pe etichetarea făcută de SPLC și a eliminat ADF din programul Smile, care permite clienților să doneze organizațiilor de caritate”.

Sessions a acuzat SPLC pentru că „a folosit această etichetare ca armă împotriva organizațiilor conservatoare care refuză să accepte ortodoxia lor și care, în schimb, aleg să-și exprime conștiința. „SPLC folosește această armă pentru a agresa și intimida grupuri ca cel al vostru, grup care luptă pentru libertatea religioasă, drepturile civile și drepturile religioase ale altora”, a adăugat cu fermitate.

Apoi, Procurorul General s-a adresat ADF direct: „Voi și cu mine nu putem fi de acord în toate aspectele – dar am vrut să revin aici, în această seară, pentru că am vrut să spun asta: nu sunteți un grup de ură. Aveți un record de 9-0 la Curtea Supremă în ultimii șapte ani – și asta include două dintre cele mai importante cazuri ale ultimului termen. Două dintre cele două cazuri au fost cu un vot de 7-2, unul a fost per curiam, iar altul cu vot de 9-0. În instanțele inferioare ați câștigat sute de cazuri pe tema libertății de exprimare. Acesta este un record impresionant. Ceea ce apărați nu sunt credințe limitate”. Ci mai degrabă, „Vă străduiți să confirmați Constituția și valorile americane”.

Sessions a ținut să clarifice: „Permiteți-mi să o spun clar și tare: la Departamentul de Justiție nu ne vom asocia cu grupuri de ură. Nu cât sunt eu aici”. Dar a insistat și că DOJ „nu se va asocia cu grupuri care defăimează pe nedrept americanii care luptă pentru Constituție sau pentru credința lor”.

Aceste remarci sunt foarte importante, în special pentru summit-ul ADF pe tema libertății religioase. După cum a observat Sessions , diferite instituții media au relatat anul trecut că a vorbit unui „grup de ură”. Cu toate acestea, declarația mult mai importantă a lui Sessions este aceea că DOJ nu va colabora cu SPLC. Această organizație are o istorie extrem de interesantă în colaborarea cu guvernul federal. Grupul a furnizat mult timp analiză și materiale anti-terorism către diferite agenții, iar în ultimii ani guvernul s-a îndepărtat de SPLC.

După ce „harta de ură” a SPLC a inspirat un atac terorist împotriva Family Research Council (FRC) în 2012, Armata Americană a decis în 2013 să înceteze etichetarea grupurilor creștine ca „extremiste”, disociindu-se de defăimările SPLC împotriva American Family Association. În acel an, Secretarul Armatei, John McHugh, a disociat armata de folosirea materialelor SPLC în două ocazii.

În 2016, FBI a eliminat SPLC din lista de „resurse de încredere” de pe pagina „Crime de Ură” a instituției. În 2016, chiar și DOJ-ul lui Obama a admonestat SPLC și alte grupuri care „depășesc limitele promovării zeloase” prin îndemnul la reducerea la tăcere a Federation for American Immigration Reform (FAIR). Propunerile SPLC „au dus la declarații grobiane care au discreditat FAIR și personalul său”, numind grupul „grup de ură”, „anti-imigrant”, „suprematist alb”, „eugenist”, „antisemit” și „anticatolic”.

Niciuna dintre aceste expresii nu a fost relevantă sau legată de aspectele factuale sau legale ale materialelor FAIR, unicul scop fiind denigrarea FAIR și a personalului acestuia”, a declarat Jennifer Barnes, consilier disciplinar în cadrul DOJ. În octombrie 2016, Pentagonul a întrerupt oficial toate legăturile cu SPLC, înlăturând orice referință la această organizație din materialele de instruire utilizate de către Defense Equal Opportunity Management Institute (DEOMI).

Totuși, luna trecută, Tucker Carlson, Fox News, a relatat că FBI are o relație „în desfășurare” cu SPLC.

Dacă denigrarea ADF nu a fost singurul motiv pentru a nu se mai avea încredere în SPLC, lista de „grupuri de ură” a organizației de aripă stânga include, de asemenea, grupuri creștine precum D. James Kennedy Ministries, FRC, Liberty Counsel, American Family Association (AFA), Ruth Institute și altele. Mai include și grupuri conservatoare ca American College of Pediatricians și Center for Immigration Studies.

SPLC are un lung tren de scuze penibile. A plătit 3,375 milioane de dolari lui Nawaz, după ce l-a listat ca „extremist anti-musulman” pentru că a mers într-un club de striptease pentru petrecerea sa de burlac. I-a cerut scuze lui Ben Carson după ce l-a etichetat ca extremist pentru că a spus că mariajul ar trebui să fie între un bărbat și o femeie. A cerut scuze orașului nevinovat Amana Colonies, după ce l-a marcat pe „harta de ură” ca locul website-ului naționalist alb Daily Stormer. De asemenea, a cerut scuze Școlii Elementare din Stonewall pentru că a pus-o pe „harta urii” pentru un monument confederat, când școala a fost numită după un zid de piatră, nu după Generalul “Stonewall” Jackson.

În timp ce SPLC susține că ei doar listează „grupurile de ură” bazate pe prejudecăți sau ură împotriva unui grup bazat pe caracteristicile lor invariabile, etichetele sale de „grupuri de ură” au ajuns să defăimeze organizațiile care promovează căsătoria între un bărbat și o femeie. Mai grăitor, SPLC a declarat că partea care privește căsătoria în Catehismul Bisericii Catolice din titlul Institulului Ruth îl transformă într-un „grup de ură anti-LGBT”.

SPLC continuă să atace ADF și FRC, citând citate vechi de zeci de ani care leagă mișcarea homosexuală de pedofilie (o realitate în anii 1990), sugerând că aceste organizații consideră toți homosexualii o amenințare pentru copii. Din aceste motive, consilierul senior ADF, Jeremy Tedesco, a declarat PJ Media că „dorește ca DOJ să-și clarifice relația cu SPLC”.

Sessions a răspuns clar acestei întrebări. Poate că DOJ va reuși să distrugă credibilitatea SPLC în societatea largă americană.

Aș dori să aud din partea unor instituții și organizații respectate că nu au nicio relație cu SPCL, pentru că nu are credibilitate și că acest adevar a fost dovedit mereu și mereu. Impactul organizației e încă puternic. Oamenii au încredere în ea, dar asta nu va mai dura mult timp”, a declarat Tedesco.

Declarațiile lui Sessions nu au sugerat, totuși, dacă DOJ va demara o anchetă împotriva SPLC.

Tyler O’Neil
PJ Media

Articol apărut în ediția tipărită nr. 313/2018

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0