„ROMANIA REBORN” – Fiecare copil aparține unei familii iubitoare

„ROMANIA REBORN” – Fiecare copil aparține unei familii iubitoare

Activiștii transgender forțează societatea să interzică bunul simț, iar consecințele sunt devastatoare
Emma Neagu, în vârstă de 15 ani, alege ca piciorul să-i fie îndepărtat și reașezat invers, ca o articulație de genunchi, astfel încât să poată continua evoluțiile gimnastice
Jeff Sessions: DOJ nu se va asocia cu grupurile care îi defăimează pe nedrept pe americani, grupuri ca SPLC
Ei se mişcă. Noi ce facem?
Nr. 313 * 16-31 aug. 2018

Interviu realizat cu Jayme Metzgar – Președinte „Romania Reborn”

Aproape 10.000 de copii au fost abandonați de părinți în perioada iunie 2016 – iulie 2017, în România. În 2017, 55.300 de copii erau înregistrați în sistemul de protecție specială, 3.257 fiind declarați adoptabili, 903 încadrați cu grad de handicap, restul fiind plasați în servicii de tip rezidențial, la asistenți maternali, la alte familii/persoane, la rude până la gradul IV.

Un studiu realizat de Banca Mondială, UNICEF şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie arată că principalele trei cauze ale separării copilului de familie şi ale intrării în sistemul de protecţie a copilului, identificate în mod constant, sunt sărăcia, abuzul şi neglijarea şi dizabilitatea. Din numărul total al copiilor aflaţi în sistemul de protecţie specială, aproximativ 36% au avut drept cauză principală a separării copilului de familie sărăcia, ca factor de risc structural. 32% dintre copiii aflați în sistemul de protecție specială au fost părăsiți de părinți, iar 10% dintre ei au fost preluați de la rude.

Statisticile acestea ar putea însemna doar o simplă înșiruire de cifre, dar de fapt reprezintă imaginea tristă a situației copiilor României ajunsă în secolul 21, membră a Uniunii Europene și actor activ în tratate internaționale, o țară care își caută un loc privilegiat pe harta lumii. Responsabilitatea pentru situația copiilor abandonați din România este pasată de la o instituție la alta, în timp ce neputința se viralizează odată ce realitatea iese la suprafață și te întrebi: ai cui sunt acești copii, cine va avea grijă de ei, au ei, oare, un viitor?

România și copiii ei abandonați au avut șansa apariției unor fundații și organizații care să vină în sprijinul lor, șansa unor oameni sensibilizați de calvarul vieților inocente rătăcite în procentele stufoase ale statisticilor sărăciei, abandonului, abuzului – și un moment de cotitură pentru cultura organizațională și administrativă din România.

Una dintre aceste organizații este Romania Reborn, înființată în Statele Unite și cu un centru familial operațional – Hope House – în Oradea, România, care servește ca sediu central pentru adopții, plasament, ajutor pentru familiile sărace, îngrijire pe termen lung pentru absolvenții proveniți din orfelinatele de stat și sprijinirea familiilor biologice în prevenția abandonului. Centrul este înființat și coordonat de Corina Caba, Asistentul Social principal și Directorul Personalului din România.

De-a lungul anilor am cunoscut foarte multe persoane și organizații străine care au decis să se implice în viața socială din România, ceea ce m-a intrigat și surprins plăcut în același timp, astfel că am contactat-o pe Jayme Metzgar, Fondatorul și Președintele Romania Reborn, pentru a ne spune povestea organizației care are grijă de copiii și familiile României. Jayme Metzgar locuiește în West Virginia, Statele Unite, este căsătorită cu Todd de 18 ani și împreună au patru copii. Jayme Metzgar este co-autor al cărții The Homeschooling Mother: A Mom Just Like You și colaborator senior la The Federalist, unde scrie pe teme religioase, culturale și politice.

Cum ai auzit de România și când?

Primul meu contact real cu România a fost prin intermediul unui prieten al tatălui meu, care l-a cunoscut pe Pastorul Paul Negruț, Rectorul Universității Emanuel din Oradea, în timp ce ambii făceau parte din consiliul de conducere al unei organizații internaționale privind libertatea religioasă.

Când am împlinit 18 ani, în 1996, i-am spus tatălui meu că vreau să slujesc undeva peste hotare pentru o perioadă mai lungă, 6-12 luni. Mi-a sugerat să mă întâlnesc cu Pastorul Negruț, aflat la acel moment în Statele Unite, și acesta m-a invitat să vin la Oradea. Am început prima călătorie de explorare în 1996, pentru cinci săptămâni, după care m-am întors în ianuarie 1997 pentru a locui în Oradea pentru un an.

Care a fost prima ta impresie despre România?

La momentul primei vizite, România era la doar șase ani după comunism. Am locuit într-un apartament de bloc obișnuit, ceea ce pentru un adolescent american care a crescut în suburbiile de clasă medie scena înconjurătoare era destul de șocantă: orașul era dărăpănat și murdar. Vedeam copii și persoane cu handicap care cerșeau pe străzi. Nu existau supermarket-uri, nici mall-uri. Orașul părea fără culoare, monoton și ruinat.

Dar oamenii erau departe de a fi lipsiți de culoare și monotoni. Erau calzi, prietenoși și primitori. Aveau un deosebit simț al umorului și le plăcea să râdă. Creștinii au avut puterea de a supraviețui persecuției groaznice, ceva ce cu greu îmi puteam imagina. Mi-a plăcut poporul român.

Totuși, cel mai mult m-am îndrăgostit de munca ce trebuia făcută în România, aceea de a încuraja biserica și de a ajuta acești oameni frumoși și vibranți să-și reconstruiască țara după devastarea comunismului. Încă din acea primă călătorie am știut că vreau să rămân. Chiar și astăzi, o parte din inima mea va fi întotdeauna în România.

Ce te-a determinat să te implici în această misiune?

Dumnezeu m-a condus pas cu pas. În a treia zi în România, un misionar american mi-a sugerat s-o cunosc pe Corina Caba. Corina absolvise recent Universitatea Emanuel cu o diplomă de asistență socială și oferea adăpost la șapte bebeluși abandonați – toți salvați din spitalul de copii – în micul ei apartament. Avea grijă de ei până când îi putea plasa în familii adoptive.

Nu voi uita niciodată prima mea vizită acolo și imaginea celor șapte mici chipuri, înconjurați de jucării, scaune și pătuțuri. Era locul perfect pentru a mă oferi voluntar, pentru că am crescut într-o familie cu nouă frați și știam să am grijă de copii.

NIMIC altceva – nu cum să vorbesc limba română, nu cum să cumpăr alimente de la piață – dar știam cum să schimb scutece și să hrănesc un bebeluș. Am petrecut toate cele cinci săptămâni ajutând-o pe Corina.

Când am revenit în România, în 1997, am avut două slujbe. În cursul săptămânii lucram la Emanuel, ca asistent pe limba engleză, responsabil cu comunicarea cu partenerii internaționali ai școlii, iar în weekend-uri mergeam înapoi la apartamentul Corinei. Acolo era inima mea cu adevărat.

Unul dintre lucrurile care m-a uimit era să văd cât de rapid poate fi transformat un copil prin simpla îngrijire. Copiii care veneau de la spital erau, literalmente, aproape morți: foarte slabi, lipsiți de viață și nedezvoltați. Apoi, după doar câteva luni de hrănire și îmbrățișări, deveneau sănătoși, fericiți și începeau să se dezvolte. Era ceva extraordinar pentru mine. Iar cele mai bune zile erau acelea în care vedeam un copil care ajungea în brațele părinților adoptivi.

Am observat cum Corina făcea această muncă aproape singură. Nu avea sponsori constanți. Visul ei era să construiască o clădire mai mare, dar abia dacă erau bani doar pentru hrana bebelușilor. Aproape de finalul anului petrecut în România, în mintea mea s-a născut o idee: ceea ce făceam pentru colegiul Emanuel, puteam face și pentru lucrarea cu orfanii a Corinei.

Astfel, când m-am întors acasă, în 1998, am început să depun documentele pentru înființarea unei organizații nonprofit care să susțină activitatea Corinei și până în prezent continuăm să facem asta. Îmi place că munca noastră este, în primul rând, aceea de a împuternici și susține viziunea creștinilor români din România.

Care erau deficiențele sistemului de îngrijire a orfanilor când ai început să lucrezi în România? Birocrația, lipsa procedurilor, mentalitatea, sărăcia?

La prima mea vizită în România, situația orfelinatelor și spitalelor se afla încă într-o stare de criză. Copiii abandonați din aceste locuri erau sever subnutriți și neglijați. Nu era neobișnuit să auzi de copii morți din neglijență și de mulți alții care au suferit traume permanente. Procesul de adopție era liber și deschis, dar și haotic și predispus abuzului (în primul rând extorcarea de bani de la părinții adoptivi). Aș putea spune că sărăcia, lipsa procedurilor și incapacitatea generală de a prioritiza nevoile acestor copii erau toate problemele majore pe care le-am găsit la acea vreme.

În prezent întâmpinăm alte provocări. În 2004, Uniunea Europeană a făcut presiuni asupra României pentru realizarea reformelor în domeniul bunăstării copilului. Unele dintre reforme erau extrem de necesare, dar altele erau excesive sau chiar nocive. Unul dintre rezultatele bune este că circumstanțele și condițiile din instituții s-au îmbunătățit. Încă nu sunt la nivelul în care ar trebui să crească un copil, dar nu mai sunt acele locuri infernale de altă dată. De asemenea, există mai multă organizare și ordine în întregul cadrul instituțional al bunăstării copilului.

Cu toate acestea, România are un lung drum de parcurs pentru a prioritiza nevoile copiilor vulnerabili, în special de a le oferi ceea ce au nevoie cel mai mult: nu o instituție sau un sistem, ci o familie. Astăzi, România are una dintre cele mai restrictive legi de adopție din lume: interzice oricărui cetățean străin să adopte un copil român. (Și asta e o versiune mai bună decât legea inițială, care nu permitea nici cetățenilor români care trăiau în afara României să adopte!).

De asemenea, România face prea puțin pentru a prioritiza, încuraja și permite adopția internă. În fiecare an, mii de copii intră în sistemul de protecție a copilului și doar câteva sute sunt adoptați.

Care sunt pașii și acțiunile pe care Romania Reborn le întreprinde pentru a plasa un orfan într-o familie? Cum funcționează organizația?

Timp de mulți ani, prin aportul Hope House, organizația noastră a colaborat cu sistemul de protecție a copilului din România pentru a-i identifica pe copiii abandonați, pentru a recruta familii pentru ei, în realizarea de plasări legale și asistență cu documentele de adopție. Peste 400 de copii au ajuns în familii permanente în acest fel.

Pentru că România nu permite agențiilor private de adopție să opereze, am făcut întotdeauna acest lucru în cooperare cu administrația locală, iar adopțiile sunt adopții guvernamentale, tehnic. Cu toate acestea, autoritățile au devenit din ce în ce mai ostile față de colaborarea cu noi (și cu multe alte organizații de caritate) în ultimii doi ani. România trebuie să pună capăt de urgență monopolului guvernamental asupra procesului de adopție, ca tot mai mulți copii să poată găsi familii adoptive.

De asemenea, Romania Reborn supraveghează și are grijă de aproximativ 20 de copii aflați în plasament. Aceștia sunt primii copii care au fost în grija noastră perioada 2004, când legile se schimbau și adopția era temporar imposibilă. Majoritatea dintre ei sunt adolescenți acum.

Romania Reborn a fost o sursă majoră de susținere și finanțare pentru coaliția relativ nou înființată, Alianța România Fără Orfani. ARFO este creată după modelul organizației americane Christian Alliance for Orphans. Principalele obiective ale coaliției sunt de a provoca și echipa biserica creștină din România să se implice în îngrijirea orfanilor și de a determina reforme juridice. ARFO organizează anual conferințe, seminarii și proiecte pentru părinții adoptivi și asistenții maternali. Sunt foarte încântată de munca pe care o face ARFO.

Spune-mi despre un caz care te-a impresionat

Au fost atât de multe! Cele care m-au impresionat cel mai mult sunt acelea în care am văzut clar cum Dumnezeu răspunde la rugăciuni.

Cu ani în urmă, am avut o pereche de gemeni în grijă. Alina și Cristian. De-a lungul anilor am avut mulți gemeni în grijă, dar cei doi aveau ceva special: erau copii frumoși, inteligenți și drăguți. Nu aveau probleme medicale, pentru că am reușit să-i scoatem din spital când încă erau bebeluși.

Anii au trecut și nu am reușit să le găsim o familie dispusă să-i adopte. Ca majoritatea copiilor aflați în grija noastră, aceștia erau de etnie romă, dar ei chiar „arătau” a romi, mai mult decât alții. În vremea aia, era un impediment cultural pentru găsirea unei familii adoptive. Unul dintre lucrurile cu care Corina a trebuit să se lupte din greu de-a lungul anilor, a fost prejudecățile predominante față de adopția copiilor romi.

Era în perioada în care copiii stăteau în clădirea orfelinatului nostru, astfel că Alina și Cristi au crescut într-un orfelinat, despre care știam că nu era cel mai potrivit pentru ei. Au ajuns la 4, 5, 6, 7 ani. La un moment dat, Corina era pe punctul de a-i plasa într-o familie de asistenți maternali, când Dumnezeu a pregătit un incredibil cuplu creștin pentru a-i adopta. Ea era asistentă medicală, el un pastor de tineret, iar dragostea lor pentru Dumnezeu era reală și contagioasă. A fost o bucurie extraordinară să vedem că Alina și Cristi merg într-o familie atât de bună și să realizăm că rugăciunea ne-a fost ascultată într-un mod atât de abundent.

Romania Reborn primește ajutor din partea instituțiilor guvernamentale și a autorităților locale?

Din păcate, autoritățile guvernamentale încearcă să ne împiedice activitatea de câte ori este posibil. Ar fi o îmbunătățire extraordinară în relația noastră dacă ne-ar lăsa în pace și să lucrăm. România ar trebui să pună capăt monopolului guvernamental asupra bunăstării copilului și adopției și ar trebui să legalizeze agențiile private de adopție.

În situații individuale, au existat autorități locale care au lucrat bine cu noi și care și-au exprimat aprecierea față de activitatea noastră. Cu prilejul ultimei vizite în România, am mers la spitalul de copii local unde asistenții medicali au lăudat lucrătorii noștri sociali. Dar, în ansamblu, guvernul național și local reprezintă mai mult o obstrucție, decât o sursă de ajutor.

Există vreo legătură între îngrijirea copiilor orfani și credință, religie? Poate oricine să facă asta, fie credincios sau necredincios? De ce este credința importantă în această slujire?

Cred că oricine este uman – indiferent de credință – ar trebui să fie preocupat de copiii care cresc fără părinți. Ca și copii, cu toții știm cât de importanți sunt părinții noștri, iar dacă acest lucru nu este suficient, un organism tot mai mare de științe sociale confirmă cât de devastator este pentru copii să crească fără părinți. Am văzut mulți non-creștini având o activitate bună în acest domeniu.

Cu toate acestea, pentru creștini, grija pentru orfani ar trebui să aibă o semnificație specială. În primul rând, în Biblie ni se spune în mod repetat cât de mult îi pasă lui Dumnezeu de orfani. Dumnezeu iubește orfanii și toți care împărtășesc iubirea lui Dumnezeu, ar trebui să aibă grijă de ei. Cartea lui Iacov merge până acolo încât să definească „cercetarea orfanilor și văduvelor în necazurile lor” ca o parte importantă a „adevăratei religiuni”.

Poate chiar mai semnificativ, adopția în sine este o imagine a mântuirii. În Efeseni ni se spune că Dumnezeu „ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos”. Odată am fost în afara familiei lui Dumnezeu – neajutorați și în lipsuri – și Dumnezeu ne-a găsit prin dragostea Lui și ne-a făcut copiii Lui. Asta reprezintă adopția! În opinia mea, adopția este o formă specială de slujire, deoarece ea predică Evanghelia într-un mod real.

Credința este extrem de importantă în ceea ce facem la Romania Reborn, pentru că vedem întreaga lucrare a lui Dumnezeu, de la început și până la sfârșit. Nu am fi putut ajunge niciodată unde suntem azi, fără ca Dumnezeu să ne călăuzească, să lucreze prin noi și să convingă oamenii Lui să ne susțină. Am văzut mâna Lui la lucru de mai multe ori decât pot număra. Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu. Noi doar participam la ea.

Mulți oameni sunt reticenți față de implicarea străinilor în orfelinatele și adopțiile din România. Are Romania Reborn o agendă ascunsă sau alte interese?

Un lucru care face ca Romania Reborn să fie diferită de altă „implicare străină” este că reprezentăm un parteneriat adevărat între români și americani. Românii au început această lucrare și ei sunt forța ei de conducere. Partea americană este cea de susținere: oferim finanțare, sprijin în rugăciune și îndrumare acolo unde este nevoie. Credem că ambele culturi contribuie la această misiune, dar acordăm respect perspectivei românești – pentru că românii sunt cei care înțeleg propria lor cultură.

Un alt aspect care ne face diferiți de stereotipul negativ este acela că nu facem bani din activitatea noastră din România – noi donăm bani. Nu am fost niciodată implicați în adopția internațională și nu am generat niciodată venituri din adopție – acesta este motivul pentru care am rămas în activitate, atunci când multe organizații au fost forțate să se închidă în urma interdicției de adopții. Toate familiile noastre adoptive sunt române și nu plătesc taxe de adopție. Costurile sunt acoperite în întregime de darurile caritabile ale donatorilor noștri americani. Deci, contrar stereotipului că americanii vin într-o țară săracă și profită, donatorii noștri oferă bani pentru a ajuta familiile românești să adopte copii. Ei nu primesc nimic în schimb, în afară de binecuvântări eterne de la Dumnezeu.

Afirm toate acestea pentru a arăta că Romania Reborn nu are intenții proprii. Iubim România, în special copiii ei vulnerabili, dragostea fiind cea care ne motivează.

Ce ar trebui să schimbe România pentru a eradica abandonarea copiilor? Ce ar trebui să facă o biserică, o familie, un individ?

Pentru mine este simplu să spun cum ar trebui să răspundă România la abandonarea copiilor, decât să spun cum s-o eradicheze. Am făcut deja aluzie la o serie de reforme juridice necesare: simplificarea procesului de adopție internă, autorizarea existenței agențiilor private de adopții, redeschiderea adopțiilor internaționale.

Bisericile, familiile și orice alte persoane pot acționa prin implicarea personală: sprijinirea familiilor adoptive și asistenților parentali; susținerea mamelor singure sau a familiilor sărace cu risc de abandonare a copiilor; adopția sau îngrijirea copiilor; predicarea și abordarea nevoilor orfanilor.

Prevenția este mult mai dificilă. Un lucru foarte simplu pe care România l-ar putea face este să legalizeze adopția privată. Mulți americani sunt șocați când le spun că în România nu există o procedură legală pentru ca o mamă tânără „să dea copilul spre adopție”. Dacă are un copil pe care nici ea și nici familia ei nu-l pot întreține, singura opțiune este abandonarea lui. Au fost mame tinere care au venit la noi și ne-au rugat să le ajutăm să găsească o familie pentru copilul lor, iar noi a trebuit să le sfătuim ca mai întâi să abandoneze (cu atenție) copilul. Este ceva scandalos și ar trebui să existe o soluție legislativă foarte simplă pentru a rezolva asta.

Cea mai mare problemă de abandon se regăsește în comunitatea romă săracă. Nu pretind că dețin soluțiile politice pentru a pune capăt analfabetismului, abuzului domestic, marginalizării și tuturor celorlalte probleme care apar în atâtea comunități de romi. Ca și creștin, mă rog pentru mai mulți misionari în rândul romilor, pentru că eu cred că transformarea ultimă a vieții și a culturii trebuie să vină prin Isus.

O notă de speranță: abandonarea copiilor tinde să fie ciclică. Copiii care au crescut pe stradă sau în instituții, adesea ajung să își abandoneze proprii copii. Așadar, în multe feluri, atunci când luăm măsuri pentru a răspunde abandonului de astăzi, luăm, de asemenea, măsuri pentru a preveni abandonul în viitor.

Mulțumim pentru interviul acordat și în special pentru ceea ce face Romania Reborn în România! Dumnezeu să vă binecuvânteze eforturile și să vă susțină în continuare în această lucrare. Suntem onorați de ocazia de a vă prezenta, în premieră, în comunitatea românească din SUA și nădăjduim ca românii plecați din țară să fie receptivi la lucrarea organizației Romania Reborn

Nota redacției: Dacă vreți să susțineți misiunea și activitatea Romania Reborn, o puteți face vizitând site-ul organizației – https://www.romania-reborn.org/ – unde veți găsi toate informațiile necesare pentru a fi parte din această lucrare.

Date de contact Romania Reborn:

Adresă: Romania Reborn
P.O. Box 2027
Purcellville, VA 20134

E-mail: info@romania-reborn.org
Telefon: (540) 751-9490

Timotei Dinică
Redactor-șef adjunct
Tribuna Românească

Articol apărut în ediția tipărită nr.313/2018

COMMENTS

WORDPRESS: 0