HomeActualități Americane

Joe Biden nu susține măsurile de securizare a școlilor

Joe Biden nu susține măsurile de securizare a școlilor

Același președinte investit sub paza a mii de soldați ai Gărzii Naționale, înconjurat de baricade și garduri, respinge acum ideea de a securiza școlil

Același președinte investit sub paza a mii de soldați ai Gărzii Naționale, înconjurat de baricade și garduri, respinge acum ideea de a securiza școlile pentru că nu se potrivește cu obiectivele sale de interzicere a armelor de foc.

Casa Albă a recunoscut recent că președintele Joe Biden nu are niciun interes în „securizarea școlilor“ împotriva unor potențiale atacuri de genul celui de la școala din Uvalde, Texas, informează Jordan Boyd într-un articol The Federalist.

„Știu că au existat discuții pe acest subiect. El nu susține așa ceva“, a declarat secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, în timpul unei conferințe.

Ați auzit bine. În loc să investească în măsuri de securitate pentru școlile finanțate de contribuabilii națiunii, în instruirea personalului și chiar în dotarea cu arme a profesorilor pentru a se putea apăra împotriva unor atacatori ca cel ce a luat nu de mult viața a 21 de persoane, Biden se concentrează mai mult pe adoptarea de legi sau pe emiterea de ordine executive menite să restricționeze încet-încet dreptul americanilor de a deține arme de foc.

Acesta este motivul pentru care democrații au respins în mod repetat propunerile menite să finanțeze și să legifereze restructurarea măsurilor de securitate în școlile publice din SUA.

Rapoartele privind evenimentele de la școala primară Robb din Uvalde sunt în continuare confuze datorită informațiilor contradictorii oferite de forțele de ordine locale. Totuși, declarațiile recente ale poliției din Texas sugerează că profesorul despre care s-a spus inițial că a lăsat o ușă din spate întredeschisă, aceeași ușă prin care atacatorul a intrat în școală, închisese de fapt ușa, dar aceasta nu s-a blocat complet.

Citește și În Israel atacurile armate în școli sunt rare – SUA ar trebui să ia exemplu

Cu o infrastructură de securitate adecvată, astfel de probleme cu ușile nu ar exista. De fapt, școlile ar avea un singur punct de intrare, extrem de bine monitorizat. 

Un profesor cu o pregătire adecvată privind pericolele externe ar ști că nu trebuie să lase niciodată o ușă întredeschisă. Un profesor sau un agent de pază înarmat ar fi putut să elimine suspectul, în loc să se aștepte aproape o oră ca o unitate tactică a Patrulei de Frontieră să pătrundă în școală și să-l ucidă pe atacator.

Cu toate acestea, potrivit Casei Albe, implementarea unor astfel de măsuri iese din discuție. În schimb, Jean-Pierre a declarat că Biden „consideră că ar trebui să le putem oferi profesorilor noștri resursele necesare pentru a-și putea face treaba pe care sunt meniți să o facă în școli“.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0