HomeCultură

Judecătoarea Adriana Stoicescu: Oamenii devin, pe zi ce trece, mai proști

Judecătoarea Adriana Stoicescu: Oamenii devin, pe zi ce trece, mai proști

„E incredibil cum prostia a reușit să distrugă în câțiva anișori tot ce a clădit și creat omul mai de preț“, analizează Judecătoarea Adriana Stoicescu

„E incredibil cum prostia a reușit să distrugă în câțiva anișori tot ce a clădit și creat omul mai de preț“, analizează Judecătoarea Adriana Stoicescu într-un text preluat de Mihail Neamțu.

„Oamenii devin, pe zi ce trece, mai proști. Nu ne tâmpim pentru că mâncăm soia sau, dimpotrivă, prea multă carne, ci pentru că am aruncat toată înțelepciunea omenirii la gunoi apoi i-am dat foc, nu de alta, dar trebuie să salvăm planeta.

Nu o vom salva. Suntem prea mulți și, desigur, prea proști; cât timp nu ne putem salva pe noi înșine, cum am putea avea grijă de biata planetă.

Generația decrețeilor, cea care a crezut că poate schimba lumea din temelii, cu Dumnezeu alături, va pleca în curând, lăsând în urma sa un ultim și de neacoperit gol.

Suntem ultimii care am devorat, ascunși sub plapumă, furând lumină de la o lanternă prăpădită, cărțile copilăriei.

Cu foi rupte de atâtea recitiri, știam pe de rost pasaje întregi din ‘La Medeleni’ și, deși nu era cazul, replicile lui Scarlett…

Suntem ultimii care am scos din minți străzi întregi cu strigăte de ‘nenea, ne dați mingea’ și ‘tanti mama lui Arpi, vine Arpi jos?’ cu joaca până noaptea târziu, când acasă ne aștepta fie o scatoalcă, fie o urecheală, dar, inevitabil, căldura insuportabilă a locuințelor devenite, în toiul vacanței de vară, adevărate cuptoare că, de, nu știam nimic de reabilitare..

Plecăm încet și, odată cu noi, dispare acel ‘sărumânaaaaa’ aruncat cu putere oricărui cetățean întâlnit pe scara blocului, cunoscut sau nu. Azi e suficient să arunci un ‘bună’ din vârful buzelor țuguiate, cu ochii dați artistic pesta cap, în genul ‘ce favoare îți fac, bro…’

Pleacă în curând generația ce asculta, alături de părinți, ascunși în colțul bucătăriei, ‘Europa liberă’ cu urechea lipită de un radio prăpădit, ce hârâia ca un bolnav TBC, înțelegând, pe cât se putea, că trăia într-un non sens care azi (ce oroare) începe să pară, de-a dreptul frecventabil.

Am fost copiii deprinși cu respectul, maturizați înainte de vreme, aruncați în apă fără să știm să înotăm, că ‘doar așa poți răzbi’, auzeam țipând de pe marginea bazinului…

Am fost adolescentele leșinate de emoție că ne-am pupat la reuniune cu vreun drăguț cu un an mai mare, sperând în taină la un dans mai lent, feriți eventual de ochii lui dirigu…

Mi-e tot mai greu să înțeleg lumea în care trăiesc și pun asta pe seama faptului că azi cartea a devenit un moft penibil și demn de dispreț.

Că a fi educat și cu un minim de cărți citite este doar o manifestare a unei slăbiciuni, în mințile netede ale celor care decid soarta lumii.

Am devenit o adunătură de bipezi cu ochii țintiți în niște aparate obsedante, care fac dovada statutului social.

Am devenit niște biete marionete ale unor indivizi la fel de proști precum cei care, cândva, erau trecuți în clasa a cincea doar de milă.

Planeta întreagă este condusă de cei care nici să copieze corect nu erau în stare.

Iar noi suntem în top…

Și asta pentru că nu ne pasă de nimic.

Nu ne pasă de mizeria din jurul nostru pentru că nu ne pasă de mizeria din noi.

Devenim din ce în ce mai limitați, sfârșind, probabil, prin a emite sunete guturale, așteptând răspunsul din telefon.

Vom deveni maimuțe ce știu să tasteze.

Pe măsura ce prostia se înscăunează, transformăm în bășcălie tot.

Pentru că nu mai citim, ne lăsăm influențați de indivizi fundamental idioți, dar care știu să mintă și să fie vocali, să ne promită ultimul telefon sau cea mai bună variantă de laptop.

Ne batem joc de țara asta zi de zi, de trecut și de oamenii care au murit ca noi să putem să ne îndopăm cu pizza și Coca Cola.

Viața se reduce la cât mâncăm, ce mașină cumpărăm, în ce zonă a globului ne pozăm pentru a muri de invidie vecinul de la parter.

Se vor duce, în curând, ultimele bastioane ale simplității și firescului“.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0