Ce diferență fac trei decenii trecute. Dărâmarea Zidului Berlinului pe 9 noiembrie 1989 a simbolizat prăbușirea Cortinei de Fier și eliberarea a peste
Ce diferență fac trei decenii trecute. Dărâmarea Zidului Berlinului pe 9 noiembrie 1989 a simbolizat prăbușirea Cortinei de Fier și eliberarea a peste 300 de milioane de oameni de controlul tiranic al comunismului.
Noi, cei din vest, am sărbătorit începutul unei noi ere a democrației și a libertății, una despre care ni s-a spus că este posibil fără sfârșit. Cu toate acestea, la doar 30 de ani mai târziu, partidele comuniste câștigă teren, iar lumea liberă este literalmente în scădere – ca mărime și spirit.
Pasul înapoi al libertății este vizibil din Asia până în Africa, din America de Sud și până chiar aproape de casă. Peste Pacific, Partidul Comunist Chinez aplică o politică de opresiune internă și agresiune externă, împiedicând libertatea în Hong Kong și încercând să creeze sateliți din Nepal până în Djibouti. În timp ce Coreea de Nord amenință libertatea Coreei de Sud și Japonia, cu protecția Chinei.
Influența în expansiune a Cubei
În emisfera occidentală, Cuba comunistă domină Venezuela, sprijinind regimul Nicolás Maduro și sifonând petrolul națiunii odată bogate. De asemenea, Havana susține dictatura socialistă din ce în ce mai brutală din Nicaragua, regimul corupt al lui Evo Morales (până de curând președinte) din Bolivia și încearcă să facă incursiuni și în Mexic.
Poate cel mai îngrijorător lucru este că la 30 de ani de la sfârșitului Războiului Rece, sondajele arată că 52% din tinerii mileniști americani ar prefera să trăiască într-o țară socialistă sau comunistă.
Cum s-a ajuns aici? Răspunsul este că lumea liberă a uitat lecțiile din 1989 – nu doar căderea Zidului Berlinului, dar și masacrul din Piața Tienanmen din Beijing.
Pare ceva normal ca acum să presupunem că prăbușirea comunismului a fost inevitabilă, dar opusul este adevărat. Războiul Rece a demonstrat că victoria asupra comunismului depinde de trei componente distincte: o dorință organică de libertate din partea celor asupriți; o pierdere a voinței ideologice din partea partidului comunist; o conducere morală și clară înspre lumea liberă. Toate acestea trei au fost prezente în anii premergători căderii Zidului Berlinului.
Oamenii din Europa de Est luptau pentru libertate, formând lanțuri umane în mai multe state baltice din URSS, fugind peste granița austro-ungară pentru a organiza „picnicurile prieteniei” și mărșăluind pe străzile blocului estic cu milioanele. Iar în timp ce Partidul Comunist încerca să-i descurajeze, liderii săi și-au pierdut credința în propria ideologie și, prin urmare, au refuzat să opreseze sau să masacreze oamenii așa cum au făcut în deceniile trecute.
În cele din urmă, lumea liberă, condusă de Statele Unite, a arătat clar că socialismul, comunismul era un faliment moral, inspirându-i pe cei asupriți și rușinându-i pe asupritorii lor. Combinația acestor factori a făcut ca dominația sovietică să fie nesustenabilă.
Valul libertății nu a ajuns pe țărmurile Chinei
Deși libertatea predomina în Europa, aceasta a fost strivită la Beijing în același an. Dorința chinezilor pentru libertate era evidentă; manifestanții din Piața Tienanmen și protestele asemănătoare din alte câteva sute de orașe chineze au arătat clar asta în primăvara anului 1989.
La fel a fost și condamnarea morală a vestului, care a fost îndreptată în principal către Uniunea Sovietică, dar care de altfel a defăimat și Marxismul din Regatul de Mijloc. Spre deosebire de liderii sovietici, urmașii lui Mao s-au ținut de convingerile lor. Erau și încă sunt dispuși să ucidă în numele comunismului.
În fața „rezolvării” brutale din Beijing, lumea liberă avea nevoie de o rezolvare proprie. Statele Unite și aliații noștri au arătat calea de urmat în urma represiunii Uniunii Sovietice asupra revoluției maghiare, invaziei din Cehoslovacia și încercările de a reprima mișcarea de Solidaritate din Polonia. Presiunea susținută, întărită de critici morale susținute, a cioplit din încrederea ideologică a Kremlinului. Au arătat celui mai opresiv regim din lume că nu vom accepta niciodată acțiunile sale și că vom acționa întotdeauna împotriva lui.
Cu toate acestea, în loc să lanseze o campanie similară pentru a izola și submina China comunistă, vestul a căutat tot mai mult angajarea și integrarea în urma masacrului din Piața Tienanmen. Au existat încercări similare de a colabora mai strâns cu alte națiuni comuniste, de la Cuba la Vietnam, fără a emite judecăți morale față de natura brutală a acestor regimuri.
În prezent ne aflăm în momentul în care președintele Statelor Unite a promis liderului Chinei că America va rămâne tăcută față de încercările disperate ale Hong Kongului de a-și proteja libertatea împotriva tiraniei Beijingului. Mai este de mirare că flagelul comunismului internațional este mai puternic acum decât în orice alt moment de dinainte de 1989?
Suntem într-un nou Război Rece: Hong Kong, similar Berlinului, este prima bătălie
Lupta împotriva comunismului este cea mai de succes mișcare pentru drepturile omului din istorie, însă este departe de a se termina. Prăbușirea Uniunii Sovietice a eliberat aproximativ o cincime din miliardul și jumătate de oameni care au suferit sub dominația comunistă. Treizeci de ani mai târziu, partidele comuniste aflate la putere reprezintă încă forța cea mai opresivă de pe Pământ, iar această problemă se agravează.
Cu cât de amintim mai repede de lecțiile din 1989, cu atât vom termina mai repede muncă începută odată cu căderea Zidului Berlinului.
COMMENTS