HomeActualități Americane

La fel ca Democrații americani, comuniștii chinezi compilează liste cu dizidenți

La fel ca Democrații americani, comuniștii chinezi compilează liste cu dizidenți

Nu m-aș fi gândit niciodată că țara mea adoptivă, tărâmul libertății, va începe atât de curând să se comporte ca statul dictatorial cu un singur parti

Nu m-aș fi gândit niciodată că țara mea adoptivă, tărâmul libertății, va începe atât de curând să se comporte ca statul dictatorial cu un singur partid pe care l-am lăsat în urmă, scrie Helen Raleigh, antreprenoare și autoarea americană de origine chineză.

Partidul Comunist Chinez (PCC) este în curs de a crea o listă neagră globală cu persoane disidente care au susținut sau finanțat mișcarea pentru libertate și democrație din Hong Kong și Taiwan. Lista îi vizează în mod specific pe cei care locuiesc în afara Chinei continentale. Scara acestui proiect ar putea fi imensă, deoarece, numai în Taiwan, cel puțin 6 milioane de oameni susțin independența Taiwanului, ceea ce este o infracțiune supusă pedepsei în accepțiunea Partidului Comunist Chinez.

Global Times, una dintre portavocile PCC, promite că o astfel de listă neagră nu este o „amenințarea goală”, ci „o sabie a lui Damocles” care atârnă peste capele acestor critici „pentru mult timp de acum înainte”. Orice persoană aflată pe această listă „nu va mai putea să pună piciorul în Hong Kong, Macao sau China continentală și va fi, de asemenea, foarte periculos să călătorească în alte țări și regiuni”.

De fapt, lista neagră va servi drept o condamnare pe viață pentru criticii PCC, deoarece aceștia „vor fi trași la răspundere pentru tot restul vieții lor în conformitate cu legea, ceea ce înseamnă că nu vor putea găsi un scut permanent pentru infracțiunea lor, coșmarul pedepsei urmărindu-i pentru tot restul vieții lor”.

Nimeni nu ar trebui să fie surprins de acest limbaj nemilos, de existența unei astfel de liste și de determinarea PCC de a zdrobi orice voce disidentă, indiferent unde se află. La urma urmei, propria istorie a PCC, de la înființarea sa în 1921, a fost scrisă cu sângele a numeroase epurări a opoziției.

Noutatea de astăzi este că puterea economică și militară a Chinei a încurajat PCC atât de mult încât regimul este dispus să interfereze în sistemele politice și juridice ale altor națiuni pentru a-i vâna pe criticii lor oriunde în lume.

Chiar în week-end-ul trecut, savantul religios uigur, Hemdullah Abduweli, care a călătorit din Turcia în Arabia Saudită, a fost arestat de poliția saudită la cererea Beijingului. Probabil că va fi deportat în China.

Agresiunea Chinei ajunge în Statele Unite

Aici, în Statele Unite, disidenții chinezi se confruntă cu o hărțuire constantă din partea agenților chinezi. Wall Street Journal a raportat că guvernul chinez a trimis agenți de securitate sub acoperire în Statele Unite pentru a supraveghea casele celor pe care îi consideră „infractori”, fiind gata să-i „escorteze” înapoi în China. Atât FBI, cât și Departamentul de Justiție au avertizat public Beijingul să pună capăt acestor tactici agresive.

În octombrie, guvernul SUA a acuzat opt persoane, inclusiv cetățeni chinezi și americani, pentru că au ajutat PCC să urmărească ilegal așa-ziși fugari chinezi. Știrile legate de lista neagră globală a PCC sunt cea mai recentă dovadă că PCC nu are de gând să dea înapoi și că își va intensifica efortul de a zdrobi disidența la nivel global.

Oamenii ca mine care critică Partidul Comunist Chinez și denunță încălcările drepturilor omului înțeleg că făcând asta ne-ar putea pune în pericol pe noi și familiile noastre. Cu toate acestea, continuăm să vorbim pentru că este un lucru corect de făcut și credem cu tărie că poporul chinez are un drept inalienabil la viață, libertate și căutarea fericirii, la fel cum au toți ceilalți oameni.

Nimeni nu ar trebui să fie surprins de faptul că oamenii care critică PCC îl susțin pe președintele Donald Trump.

Administrația sa este prima din ultimii 50 de ani care luptă direct cu Partidul Comunist Chinez, fie că este vorba de Marea Chinei de Sud, încălcările drepturilor omului în Xinjiang și Hong Kong, dezechilibrul comercial, ani de furt de tehnologie sau de campanii de influență politică sub acoperire plantate de PCC în Statele Unite.

Potrivit publicației Vox, „determinarea aparentă a lui Trump de a înfrunta China a rezonat cu o serie de alegători vietnamezi americani care își amintesc de eforturile imperialiste din Vietnam. Pentru un segment de americani chinezi și americani filipinezi, același mesaj a atins o coardă sensibilă”. Sondajele arată că Trump a câștigat 34% din votul asiatico-american, mai mult decât cei 29% a lui Mitt Romney din 2012 și 26% a lui John McCain în 2008.

Deși suntem pregătiți să ne punem în pericol pentru a lua atitudine în fața PCC, ceea ce nu ne așteptam este ca sprijinul nostru pentru Trump să ne aducă răzbunarea post-electorală a stângii totalitare din Statele Unite ale Americii.

Stânga vrea să-i „reprogrameze” pe susținătorii lui Trump

Rep. Alexandria Ocasio-Cortez, D-N.Y., fostul candidat la prezidențiale Evan McMullin și alți socialiști americani au cerut ca toți cei care l-au susținut pe Trump să fie incluși pe o listă neagră.

Foști angajați ai președintelui Obama și candidatul la președinție Pete Buttigieg au răspuns la acest apel de acțiune și au creat un așa-numit Trump Accountability Project, care trece pe lista neagră pe oricine a lucrat, donat sau l-a susținut pe Trump și administrația sa.

Scopul unei astfel de liste, explicat de Jennifer Rubin de la Washington Post, este să se asigure că susținătorii lui Trump „nu vor mai ocupa niciodată vreo funcție publică, nu vor mai ocupa un loc în conducerile corporatiste, o poziție în facultăți și nici acceptați în societatea „bună”.

Partidul Republican trebuie „distrus colectiv”, fără „supraviețuitori”, a spus Rubin. În caz contrar, oricine supraviețuiește epurării „o va face din nou”, adică noi vom vota din nou pentru oameni și politici cu care Rubin și Stânga totalitară nu sunt de acord.

Nu sună acest limbaj cu sânge rece și promisiunea de a zdrobi orice disidență de parcă ar veni direct din gura Partidului Comunist Chinez?

Aparent, crearea unei liste negre nu merge suficient de departe pentru unii Democrați. David Atkins, un Democrat din California și membru ales DNC, cere „reprogramarea” tuturor celor 75 de milioane de americani care au votat pentru Trump, deoarece crede că toți aparținem unui „cult beligerant al morții alimentat de teoria conspirației”.

„Serios, cum faci o reprogramare a 75 de milioane de oameni? De unde începi? Fox? Facebook”, a întrebat Atkins. „Trebuie să începem să ne gândim în termeni de Germania sau Japonia de după cel de-al Doilea Război Mondial. Sau la eșecurile Reconstrucției din Sud”.

Cu astfel de idei nebunești și fără consecințe sociale pentru ele, este doar o chestiune de timp până când Democrații vor propune să construiască tabere de reeducare în stil comunist pentru a reprograma 75 de milioane de susținători ai lui Trump, similar cu lagărele de reeducare a musulmanilor uiguri create de Partidul Comunist Chinez.

Stânga radicală de astăzi reflectă China comunistă

Este foarte clar că există din ce în ce mai puține diferențe ideologice între Stânga totalitară din America și Partidul Comunist Chinez. Când ambele grupuri erau în procesul de obținere a puterii, strigau sloganuri de „democrație”, „egalitate”, „libertate”, „toleranță”. Dar odată ce ajung la putere, își dezvăluie adevăratele culori.

Ambele partide au o toleranță redusă față de ideile diferite și de persoanele care le susțin. Pentru ei, libertatea înseamnă a avea mână liberă de a admonesta pe cei cu care nu sunt de acord prin orice mijloace necesare. Pentru ei, democrația înseamnă că dacă ei toți sunt de acord să-i pedepsească pe disidenți, pedeapsa este astfel legitimă și justificată.

Fie în China, fie în Statele Unite, totalitarismul este întotdeauna legat de putere, puterea de a forța oamenii să gândească și să se comporte într-un anumit fel, puterea de a-i marca pe cei care au altă opinie ca dușmani ai statului și a-i priva de drepturile și proprietatea lor.

Nu m-am gândit niciodată că țara mea adoptivă, tărâmul celor liberi, un loc pe care Abraham Lincoln îl numea „ultima cea mai bună speranță a pământului”, va începe atât de curând să sune ca statul dictatorial cu un singur partid pe care l-am lăsat în urmă.

Numele meu este probabil atât pe lista neagră a Partidului Comunist Chinez, cât și pe lista neagră a Stângii totalitare din Statele Unite ale Americii. Consider că este o onoare. Înseamnă că am făcut ceva corect și știu că sunt într-o companie bună.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0