HomeActualități Americane

Laura Loomer aduce imigranți ilegali acasă la Pelosi. Pelosi cheamă poliția să-i ridice

Laura Loomer aduce imigranți ilegali acasă la Pelosi. Pelosi cheamă poliția să-i ridice

Nota redacției: Nu încurajăm încălcarea proprietății private și nici acțiunile care pun în pericol siguranța oamenilor. Scopul acestui articol este de

Nota redacției: Nu încurajăm încălcarea proprietății private și nici acțiunile care pun în pericol siguranța oamenilor. Scopul acestui articol este de a prezenta ipocrizia generală a democraților care militează pentru granițe deschise pentru oricine, dar care în același timp depun eforturi susținute pentru propria protecție – protecție de care un cetățean obișnuit nu are parte.

Luni, auto-intitulatul jurnalist de investigație, Laura Loomer, a adus o mână de imigranți ilegali la domiciliul Președintelui Camerei, Nancy Pelosi (D-CA.).

Pelosi, care a fost fermă în opoziția sa de a finanța un zid de-a lungul frontierei de sud, pe care l-a catalogat drept „imoral”, a cerut ca Loomer și imigranții ilegali să fie luați de pe proprietatea ei.

Loomer, însoțită de imigranți ilegali din Guatemala și Mexic, a montat un cort pe terenul de milioane de dolari al lui Pelosi, a declarat jurnalistul independent Nick Monroe. Cu litere mari, roșii, pe cort era scris cuvântul „imoralitate”; de asemenea, poze ale unor victime ale asasinatelor imigranților ilegali atârnau în fața cortului.

Transmițând pe live pe internet, Loomer a citit fiecare dintre numele victimelor și a reiterat că acești imigranți ilegali nu erau bineveniți în „statul sanctuar California”.

Apoi, controversatul jurnalist chiar a mers să verifice dacă Pelosi și-a închis ușa de la intrare, din moment ce, potrivit sarcasticei Loomer, „doar bigoții își închid ușile”.

„Haide, nu poți spune că toată lumea este binevenită aici și apoi să  îți închizi ușa cu cheia”, a zis Loomer, când a găsit ușa încuiată. „Ne omori, Nancy! Ne omori!”.

Curând, poliția a fost chemată la fața locului și ofițerii au cerut actele de identificare ale lui Loomer și ale imigranților ilegali.

„Mi s-a spus că ID-urile sunt rasiste”, a spus Loomer în mod repetat polițiștilor. „Nu mai înțeleg nimic”.

Poliția i-a ridicat pe imigranții ilegali de pe proprietatea lui Pelosi și le-a dat amenzi, în loc să-i rețină, conform ordinului Președintelui Camerei. Unul dintre bărbații care o însoțeau pe Loomer le-a spus celor care urmăreau online: „Sunt destul de sigur că ilegalii de aici simt că au fost atrași într-o capcană”.

La începutul acestei luni, Pelosi a numit, destul de apăsat, zidul sudic propus de Trump ca fiind o „imoralitate”.

„Adevărul este că acest zid este o imoralitate. Nu ne reprezintă ca națiune”, a declarat Pelosi. Nu vom face un zid. Are cineva vreo îndoială? Nu vom face un zid”.

Potrivit unei relatări anterioare a site-ului The Daily Wire, Pelosi are un zid care înconjoară proprietatea din California pe care Loomer a vizitat-o Luni:

Potrivit unei relatări a publicației de dreapta Mirror, în 2018, și acompaniată de site-ul de stânga Snopes, Pelosi are o barieră în jurul unei proprietăți de milioane de dolari pe care ea și soțul ei o dețin în Napa Valley.

Potrivit The Washington Post, proprietatea valora aproximativ 5 milioane de dolari în 2011 și a generat „cel puțin 5000 de dolari din vânzarea de struguri din podgorie, potrivit datelor financiare făcute publice în 2010”. Averea lui Nancy și Paul Pelosi se estimează a fi între 58.7 și 72.1 milioane de dolari.

În prezent, guvernul este închis parțial, deoarece democrații refuză se aprobe fonduri pentru protejarea frontierei noastre sudice cu o barieră fizică.

Amanda Prestigiacomo
The Daily Wire

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 1