Legătura dintre ÎNVIEREA LUI HRISTOS și CREDINȚA NOASTRĂ

Învierea lui Isus Hristos nu este doar un miracol extraordinar, ci şi piatra de temelie a credinţei creştine! Fără acest eveniment, mesajul Evangheli

Învierea lui Isus Hristos nu este doar un miracol extraordinar, ci şi piatra de temelie a credinţei creştine!
Fără acest eveniment, mesajul Evangheliei ar pierdea puterea sa mântuitoare.
Apostolul Pavel afirmă în 1 Corinteni 15:17:

„Și dacă Hristos n-a înviat, credința voastră este zadarnică, voi sunteți încă în păcatele voastre.”

Învierea Mântuitorului este un miracol enigmatic, incredibil, inacceptabil şi imposibil din punct de vedere empiric şi raţional.

Procesul vieţii umane a Mântuitorului Isus Hristos, începând cu întruparea, continuând cu nenumăratele miracole din viaţă şi slujirea Sa, şi încheind cu învierea şi înălţarea Sa la cer, este îmbibat de miracole.

Dumnezeu este Persoana supranaturală care face lucruri supranaturale. Orice face Dumnezeu este supranatural. Omul, dimpotrivă este fiinţa naturală care face lucruri naturale. Orice face omul este natural. Omul nu doar că nu poate face lucruri supranaturale, dar nici nu le poate înţelege din punct de vedere raţional.

Această comparaţie poate fi mai bine înţeleasă dacă folosim dialogul imaginar dintre o furnică şi un om. Tot ce face omul este supranatural pentru o furnică. Furnica nu doar că nu poate face ce face omul, dar nici măcar nu poate înţelege acţiunile lui supranaturale în raport cu capacităţile ei limitate.

Adevărul este că omul nu poate înţelege şi nici constata în mod deplin învierea lui Isus Cristos, însă poate accepta şi crede în mod desăvârşit învierea miraculoasă a Mântuitorului.

Constatarea implică observarea şi verificarea unui fapt, fiind un proces obiectiv prin care o persoană ajunge la o concluzie bazată pe dovezi tangibile. De exemplu, dacă cineva vede că plouă afară, poate constata acest lucru prin observare directă.
Constatarea este actul de a observa, de a verifica şi de a accepta un fapt pe baza dovezilor evidente sau a experienţei directe.
Constatarea este raţională, verificabilă, se bazează pe simţuri, pe fapte concrete şi pe raţionamente.

Credinţa, dimpotrivă este o convingere interioară care depăşeşte logica sau dovezile vizibile, bazându-se pe promisiunile lui Dumnezeu şi pe caracterul Său.

„Credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd.” (Evrei 11:1)

Credinţa este o convingere personală care nu necesită dovezi obiective. Ea poate fi bazată pe experienţe, revelaţii sau încredere într-o sursă anume. De exemplu, credinţa religioasă nu se bazează pe demonstraţii ştiinţifice, ci pe acceptarea şi convingerea interioară a unei persoane.

Credinţă, în sens biblic, este încrederea profundă în Dumnezeu, chiar şi atunci când nu există dovezi vizibile. Credinţa este fundamentul relaţiei noastre cu Creatorul şi mijlocul prin care ne apropiem de El

„Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” (Evrei 11:6).

ILUSTRAȚIE:

Credinţa este asemenea unui pod în ceaţă.

Doi oameni se apropie de podul întins peste o prăpastie acoperită de ceaţă.
Unul dintre ei spune: „Nu trec până nu văd clar podul.”
Celălalt îşi aminteşte de sfatul constructorului care l-a construit, constructor pe care îl cunoştea şi faţă de care avea omare admiraţie : „E un pod solid, poţi treci liniştit pe el.”
Omul care păşeşte pe pod bazându-se pe cuvântul şi capacitatea constructorului trece peste prăpastie. Cealalt rămâne pe loc până când va avea posibilitatea să constate că podul este suficient ce durabil.
Credinţa nu înseamnă să vezi tot drumul, ci să ai încredere în Cel care ţi-a spus că drumul este sigur.

Credinţa lui Avraam nu trebuie confundată cu constatatea lui Toma.

„Tot aşa şi „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire”. (Gălăteni 3:6)

„Ceilalţi ucenici i-au zis deci: „Am văzut pe Domnul!” Dar el le-a răspuns: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.” (Ioan 20:25)

Avraam l-a crezut pe Dumnezeu pe cuvânt înainte să constate.
Avraam a fost chemat să plece din țara sa, fără să știe unde merge (Geneza 12:1).
Mai târziu, i s-a promis un fiu, deşi era batrsn şi soţia sa, Sara, era stearpă. Totuşi, „n-a șovăit în credință” (Romani 4:20). El a crezut înainte de a vedea.

Experienţa lui Toma ne va ajuta să facem mai bine diferenţa dintree credinţa şi constatare (Ioan 20:24-29).
Toma, unul dintre ucenici, a refuzat să creadă în învierea lui Isus până când nu v-a vedea semnele cuielor din palmele Domnului Isus.
După ce a avut posibilitatea să vadă semnele cuielor, ruşinat, Toma a capitulat spunând: „Domnul meu şi Dumnezeul meu” (Ioan 20:28)

Replica Mântuitorului ne ajută să înţelegem raportul dinte credinţă şi constatare cu privire la lucrurile spirituale.
După ce Toma a constatat realitatea învierii Domnului, Isus i-a spus: „Toma, tu ai văzut şi ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, și au crezut.”
Permiteti-mi să precizez, Toma nu a crezut, Toma a constatat. Nu este nevoie să crezi atunci când vezi. Credinţa este necesară, dar şi suficientă atunci când nu poţi vedea.
Într-un astfel de caz este evidenţiata superioritatea credinţei faţă de simplă constatare.

Credinţa se bazează pe promisiunile lui Dumnezeu, timp în care constatarea se bazează pe dovezi şi fapte concrete.
Credinţa se manifestă înainte să vezi, constatatrea vine după ce ai văzut
Credinţa este spirituală, constatarea este logica, raţională.
Credinţa îl onorează pe Dumnezeu, constatarea îl onorează pe constatator.

În încheiere, vă cer permisiunea să mai introduc o ultimă idee.

Nu uitaţi că vorbim despre lucruri spirituale. Dumnezeu este Spirit/Duh. Cum am putea constata această realitate? Cum am putea să vedem invizibilul?.
Cum să identificăm şi cu ce să măsurăm invizibilitatea prezenţei spirituale a lui Dumnezeu? Lumea materială este vizibilă, se pretează la observaţie şi verificare.
Dumnezeu, lumea spirituală sunt invizibile, nu pot fi observate şi nici verificate.
Ştiu, subiectul este mai mult decât vast, de fapt este infinit pentru că implică ideea de Dumnezeu.
Prin aceste câteva propoziţii am vrut doar să aruncăm o privire spre nevăzut ca să putem crede ce nu poate fi constatat.

Cei mai mulţi dintre creştini acceptă învierea lui Isus Cristos, o acceptă prin credinţă. Lucrurile spirituale de fapt nici nu pot fi acceptate altfel.

Noi acceptăm învierea Domnului Cristos cu speranţa că în acelaşi fel vom învia şi noi.

Noi care am acceptat învierea Sa şi sperăm în propria noastră înviere la revenirea Sa, să nu uităm să trăim şi noi cum a trăit El.
Să fim sfinţi cum a fost El!
Să fim plini de iubire, milă şi bunătate asedmenea Lui!

Atunci, mărturia vieţii noastre vizibilă va confirma credinţa noastră invizibilă.
De aceea ne cere Scriptura să unim credinţă cu fapta (2 Petru 1:5)