HomeActualități Românești

Legea educației sexuale în școlile din România: Părinții 1 – Klaus Iohannis 0

Curtea Constituţională a României a respins, joi, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra actului normativ care modifică legea privind protecţia

Curtea Constituţională a României a respins, joi, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra actului normativ care modifică legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

A respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de preşedintele României şi a constatat că este constituţională, în raport cu criticile formulate, Legea pentru modificarea şi completarea Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului”, se arată în minuta deciziei.

Legea prevede că în şcoli se vor derula, cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai copiilor, programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv de educaţie sanitară, pentru prevenirea contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor.

În luna mai, președintele Klaus Iohannis a contestat legea la Curtea Constituțională, invocând diverse argumente, precum modificarea din „educație sexuală” în „educație sanitară”, forma și conținul.

„Prin modul în care a fost adoptată, precum şi prin conţinutul normativ, legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi alin. (5) din Legea fundamentală, precum şi prevederilor art. 61 coroborat cu art. 75 alin. (1), alin. (4) şi alin. (5) prin raportare la art. 73 alin. (3) din Constituţie”, susţinea Iohannis în sesizare.

Parlamentul a votat un proiect de lege care a schimbat forma inițială a legii, din educație sexuală în educație sanitară, introducând, totodată, și acordul părinților pentru aceste ore, temă care a stârnit dispute politice și sociale, în special din partea partidului de stânga USR+ și a unor facțiuni din PNL și PSD.

Proiectul de lege modificat și adoptat, ulterior constestat la Curtea Constituțională de către președinte Klaus Iohannis, a trecut cu voturile PNL și PSD.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0