HomeActualități Americane

Liderii lockdown-urilor din pandemie realizează în sfârșit că au greșit

Liderii lockdown-urilor din pandemie realizează în sfârșit că au greșit

Este loc din belșug pentru o furie îndreptățită față de fanaticii COVID care au închis școlile în toamna anului 2020 (și chiar și în primăvara anului

Este loc din belșug pentru o furie îndreptățită față de fanaticii COVID care au închis școlile în toamna anului 2020 (și chiar și în primăvara anului 2021), au interzis înmormântările, au demontat coșurile de baschet și au închis locurile de joacă, au anulat ani de zile evenimentele comunitare în aer liber și au pedepsit copiii pentru că se plimbau pe afară.

Jurnalista Mary Katharine Ham nu-și reține deloc furia față de șefa sindicatului profesorilor din SUA, Randi Weingarten, și față de ocrotitorul lockdown-urilor, Dr. Anthony Fauci, analizează Timothy P. Carney pentru Washington Examiner.

Weingarten a avut, probabil, cel mai important rol, cu excepția guvernului, în a menține școlile închise în perioada 2020-2021, și totuși încearcă să pretindă acum că a luptat pentru redeschiderea lor. Ham îi demontează afirmațiile:

„Permiteți-mi să vă explic trucul de doi bani la care recurge Weingarten și susținătorii ei din Congres, ca și cum ați fi prea proști pentru a pricepe cum stau lucrurile.

Da, Weingarten a spus, tehnic vorbind, că ar trebui să deschidem școlile „în condiții de siguranță“ pe toată durata pandemiei. Ulterior, a solicitat standarde despre care știa foarte bine că vor face imposibilă revenirea la predarea cu prezență fizică, ignorând metodele de siguranță adoptate în alte părți“.

În același timp, sfântul Fauci recunoaște că „ceva a mers prost“ cu privire la abordarea noastră privind pandemia. David Wallace-Wells, de la New York Times, spune: „Aproape sigur, școlile au rămas închise mai mult decât era necesar“.

Fauci se apără, afirmând: „Arătați-mi o școală sau o fabrică pe care am închis-o eu. Niciuna. Nu am făcut așa ceva. Am făcut o recomandare de sănătate publică care reitera recomandarea CDC, iar oamenii au luat decizii în baza ei.

Aceasta denotă micime morală din partea lui Fauci. El a presat autoritățile să adopte măsuri de lockdown, iar aceștia s-au supus. Fauci este vinovat pentru răul pe care aleșii noștri l-au provocat copiilor și familiilor, iar a-l vedea cum încearcă să-și decline responsabilitatea este exasperant.

Citește și Cât de letale au fost lockdown-urile Covid?

Dar se întâmplă destule lucruri în aceste zile care ne înfurie, așa că vreau să încerc să găsesc un aspect pozitiv în toată această situație:

Citiți articolul din New York Times referitor la faptul că Fauci se eschivează de la orice responsabilitate pentru lockdown-uri. Citiți cum Weingarten pretinde că nu a militat pentru închiderea școlilor. Citiți cum prim-ministrul canadian Justin Trudeau refuză să-și asume mandatele de vaccinare.

Care este partea bună a lucrurilor în toate acestea?

Nici unul dintre acești susținători ai lockdown-urilor și mandatelor nu sunt dispuși să își apere pozițiile oribile adoptate.

Altfel spus, Weingarten, Fauci, Trudeau și majoritatea tovarășilor lor au realizat că „ucigașii de bunici“ aveau dreptate. Mandatele de vaccinare au fost o idee oribilă. Închiderea școlilor timp de un an a fost ceva monstruos. Lockdown-urile au fost malefice.

Toți cei responsabili realizează acum acest lucru.

Este regretabil că s-ar putea să scape fără să plătească pentru asta, dar cel puțin nu-și mai apără acțiunile.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0