HomeȘtiri Externe

Lovitură pentru Biden și Democrați: Uniunea Europeană urmează să încadreze gazele naturale și energia nucleară la categoria „verde“

Lovitură pentru Biden și Democrați: Uniunea Europeană urmează să încadreze gazele naturale și energia nucleară la categoria „verde“

Oh, vai. Asta îi va afecta. Pe Joe Biden, Partidul Democrat și pe extremiștii țăcăniți ce au proclamat „amenințarea existențială a timpului nostru“. E

Oh, vai. Asta îi va afecta. Pe Joe Biden, Partidul Democrat și pe extremiștii țăcăniți ce au proclamat „amenințarea existențială a timpului nostru“. E timpul să vă bucurați de spectacol, voi toți cei din state republicane, ce ați gândit rațional și independent, analizează Mike Miller într-un articol RedState.

În timp ce apetitul melodramatic pentru „energie verde“ al Stângii nebune devine tot mai puternic, Reuters anunță că Uniunea Europeană – dintre toate organizațiile infatuate și ignorante – a schițat planuri prin care cel puțin unele proiecte ce implică gaze naturale și energia nucleară să fie etichetate drept investiții „verzi“, după un an de confruntări între guverne pentru a stabili care investiții sunt cu adevărat ecologice și care nu.

Deci, iată cum stau lucrurile.

Europa, la fel ca restul lumii, s-a chinuit să atingă obiectivele absurde de „energie verde“ cerute și convenite în timpul ridicolei Conferințe ONU privind schimbările climatice, ce a avut loc anul trecut la Glasgow. De altfel, în timp ce Biden se lăuda cu summitul, chiar și CBS News l-a declarat un „eșec“, așa cum am relatat în noiembrie. La fel am relatat cum China l-a luat în derâdere pe Biden pentru „slăbiciunea“ sa de a se ploconi în fața nebunilor.

Experții în combustibili fosili din industrie avertizaseră atunci că o conversie totală la energia eoliană și solară și abandonarea completă a combustibililor fosili ar fi un dezastru – nu se va putea produce suficientă energie pentru a satisface cerințele. „În mod șocant“, avertismentele lor s-au dovedit a fi adevărate atunci când Germania, unul dintre semnatarii acordului, a fost forțată în aprilie să repornească termocentralele după apariția penelor de curent, potrivit Blackout News.

„Datorită deciziei guvernului de a elimina treptat utilizarea cărbunelui, 11 termocentrale cu o capacitate totală de 4,7 GW au fost închise în 1 ianuarie 2021. Însă această renunțare la cărbune a ajuns să dureze doar 8 zile, după care mai multe centrale au trebuit reconectate la rețea din cauza unei perioade extinse cu vânt slab“.

Ghinion, nu? Și cine s-ar fi gândit că vântul nu suflă necontenit, 365 de zile pe an?

Citește și Democrații vor prețuri mai mari la petrol pentru a face sursele de energie regenerabilă mai viabile

Așa că Germania și-a învățat lecția. Glumeam. Iată ce s-a postat recent pe Twitter:

„Germania va închide astăzi cel mai productiv reactor nuclear din lume, plus încă două. De asemenea, Germania este cel mai mare consumator de cărbune din Europa. Marea Britanie are dreptate să aleagă o altă direcție.“

Iată un pic contextul, prezentat de Reuters.

„Se așteaptă ca, în ianuarie, Comisia Europeană să propună norme prin care să decidă dacă proiectele de gaze și nucleare vor fi incluse în ‘taxonomia finanțelor sustenabile’ a UE.

Aceasta este o listă a activităților economice și a criteriilor de mediu pe care trebuie să le îndeplinească pentru a fi etichetate drept investiții ecologice.

Restricționând eticheta ‘verde’ la proiecte cu adevărat ecologice, sistemul își propune să facă acele investiții mai atractive pentru capitalul privat și să pună capăt fenomenului ‘greenwash’, prin care companiile sau investitorii își exagerează atributele ecologice.

Bruxelles-ul a luat, de asemenea, măsuri pentru a aplica normele respective unor finanțări UE, ceea ce înseamnă că reglementările ar putea decide care proiecte sunt eligibile pentru anumite finanțări publice.“

Reuters a declarat că a văzut o versiune a propunerii Comisiei care ar eticheta investițiile în centralele nucleare drept „verzi“ dacă proiectul are un plan, fonduri și o locație în care să elimine în siguranță deșeurile radioactive. Pentru a fi considerate „verzi“, noile centrale nucleare trebuie să obțină autorizația de construcție înainte de 2045.

Investițiile în centralele pe gaze naturale vor fi și ele considerate verzi dacă produc emisii sub echivalentul a 270 g de CO2 pe kilowatt-oră (kWh) – nu am idee ce înseamnă asta – și dacă înlocuiesc o termocentrală mai poluantă, pe lângă faptul că trebuie să obțină autorizația de construcție până pe 31 decembrie 2030 și să aibă un plan de a trece la gaze cu emisii scăzute de carbon până la finalul anului 2035.

Citește și Biden: Rusia poate construi o nouă conductă de gaz, dar America nu!

Bine, deci trebuie să schimbăm direcția – am priceput asta înainte de a fi anunțate acordurile stupide ale summit-ului climatic – dar cum își justifică infatuata UE planul în fața țăcăniților de Stânga? Ușor: I-a adăugat eticheta „acceptabil“, așa cum a menționat Reuters – de tranziție.

„Producția de energie pe bază nucleară și de gaze va fi etichetată ‘verde’ pe motiv că sunt activități ‘de tranziție’ – definite drept unele care nu sunt pe deplin ecologice, dar care au emisii sub media din industrie și nu implică agenți poluanți“.

Potrivit Reuters, UE a declarat:

„Ținând cont de avizele științifice și de progresul tehnologic actual, precum și de diferitele provocări cu care se confruntă statele membre în procesul de tranziție, Comisia consideră că gazele naturale și energia nucleară își au rolul lor în a facilita tranziția către un viitor bazat în principal pe surse regenerabile“.

Iată cum stă treaba, așa cum a sugerat până și irelevantul regizor independent de stânga, Michael Moore, în aprilie 2020, referitor la documentarul Planet of the Humans: Așa-numita energie „verde“ nu este nici „verde“, nici energie.

Între timp, undeva în La Mancha, fantoma lui Don Quijote luptă cu morile de vânt.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0