Lucrătorii feroviari sunt „a doua armată” a Ucrainei

Civilii care fug, demnitarii în vizită și proviziile militare, toți se bazează pe faptul că trenurile continuă să circule.

Sistemul feroviar se numește „drumul de fier” în limba rusă și „feronerie” în ucraineană. „Nu degeaba ni se spune poporul de fier”, spune conductorul de trenuri Iurii Ielisieiev, în vârstă de 42 de ani, despre lucrătorii feroviari din Ucraina. O investigație Wall Street Journal.

De când Rusia a lansat invazia totală în februarie, Ucraina s-a bazat pe sistemul său feroviar pentru a evacua civili, a aduce demnitari străini la Kiev și a transporta provizii umanitare, bunuri esențiale, exporturi și armament.

„Este coloana vertebrală a economiei ucrainene”, spune Serhiy Leshchenko, membru al consiliului de supraveghere la Ukrzaliznytsia, sau Căile Ferate Ucrainene. „Este coloana vertebrală a statului ucrainean. Iar în ceea ce privește un obiectiv, este al doilea după cel militar”.

Pe 5 iunie, patru rachete au lovit o instalație de reparare a vagoanelor de cale ferată din Kiev. Rusia a susținut că instalația adăpostea vehicule militare, dar Căile Ferate Ucrainene afirmă că era folosită pentru a repara vagoane de cereale și alte vagoane pentru exportul de marfă. În aprilie, o rachetă a lovit gara din Kramatorsk, în regiunea Donețk, în timp ce civilii încercau să fugă din zonă. Aproximativ 60 de persoane, inclusiv copii, au fost ucise. Rușii au vizat poduri, substații și alte instalații feroviare.

Institutul Școlii de Economie din Kiev, care contabilizează distrugerile provocate de război, estimează că, între 24 februarie și 8 iunie, rușii au provocat pagube de 2,7 miliarde de dolari infrastructurii feroviare și materialului rulant.

„Unii oameni spun că feroviarii sunt a doua armată”, spune directorul general al sistemului feroviar ucrainean, Alexandr Kamyshin. Războiul a curmat viețile a aproximativ 165 dintre angajații săi. Alți 252 au fost răniți și cinci au fost capturați de Rusia.

Domnul Kamyshin, în vârstă de 37 de ani, își propune să călătorească peste tot unde le cere lucrătorilor săi feroviari să meargă. Aceasta include mai multe călătorii la Kramatorsk, precum și în apropiere de Lyman. „Dacă nu este sigur, atunci ar trebui să-i scoatem pe acei oameni. Dacă este sigur, atunci pot merge acolo”, spune el. „Când oamenii văd că pot merge acolo, se duc și ei”. Cu aproximativ 230.000 de angajați, compania feroviară este cea mai mare întreprindere de stat din Ucraina și nu au existat „nici un însoțitor de tren sau șef de cale sau orice alt manager care a refuzat să își facă treaba din cauza războiului”.

Când a izbucnit războiul, domnul Yelisieiev se afla într-o călătorie cu trenul, programată în mod regulat, către orașul Lviv din vestul țării. Și-a petrecut următoarele săptămâni ajutând la operarea trenurilor de evacuare din Harkov, un oraș atacat în apropiere de granița cu Rusia, la Kiev și apoi la Lviv, un oraș relativ sigur. Printre cei evacuați se număra și propria sa familie.

„Îmi voi aminti de acele călătorii cu trenul pentru tot restul vieții mele”, spune domnul Yelisieiev. Civilii panicați se înghesuiau la bord, iar mamele își treceau copiii mici prin ferestrele trenului „pentru că se temeau că vor fi călcați în picioare”. Între 2.000 și 3.000 de persoane s-au înghesuit în trenurile care, de obicei, aveau o capacitate de 600 de persoane. „Starea de tensiune se simțea” chiar și din cabina mecanicului, spune el. El și-a împărțit gustările cu copii mici și a lăsat o mamă care alăpta să-și hrănească copilul în compartimentul său.

Illya Prudnik, un steward de tren în vârstă de 20 de ani, își amintește cum, odată, în gara din Harkov, artileria a lovit atât de aproape încât a putut simți vibrațiile de pe podea când toată lumea s-a aruncat la pământ. În timpul unei călătorii, a primit un mesaj la radio despre un pasager bolnav, aflat la câteva vagoane mai jos, dar trenul era prea aglomerat pentru a putea trece prin el. Când a intrat într-o stație, și-a luat trusa de prim ajutor și a alergat pe peron pentru a-l ajuta.

Mecanicii de tren trebuiau să se odihnească pentru a putea rămâne în alertă, dar în primele zile ale războiului, stewarzii stăteau uneori treji chiar și 45 de ore, spune dl Prudnik. Călătoria a fost, de asemenea, epuizantă din punct de vedere emoțional. „Când ești steward și vorbești cu oamenii, aceștia îți spun poveștile lor”, adaugă el. „Încerci să îi încurajezi, să le ridici moralul … dar, desigur, este destul de stresant să te afli în mijlocul acestei situații în fiecare zi”.

Anastasia Tregub, în vârstă de 24 de ani, a fugit din Kiev la începutul lunii martie cu trenul, pe fondul zvonurilor că Rusia ar putea efectua un atac nuclear asupra orașului. „A fost foarte înfricoșător să fii în acel tren”. „Aveam nevoie să am o persoană cu care să vorbesc, pentru că eram singură”, își amintește ea., spune ea, dar lucrătorii feroviari și-au păstrat calmul și au avut grijă de pasageri. Un steward „a vorbit cu mine tot timpul, atât cât aveam nevoie în acel moment. . . . Au fost foarte amabili cu mine”. Lucrătorii feroviari, spune ea, „sunt îngerii noștri. Au salvat și au ajutat o mulțime de oameni din Ucraina, așa că le sunt foarte recunoscătoare pentru asta”.

Dl Kamyshin spune că trenurile de evacuare au adus în siguranță aproximativ 3,8 milioane de persoane, inclusiv aproximativ un milion de copii. De asemenea, au salvat aproximativ 120.000 de animale de companie. În orașul Uzhhorod din sud-vestul țării, în martie, am întâlnit familii de refugiați care au scăpat doar cu câteva sacoșe de bunuri – și cu pisicile lor iubite.

Războiul a oprit traficul aerian, iar Rusia a capturat orașe portuare cheie și a blocat Marea Neagră. Majoritatea bărbaților ucraineni adulți sub 60 de ani nu pot părăsi țara pe timp de război, ceea ce limitează cine poate trece granițele cu mașina. Iar cozile de trafic la punctele de intrare se întind pe kilometri întregi.

Până în ziua 20 a invaziei, spune dl Kamyshin, calea ferată a considerat că evacuarea civililor era „stabilită, este pe drumul cel bun”. Așa că „am început să ne concentrăm din nou asupra mărfurilor și, de atunci, lucrăm în mod constant la creșterea exportului de mărfuri”. El estimează că trenurile transportă zilnic 300.000 de tone de marfă. Aproximativ jumătate din trenurile ucrainene funcționează cu motorină, pe care acum Ucraina se autoaprovizionează pe calea ferată.

Din nefericire, eforturile eroice ale oamenilor de la calea ferată nu pot rezolva problema transportului culturilor ucrainene, care hrănesc lumea. Secretarul de stat Antony Blinken a estimat luna trecută că există aproximativ 22 de milioane de tone de cereale „care stau în silozuri în Ucraina în acest moment”. Rusia știe că penuria de alimente poate induce crize politice și ar putea spera să folosească o foamete provocată de om ca pârghie diplomatică.

Dl Kamyshin estimează că, înainte de război, 90% din grânele Ucrainei erau exportate prin porturile maritime. „Putem face cu 10% mai mult” pe calea ferată, poate „20%, dar nu de cinci ori mai mult. Și acesta este un aspect care ar trebui să fie clar pentru toată lumea”.

Șinele de cale ferată ucrainene diferă în ceea ce privește lățimea față de majoritatea celor europene. Pentru ca un tren să treacă granița, roțile acestuia trebuie schimbate pentru a se potrivi cu șinele, spune dl Leshchenko. „Chiar dacă ați avea suficiente vagoane de cale ferată cu sisteme de comutare, există o lipsă de infrastructură pe partea europeană” pentru a gestiona cerealele, inclusiv prea puține facilități de depozitare. Deja, trenurile sunt din ce în ce mai mult blocate la graniță.

Sistemul feroviar nu a fost întotdeauna venerat în Ucraina. De ani de zile, acesta a avut o reputație de corupție și ineficiență. Dar eroismul lucrătorilor feroviari pe parcursul războiului a contribuit la ridicarea statutului său. „Noi doar ne facem treaba”, spune domnul Kamyshin. „Nimeni nu vede nicio altă opțiune”.

Tribuna.US