Furtunoasa lună noiembrie ar putea aduce cu sine vânturi favorabile pentru libertatea de exprimare online, analizează Paul Coleman pentru Newsweek.
Furtunoasa lună noiembrie ar putea aduce cu sine vânturi favorabile pentru libertatea de exprimare online, analizează Paul Coleman pentru Newsweek.
Preluarea mult așteptată a companiei Twitter de către Elon Musk promite schimbări semnificative în peisaj, cu perspectiva ca vocile interzise de pe platformă să fie în curând eliberate din adâncurile întunecate ale „închisorii“ Twitter.
Aceia dintre noi care au deplâns lipsa libertății de exprimare online ar trebui să celebreze aceste semne de speranță. Dar să nu pierdem din vedere cum stau lucrurile și pe plan internațional în această privință – în multe locuri, simplul fapt de a-ți exprima opiniile online ar putea fi considerată infracțiune.
Ceea ce observăm este o tendință periculoasă și în creștere de incriminare a exercitării dreptului fundamental al omului la libertatea de exprimare. Sub egida legii, cenzura susținută de stat se manifestă peste tot ca o amenințare extrem de gravă la adresa libertăților fundamentale, începând de la democrații și până la dictaturi.
De fapt, are ca efect transformarea democrațiilor în sisteme din ce în ce mai asemănătoare cu omologii lor dictatori. Acesta este un fenomen global ce sfidează granițele naționale, necesitând o mare vigilență și curaj pentru a-i pune capăt.
Deputatul finlandez Päivi Räsänen este un exemplu de curaj în această privință. Acuzată de „infracțiunea“ de discurs instigator la ură – care atrage după sine o pedeapsă de 2 ani de închisoare – această funcționară cu vechime în serviciul public, medic și bunică, a avut de luptat trei ani de zile în tribunale din cauza unei postări din 2019.
La începutul acestui an, i s-a dat câștig de cauză în privința tuturor acuzațiilor, dar procurorul general al Finlandei a făcut apel, prelungind procesul până în 2023 și poate chiar mai mult, demonstrând o dorință insațiabilă de a o pedepsi pe Räsänen pentru că și-a exprimat convingerile sale creștine pe tema căsătoriei și sexualității.
Fiind implicat în cazul său, am fost martor la scopul evident al acuzării – de a o cenzura nu numai pe Räsänen, ci și pe toți cei care îndrăznesc să își exprime părerea. Din această perspectivă totalitară, este permis doar discursul care susține punctul de vedere al guvernului. Disidenții trebuie să fie reduși la tăcere și sancționați. Așa cum știm, dacă acest lucru se poate întâmpla în Finlanda, se poate întâmpla oriunde.
Citește și De ce nu poate exista un popor liber fără libertatea de exprimare
În Mexic, un parlamentar riscă să își piardă drepturile civile și politice pentru că a scris pe Twitter despre oportunitățile femeilor în politică. Legislația din această țară privind egalitatea de gen prevede ca în Congres să fie numiți același număr de femei și bărbați.
Congresmanul Gabriel Quadri și-a exprimat îngrijorarea că locurile rezervate femeilor au revenit unor bărbați care se identifică drept transsexuali. Pentru această remarcă, el a fost judecat și condamnat în temeiul legii și, în funcție de capriciul unui tribunal, i se poate interzice să mai candideze vreodată la o funcție politică.
Cu sprijinul ADF International, cazul său va ajunge în fața Inter-American Commission on Human Rights.
Cetățeanul nigerian Mubarak Bala a fost condamnat recent la 24 de ani de închisoare pentru o postare pe rețelele de socializare în care critica Islamul. Din păcate, acesta nu e nici pe departe un incident izolat. Cenzura e la ordinea zilei în Nigeria, acuzațiile de blasfemie fiind pasibile de pedepse aspre, atât în conformitate cu legea de stat, cât și cu cea islamică, inclusiv de pedeapsa cu moartea.
În prezent, Rhoda Ya’u Jatau, o femeie creștină din nordul Nigeriei, este judecată pentru că a distribuit un mesaj pe Whatsapp în care condamna uciderea brutală a lui Deborah Yakubu, care a fost omorâtă cu pietre din pricina credinței sale, în luna mai a anului trecut.
După cum reiese din aceste exemple îngrozitoare, internetul nu este un spațiu sigur pentru exprimare, mai ales când sunt implicate măsuri represive ale guvernului. Deși putem fi optimiști în ceea ce privește schimbările pe care Musk le va implementa în piața publică digitală, trebuie să ținem cont că doar o parte din bătălie poate fi câștigată prin îmblânzirea cenzorilor zeloși din social media.
Cealaltă bătălie, probabil mai periculoasă, are de-a face cu regimurile represive care sunt dispuse să arunce oamenii în închisoare și să-i priveze de cele mai elementare libertăți din pricina opiniilor exprimate pe aceste platforme.
În concluzie, este clar că niciun erou al libertății de exprimare nu e capabil să pună singur capăt cenzurii. Aceasta este o acțiune ce necesită implicarea maselor. În semn de solidaritate cu aceia dintre noi care au fost pedepsiți, încarcerați sau chiar uciși pentru că au vorbit deschis, acum este momentul ca fiecare susținător al drepturilor omului să militeze cu mai multă înflăcărare pentru libertate de exprimare pretutindeni, pentru toată lumea.
Alliance Defending Freedom este o organizație nonprofit creștin-conservatoare americană, care de mai bine de 25 de ani luptă pentru libertatea religioasă, apărarea sanctității vieții și protejarea căsătoriei și familiei. Paul Coleman este director executiv al ADF International.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS