Mănăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus, jud. Brașov

Cunoscută și sub denumirea „Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus”, Mănăstirea Sâmbăta este o mănăstire ortodoxă situată în comuna Sâmbăta de Sus, județul Brașov, pe valea râului Sâmbăta, la poalele Munților Făgăraș, într-un ținut de poveste. Este un așezământ monastic de călugări. Inițial, a avut o biserică de lemn având dublu hram (Adormirea Maicii Domnului și Izvorul Tămăduirii), fiind construită în 1657 din inițiativa vornicului Preda Brâncoveanu, bunicul lui Constantin Brâncoveanu, boier de loc din sudul Carpaţilor. Între anii 1696-1707 s-a construit o biserică de zid, prin grija domnitorului Constantin Brâncoveanu. Picturile murale interioare au fost executate în 1766, de zugravii Ionașcu și Pană.

După trecerea Transilvaniei în stăpânirea Imperiului Habsburgic (la sfârșitul secolului al XVII-lea, după bătălia de la Viena din 1683), persecuțiile de natură religioasă au făcut mii de victime printre românii ardeleni, care nu voiau să-și schimbe credința ortodoxă strămoșească și să treacă la catolicism. Românii ortodocși au rezistat, fiind ajutați, în primul rând, de bisericile și mănăstirile lor. Din acest motiv a început calvarul distrugerii mănăstirilor și bisericilor ortodoxe din Transilvania.

Peste 150 de mănăstiri au fost distruse la ordinul guvernatorului Transilvaniei, generalul austriac Adolf Nikolaus von Buccow (1762-1764). Ca prin minune, Mănăstirea Brâncoveanu a rămas neatinsă, dar după două decenii, în 1785, a fost trimis un detașament militar condus de generalul Preiss, care a dărâmat această sfântă mănăstire.

Mănăstirea Brâncoveanu, ultimul mare bastion al apărării Ortodoxiei în Ţara Făgăraşului, zidită între anii 1696 – 1698, a fost distrusă în anul 1785. Chiliile au fost distruse complet, iar biserica a rămas în stare de ruină. După distrugerea mănăstirii, palatul brâncovenesc din Sâmbata de Sus, aflat la circa 10 km depărtare, a fost locuit vremelnic de urmași ai familiei Brâncoveanu. Aceștia au stăpânit domeniul până la primul război mondial. În 1922, după realizarea Marii Uniri, cu ocazia realizării reformei agrare decretate în 1921, statul român a predat Mitropoliei Ardealului domeniul brâncovenesc, inclusiv ruinele mănăstirii.

IPS Nicolae Bălan, Mitropolit al Ardealului între 1920-1955, este al doilea ctitor al Mânăstirii de la Sâmbăta de Sus. Consecvent țelului său de întărire a Ortodoxiei și de reorganizare a monahismului în Transilvania, el a hotărât reconstruirea acestui sfânt lăcaș.

Lucrările de refacere a bisericii au început în vara anului 1926, când s-au dezgropat din ruine zidurile vechii biserici, s-au refăcut părțile ce lipseau și s-a construit acoperișul. Lucrările au fost anevoioase și au fost întrerupte în perioada celui de-al doilea război mondial.

Arhitectura bisericii mănăstirii se încadrează întru totul în stilul brâncovenesc, stil apărut la sfârşitul sec. al XVII-lea şi începutul sec. al XVIII-lea în Ţara Românească. La exterior, decoraţia în piatră a încadrărilor de la uşi şi ferestre, dar mai ales a pilaştrilor sculptaţi şi a panourilor de piatră traforată din pridvorul bisericii dau o deosebită frumuseţe acestui monument de artă creştină. Brâul de cărămidă aşezat în zimţi, acoperişul de şindrilă şi proporţiile perfecte ne înfăţişează un monument vrednic de epoca domnitorului Constantin Brâncoveanu.

Turla bisericii este octogonală la exterior şi cilindrică în interior. Interiorul bisericii, în formă de cruce, e împărţit în altar, naos, pronaos şi pridvor, aşa cum se întâlneşte la majoritatea bisericilor construite în timpul domnitorului. Pictura din pridvorul bisericii este nouă şi cuprinde scene din Vechiul Testament şi Noul Testament: Judecata de apoi, raiul şi iadul, etc. Intrarea din pridvor în pronaos se face printr-o uşă din lemn de stejar, fixată într-un ancadrament de piatră sculptată.

Târnosirea bisericii și a noilor clădiri (chilii și anexe) a avut loc la 15 august 1946, când se sărbătorea și hramul mănăstirii, Adormirea Maicii Domnului. În cuvântarea ținută cu acest prilej, după ce a făcut un scurt istoric al mănăstirii, mitropolitul Nicolae Bălan a explicat de ce întârziase sfințirea: vroia să clădească o casă mare pentru călugări, tiparniță și casă de adăpost pentru preoții bătrâni. Întrucât împrejurările nu au permis realizarea acestui plan mai vast, mitropolitul Nicolae a săvârșit sfințirea, mulțumindu-se cu ce se realizase până atunci.

Sfințirea a fost făcută în timpul lui Mihai I, Regele Românilor, al cărui portret se poate vedea pictat în interiorul bisericii, Regele Mihai I fiind astfel printer ctitorii mănăstirii. În primii ani ai comunismului, portretul regelui fusese acoperit cu un strat de var, devenind invizibil, întrucât se dorea ștergerea oricăror referiri la monarhia română silită să se exileze în „Lumea Liberă”. Portretul Regelui Mihai I este din nou vizibil începând din primii ani după accederea la putere a lui Nicolae Ceaușescu.

Al treilea ctitor al Mănăstirii de la Sâmbăta de Sus este IPS Antonie Plămădeală, ales în anul 1982 Arhiepiscop al Sibiului, Mitropolit al Transilvaniei, Crișanei și Maramureșului. IPS Antonie a rezidit incinta mănăstirii, lucrare începută în anul 1985. Sub directa sa îndrumare s-au efectuat reparații capitale și la biserica mănăstirii, restaurându-se cu această ocazie și pictura. Împrejurul bisericii s-a ridicat din temelii o nouă incintă în formă de patrulater.

După 208 ani de la dărâmarea ei în anul 1785, Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus se poate spune că „a reînviat” în ziua de duminică, 15 august 1993, la sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, când s-a târnosit o biserică nouă, cu hramul Sfinților Martiri Brâncoveni. Sfințirea a fost săvârșită de către Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului, Patriarhului României Teoctist, IPS Antonie Mitropolitul Transilvaniei, Crișanei și Maramureșului și de alți înalți ierarhi, preoți și diaconi.

Se mai cuvine amintit că de Mănăstirea Brâncoveanu sunt legate numele câtorva dintre cei mai importanți Părinți duhovnicești români din secolul al XX-lea, care au viețuit aici: Arsenie Boca (1910-1989), Serafim Popescu (1912-1990) și Teofil Părăian (1929-2009).

Părintele Arsenie Boca și-a petrecut o parte din viață aici, fiind starețul mănăstirii între anii 1940 și 1944. El a purtat rangul de preot II la mănăstire. În pădurea de lângă lăcașul de cult există un altar al părintelui Arsenie Boca, chilia sa săpată în piatră și un izvor cu apă potabilă. Aici puteți simți energii din cele mai puternice, vindecătoare după mărturiile unor credincioși. Fântâna Izvorul Tămădurii din curtea mănăstirii, de care se leagă multe întâmplări miraculoase, a fost restaurată.

În prezent, Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus este nu numai un sfânt lăcaș de viață monastică, ci și un important centru de activitate teologică și culturală. Corpul de clădiri așezat pe latura de nord a incintei mănăstirii cuprinde, printre altele, o trapeză încăpătoare și chilii (la parter), „casa brâncovenească”, o bibliotecă mare și un arhondaric (la etajul 1), iar la mansardă a fost amenajat un muzeu în care sunt expuse icoane vechi pe sticlă și lemn și obiecte de patrimoniu colecționate de IPS Antonie (colecția de scrisori ale lui IPS Antonie cuprinde semnături ale unor personalități ca Dumitru Stăniloae, Emil Cioran, Tudor Arghezi, Geo Bogza, Mihail Sadoveanu, Nicolae Steinhardt, Ioan Alexandru, Bill Clinton ș.a.), toate aceste spații fiind dovadă a intenției de a face din Mănăstirea Brâncoveanu un centru de spiritualitate ortodoxă și de cultură românească.

Muzeul, bogat în exponate și bine organizat, care poate fi vizitat de oricine, cuprinde următoarele colecții: Colecția de carte veche, manuscrise și documente; Colecția de icoane; Colecția de veșminte liturgice și obiecte de cult; Colecția numismatică și de medalii; Colecția etnografică și de artă populară.

În fine, mai merită amintită „Academia de la Sâmbăta”. Este vorba de o clădire cu aproximativ 70 de camere, respectiv 130 de locuri, un amfiteatru cu o capacitate de 150 locuri realizată pentru ca cei care vor să se reculeagă să poată fi primiți și găzduiți. Cei cazați pot participa la slujbele religioase, la conferințe pe teme religioase, culturale, artistice. Aici mai există și un atelier de pictură, o sală de conferințe, o bibliotecă bogată în cărți, majoritatea de teologie.