Mass-media este deranjată de războaiele „butonului nuclear” ale lui Trump. Iată de ce ar trebui să le ignorăm

Mass-media este deranjată de războaiele „butonului nuclear” ale lui Trump. Iată de ce ar trebui să le ignorăm

Gânduri de Început de An
Suveranitatea libertății: Curtea Supremă refuză audierea cazului care atacă Legea Conștiinței din Mississippi
Adevărul incomod: Oamenii de știință admit că valul de frig nu are legătură cu încălzirea globală
Trump: Opriți ura, ostilitatea și furia
Tranzacții Imobiliare – „Deed” (Titlul de Proprietate)

Dictatorul nord-coreean Kim Jong Un și Președintele Donad Trump susțin că dețin amândoi butoane mari, roșii nucleare. Cui îi pasă? Nouă nu ar trebui să ne pese.

În discursul său de Anul Nou, Omul Rachetă a anunțat că a avut un „buton roșu” pe birou și a fost gata să-l folosească. Trump a replicat, spunând că butonul lui este mult mai mare.

Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, tocmai ce a declarat că butonul lui nuclear este tot timpul pe biroul său. Cineva din regimul său sărăcit și înfometat să-l infomeze, vă rog, că și eu am un buton nuclear, dar care este mult mai mare și mai puternic decât al lui și că butonul meu funcționează!

Aceste declarații în sine nu sunt demne de rapoartele istorice și de comentariile ce au urmat. În primul rând, Trump nu are un declanșator nuclear pe biroul său. După toate probabilitățile, nici Kim nu are. În ambele cazuri, declanșarea și lansarea de arme nucleare nu sunt la fel de simple ca postările sau ca sugestiile experților.

Ne apropiem de aniversarea premierii Dr. Stran-gelove. Probabil că toți au văzut filmul de prea multe ori.

În al doilea rând, știm deja că liderul nord-coreean deține capabilități nucleare. Mai știm că arsenalul lui nuclear actual nu este capabil să lovească așa cum a susținut în discurs. Kim minte mult. Nu e o știre nouă.

În al treilea rând, amenințarea lui Kim a fost de natură defensivă, de fapt. A spus că va folosi armele nucleare dacă este atacat. Asta nu-i o politică nouă. Mai mult, probabilitatea acțiunii militare preventive a Statelor Unite este aproape zero.

În al patrulea rând, Statele Unite au un arsenal mult, mult, mult mai mare și mai capabil decât Coreea de Nord. Asta nu e o știre. Administrația a susținut frecvent o politică de represalii dacă nord-coreeni vor lansa arme nucleare spre noi sau spre aliații noștri, răspunzând pe măsură. Asta nu e o știre.

Deci, în afară de metaforele colorate, ce e nou aici? Nimic.

Criticii se frământă că retorica sarcastică ar putea duce la un calcul greșit și la război. Dovezile lor pentru această teorie sunt mai mici de zero.

Coreea de Nord este angajată într-o retorică aprinsă de zeci de ani. Practic nu există o corelație între ceea ce țipă și ceea ce fac de fapt. Uneori se aliniază. Adeseori nu.

În același fel, Trump i-a replicat lui Kim la fel de bine pe cât primește și el pe social media. Nu există nicio dovadă că retorica în sine a intensificat tensiunile. Într-adevăr, există o probabilitate redusă ca în mod inevitabil să mărșăluim spre un război. Coreea de Sud tocmai a anunțat că nord-coreenii au redeschis linia tele-fonică de la graniță.

Ceea ce a intensificat tensiunile este demonstrația constantă a Coreei de Nord în expansiunea capacității nucleare. Statele Unite au nevoie de o strategie puternică și consecventă față de asta, lucrând în parteneriat cu Japonia și Coreea de Sud.
Asta e tot ce contează. Războiul retoric nu contează.

Cei care se panichează ușor încep anul 2018 exact cum au încheiat 2017: prin concentrarea obsesivă pe războiul retoric al cuvintelor fără context, fără a lua în considerare interesele și politicile reale ale actorilor implicați.

De aceea istoricul jurnaliștilor și experților care s-au concentrat aproape exclusiv pe postările președintelui, comentariile la postări, pe discursurile electorale și declarații (unele dintre acestea fiind raportate anonim și, prin urmare, sunt mai puțin fiabile) a fost destul de sumbru.

Statele Unite nu au abandonat NATO. Trump nu a cedat Europa președintelui rus Vladimir Putin. Nu a abandonat Taiwan. Și nu a făcut niciunul dintre lucrurile pe care unii au spus că le va face – bazându-și evaluările pe retorica prezidențială. Desigur, cuvintele contează. Dar în materie de stat, retorica e relevantă doar în contextul acțiunii.

Poate fi de înțeles că unii dintre ei erau obsedați de postări acum un an, când administrația avea puțină politică și nu prea avea un istoric. Dar acum a trecut un an. Administrația are o mulțime de politici pe agendă, inclusiv o nouă strategie națională de securitate.

Administrația a avut, de asemenea, un an de exersare a politicii externe, care până în prezent pare mai convențională decât cea a ultimilor doi președinți. Care este scuza acum pentru a ne agita la fiecare postare?

În timp ce analiștii și jurnaliștii aleg să fie distrași de fiecare postare, asta nu înseam-nă că și noi trebuie să facem la fel. Mai degrabă să alegem ca în 2018 să fim rezonabili.

Poate că îl displaci pe președinte. Poate că displaci faptul că pos-tează pe internet. Dar dacă vrei să analizezi care sunt realele politici ale Statelor Unite, încearcă să fii rezonabil.

James Carafano
The Daily Signal

COMMENTS

WORDPRESS: 0