Mass-media tratează echipa lui Trump ca pe niște câini, iar pe a lui Biden ca pe cățeluși

Mass-media tratează echipa lui Trump ca pe niște câini, iar pe a lui Biden ca pe cățeluși

Știrile propagate de mass-media cu o atitudine de sărbătoare în mare măsură, subliniază, fără să vrea, triumful propriei clase a presei, denotă un articol Wall Street Journal.

Dacă Joe Biden va ajunge la Casa Albă, se pare că va aduce cu el o menajerie de animale domestice, dornice să se rostogolească și să fie frecate pe burtă de un Prim Cuplu grijuliu.

Vor fi acolo Champ și Major, cei doi ciobănești germani, dintre care unul, ca și stăpânul său, este un veteran al administrației Obama. Va fi pisica încă fără nume care, precum am aflat recent, va da târcoale prin sălile cu ecou ale conacului executiv, cu siguranță răutăcioasă și arogantă la rândul său, ca toate felinele.

Și, mai ales, va fi o haită întreagă de cățeluși drăgălași, jucăuși, gălăgioși, dornici de atenție și disperați să se facă plăcuți, atingându-și ușor cu botul stăpânul și membrii administrației sale ori de câte ori se apleacă pentru a-i mângâia sau a le adresa un cuvânt bun sau o poruncă fermă.

Aceste animale de companie perfect dresate vor avea legitimații de presă la Casa Albă și vor duce cu ei laptopuri și microfoane. Ei vor afișa un respect de sine vulpesc și își vor lua angajamentul de a căuta adevărul precum câinele de vânătoare.

Dar este clar deja că, atunci când vor fi chemați la ordin, vor avea toată independența mentală a unuia dintre acei câini de jucărie care dau din cap a încuviințare, acele jucării ce se puneau mai demult în bordurile automobilelor.

Nivelul de analiză critică afișat până acum de corpul național de presă, din momentul în care domnul Biden a început să anunțe membrii administrației sale și planurile sale, face ca Toto să arate precum Câinele din Baskervilles a lui Arthur Conan Doyle.

Săptămâna trecută, reporterii chicoteau entuziasmați când Joe Biden a anunțat ultimul membru recrutat în regnul său animal în expansiune. În timp ce citeam știrile redactate de surse presupuse serioase, am încercat să-mi imaginez pentru o clipă cum ar fi fost dacă președintele Trump ar fi anunțat la un moment dat în ultimul an că achiziționează o pisică.

„Președintele Trump va încarcera forțat animalul neajutorat pe proprietatea federală“, ar fi tunat fără îndoială The New York Times, într-un blockbuster pe prima pagină, cu șase coloane, și mai mulți autori.

CNN ar fi prezentat interviuri cu oamenii de știință pe tot parcursul zilei, cu privire la modul în care pisicile sunt Superpropagatoare Covid și cum această achiziție era cel mai recent act de iresponsabilitate din partea unui președinte care ucisese deja un sfert de milion de americani.

Ca să fim cinstiți, cu toții suntem încântați de noi animale de companie, iar reporterilor entuziaști, precum copiilor mici, li se poate ierta faptul că s-au îndrăgostit iremediabil de drăguțele animale. Dar cum se aplică acest lucru lui John Kerry?

Ungerea fostului secretar de stat în calitate de trimis special pe tema schimbărilor climatice a suscitat în cea mai mare parte o mediatizare afectuoasă din partea majorității câinilor noștri de supraveghere din  mass-media. La fel și restul echipei de politică externă.

Ni s-au servit prezentări extinse ale lui Antony Blinken, secretarul de stat desemnat; Jake Sullivan, consilier pentru securitate națională; Avril Haines, director al serviciilor naționale de informații; Linda Thomas-Greenfield, ambasador la Națiunile Unite.

Toate evidențiază acreditările lor impecabile, experiența lor în administrațiile democratice anterioare și contrastul pe care îl reprezintă față de diletanții și extremiștii administrației Trump. E prezentă ocazional și vocea discrepantă, dar mesajul general este în concordanță atentă cu interpretarea proprie a domnului Biden: „America a revenit“.

V-ați gândi că un corp de presă curios ar dori măcar să examineze toată această experiență, că cititorul ar putea avea întrebări referitor la lucrurile cu care au contribuit acești giganți ai strategiei de securitate americană la o administrație Obama.

Administrație care, așa cum recunosc chiar prietenii săi de peste hotare, a produs o politica externă confuză și dezastruoasă ce nu a făcut nimic în cei opt ani ai săi pentru a opri declinul prestigiului american.

În ceea ce privește politica economică, ni se descrie în tonuri superlative că expertiza și experiența doamnei Janet Yellen în ceea ce vor fi cele trei roluri interne de vârf – la Casa Albă, la Rezerva Federală și acum la Trezorerie – o califică în mod unic.

Dar aproape că nu există nicio evaluare critică a rolului pe care l-a jucat, în special la Rezerva Federală, în financiarizarea accelerată a economiei SUA, cu toate consecințele nefaste pe care aceasta le-a avut asupra majorității angajaților americani și asupra nivelului lor de trai.

Există un indiciu mai mare aici în privința putreziciunii din conducerea instituțională a Americii pe care, cel puțin parțial, administrația Trump a fost aleasă să o anuleze. Prin natura știrilor mediatizate, cu o atitudine de celebrare în mare măsură, presa subliniază, fără să vrea, ceea ce reprezintă această restaurare: triumful propriei clase.

Se evidențiază cât de bine țin pasul diferitele elemente ale noilor și vechilor instituții: platformele media și tehnologice, bossocrația globală a corporațiilor, vasta și îndopata mulțime de politicieni de la Washington, ale cărei diferite personaje intră și ies din guvern la momentul schimbării președintelui fără a lăsa vreo amprentă pe nisipurile în retragere ale conducerii americane.

Harry Truman ne-a amintit într-un mod celebru că prietenia canină este singura loialitate de durată atunci când lucrurile merg prost în Washington. Joe Biden și administrația sa vor avea cel puțin o mulțime de alți prieteni care să le ofere confort la începutul unei alte călătorii familiare.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0