HomeȘtiri Externe

Măștile nu vor mai fi obligatorii în avioanele și aeroporturile din Europa. Când intră în vigoare măsura

Măștile nu vor mai fi obligatorii în avioanele și aeroporturile din Europa. Când intră în vigoare măsura

Măștile de protecție nu vor mai fi obligatorii în aeroporturile și cursele aeriene din Europa, au anunțat miercuri, 11 mai, Agenția pentru Siguranța A

Măștile de protecție nu vor mai fi obligatorii în aeroporturile și cursele aeriene din Europa, au anunțat miercuri, 11 mai, Agenția pentru Siguranța Aviației a Uniunii Europene (EASA) și Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC).

Noile recomandări intră în vigoare pe data de 16 mai.

„Începând de săptămâna viitoare, măștile de protecție nu vor mai fi obligatorii în toate cazurile de călătorie cu avionul, ceea ce se aliniază în linii mari cu cerințele în schimbare ale autorităților naționale din întreaga Europă pentru transportul public”, a declarat directorul executiv al AESA, Patrick Ky, potrivit comunicatului EASA.

„Este o ușurare pentru noi toți că ajungem în sfârșit într-o etapă a pandemiei în care putem începe să relaxăm măsurile de siguranță pentru sănătate”, a continuat Patrick Ky.

„Pentru mulți pasageri, dar și pentru membrii echipajului de zbor, există o dorință puternică ca măștile să nu mai fie o parte obligatorie a călătoriilor aeriene. Suntem acum la începutul acestui proces”.

Cu toate acestea, normele privind măștile, în special, vor continua să varieze în funcție de compania aeriană și după această dată.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0