Matei Dobrovie: Adevărul despre cazul Smicală sau despre cum populismul naşte monştri

Matei Dobrovie: Adevărul despre cazul Smicală sau despre cum populismul naşte monştri

Deputatului Matei Dobrovie i s-a făcut lehamite de tergiversarea cazului Cameliei Smicală și celor doi copii păstrați abuziv în sistemul social al Finlandei. El și-a destăinuit sentimentele și a prezentat un istoric al evenimentelor într-un articol pentru ziarul Adevărul pe care dorim să vi-l prezentăm integral aici, nu înainte de a ne exprima aprecierea față de gestul și eforturile d-lui Dobrovie, și pentru sprijinul domniei sale oferit d-nei doctor Camelia Smicală de a-și primi copiii înapoi în familie.

* *

Este absolut mizerabil să profiţi de o dramă a unei mame căreia i-au fost luaţi copiii, cu un cinism de nedescris şi un populism abject, dându-i speranţa că o ajuţi când de fapt nu urmăreşti decât să-ţi faci imagine pe seama ei. Din păcate acest lucru s-a întâmplat şi a fost dus dincolo de orice limită astfel încât nu mai pot să tac pentru că românii trebuie să ştie.

Am preluat cazul Smicală de la fosta comisie pentru Comunităţile de români din afara ţării la începutul mandatului în decembrie 2016-ianuarie 2017. Am cerut atunci ca toate solicitările legate de astfel de cazuri primite la Comisie şi toate demersurile făcute pentru a-i ajuta să-mi fie transmise.

Colegii de comisie nu s-au arătat interesaţi de susţinerea Cameliei Smicală şi a Andreei Sutton Brădeanu, pe motiv că nu au ce face. Am intrat în contact cu doamna Camelia Smicală Jalaskoski şi i-am cerut să-mi trimită mai multe documente – deciziile de luare în plasament a copiilor, hotărârile diferitelor instanţe, să-mi spună demersurile făcute de Ambasada României în Finlanda pentru a o susţine şi am primit mai multe documente în finlandeză. Neputând să le descifrez, am căutat o româncă vorbitoare de finlandeză din Finlanda care să-mi traducă şi rezume partial conţinutul acestora.

În paranteză fie spus, am aflat cu această ocazie că în Ambasada României la Helsinki nu există niciun vorbitor de finlandeză, iar serviciile de traducere/translaţie sunt foarte scumpe.

Ulterior, în şedinţa din 21 februarie 2017 a Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării a fost invitată la propunerea mea doamna Päivi Pohjanheimo, ambasador al Republicii Finlanda la Bucureşti, pentru clarificări privind situaţia copiilor româncei Camelia Smicală.

Doamna Ambasador a refuzat să discute cazul particular, invocând principiul confidenţialităţii şi al non-intervenţiei altor autorităţi în activitatea Protecţiei Copilului, cât şi interesul superior al copilului. Eu am insistat pe faptul că interesul superior al copilului nu poate justifica separarea fraţilor şi nerespectarea principiului încredinţării acestora rudelor apropiate, adică familiei extinse (bunicii materni) din România, dacă se consideră că mama nu poate să-i crească. Din păcate, deciziile serviciilor sociale de a-i lua pe copii de lângă mamă nu au fost motivate nici prima, nici a doua oară, decât prin invocarea interesului superior al copilului, după cum mi-a comunicat Ambasadorul României în Finlanda.

Ca vicepreşedinte al Comisiei, am prezentat cazul în şedinţă, arătând drama pe care o trăieşte Camelia Smicală Jalaskoski prin separarea de copiii săi, de 10 şi 11 ani la vremea respectivă, aflaţi în două centre la cca. 20 km distanţă unul de celălalt, prin încălcarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil, prin lipsa avocatului alocat din oficiu pentru copii, prevăzut de legislaţia finlandeză.

După întâlnirea cu Ambasadoarea Finlandei, am avut o întrevedere cu Ministrul de Externe, domnul Teodor Meleşcanu, în care i-am propus să fie folosiţi studenţi voluntari care să cunoască limba ţării ca translatori în astfel de cazuri, când sunt şi procese pe rol, şi să fie înfiinţat un fond de asistenţă juridică nu doar pentru românii care riscă pedeapsa cu moartea, ci şi pentru astfel de cazuri în care le sunt luaţi copii. Părinţii în cauză au nevoie de ajutorul statului român pentru că în multe cazuri nu-şi permit un avocat. Ministrul Meleşcanu mi-a spus că ideea este bună, dar din păcate nimic nu s-a întâmplat.

Ca urmare, văzând că situaţia familiei Smicală se înrăutăţeşte, am solicitat autorităţilor finlandeze să efectuăm o vizită de lucru în Finlanda, la nivel parlamentar, în vederea clarificării şi soluţionării acestui caz în interesul copiiilor, luând în considerare obiectivul Comisiei de a-i sprijini şi proteja pe cetăţenii români din afara granitelor. Din păcate, a existat o mare reticenţă a părţii finlandeze de a discuta despre acest caz şi foarte greu a fost agreată o deplasare a unei delegaţii de parlamentari ai comisiei în Finlanda, în perioada 30 mai-1 iunie, în cadrul căreia am avut întâlniri cu reprezentanţi ai Ministerului de Justiţie, Ministerului Afacerilor Sociale şi Sănătăţii, Primăriei Tampere, Serviciului Social şi Ministerului Afacerilor Externe.

În cadrul vizitei am fost mai întâi acasă la Camelia. Situaţia tristă în care se afla a fost speculată în mod mizerabil de doi deputaţi populişti Constantin Codreanu şi Doru Coliu, care nu făcuseră nimic concret în Comisie pentru ea, dar simţeau un potenţial de imagine prin mediatizarea cazului (un nou caz Bodnariu) pentru ei. Au făcut un video-un live cu mama în casa ei, în care se lăudau cât au făcut ei s-o ajute şi cum se luptă ei cu finlandezii. Am resimţit scena ca pe un viol, o încercare abjectă de a profita de o dramă.

Marii patrioţi au continuat în aceeaşi notă nefăcând nimic concret pentru Camelia, dar urcându-se cu un cinism extrem pe valul de emoţie creat de acest caz. S-au dus la proteste în faţa Ambasadei, s-au bătut cu cărămida în piept că vor face o lege europeană (nici nu aveau cum!), au făcut declaraţii sforăitoare în Parlament, dând speranţe deşarte mamei, prin reluarea temei din când în când strict pentru imagine. În timp ce eu mă chinuiam să găsesc pe cineva să traducă documente din finlandeză, propuneam un fond de asistenţă juridică, făceam interpelări către MRP şi MAE, cei doi falşi salvatori se întreceau în populism dezgustător.

Eu nu am lucrat pentru capital politic în acest caz, ci am încercat să fac lucruri concrete, demersuri pe lângă MRP, MAE, ANPDCA, Ambasade pentru a susţine nişte cetăţeni români, cărora le sunt încălcate drepturile. Şi nu m-am aplecat doar asupra cazului Smicală precum cei doi campioni ai populismului, pentru că era cel mai vizibil şi mediatizat, ci am încercat să ajut şi în cazul Barbu, Sutton.

Mai mult decât atât, după audierea în comisie a fostei Ambasadoare a Finlandei la Bucureşti, am aflat că aceasta a sunat la partidul din care făceam parte la vremea respectivă pentru ca să facă presiuni, plângându-se că a fost pusă într-o situaţie incomodă, cu un membru al USR, prezent în comisie. Vă daţi seama. Unii colegi din partidul respectiv mi-au reproşat că le-am stricat relaţia cu Ambasadoarea pentru că nu i-am luat apărarea în comisie, aparent aceasta fiind mai importantă pentru ei decât susţinerea unor cetăţeni români.

Ce am spus atunci doamnei Ambasador le-am spus şi autorităţilor cu care ne-am întâlnit la Helsinki: Interesul superior al copilului nu justifică separarea fraţilor şi ar trebui să însemne încredinţarea lor familiei extinse, în acest caz buncii materni, cel mai bun mediu pentru dezvoltarea lor.

În perioada 30 mai – 1 iunie 2017 m-am deplasat în Finlanda, în cadrul unei delegaţii a Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din Camera Deputaţilor pentru a discuta cu autorităţile despre cum funcţionează sistemul finlandez de protecţia copilului şi cazul mamei căreia i-au fost luaţi cu forţa doi copii şi plasaţi în două instituţii separate.

Am avut discuţii cu reprezentanţi ai Ministerului de Justiţie, Ministerului pentru Afaceri Sociale şi Sănătate şi ai Serviciului social din Tampere, în cadrul cărora am ridicat mai multe probleme legate de cum este definit interesul suprem al copilului în legislaţia finlandeză şi de ce nu poate fi justificată despărţirea fraţilor prin acesta.

În context, am reamintit autorităţilor finlandeze de articolul 12 din Convenţia ONU privind drepturile copiilor, care obligă statele să garanteze copilului capabil de discernământ dreptul de a-şi exprima liber opinia asupra locului unde vrea să trăiască. În legătură cu audierea copiilor în procesul administrativ, mi s-a răspuns că aceasta nu se face în general pentru minorii sub 12 ani, deşi legea nu interzice. Între timp, Mihai Smicală a depăşit vârsta de 12 ani şi totuşi i se refuză audierea şi exprimarea opiniei, în ciuda legii finlandeze care prevede acest drept, şi a cererii formulate de el către Curtea Supremă Administrativă, instanţa competentă să supravegheze serviciul social. Este un abuz inacceptabil!

Când am cerut autorităţilor finlandeze explicaţii pentru refuzul de a încredinţa copiii familiei extinse, rudelor apropiate, în speţă bunicilor din România, acestea mi-au răspuns că s-ar crea un un dezechilibru între familia extinsă a mamei şi a tatălui, dacă s-ar alege una dintre ele.

În numele confidenţialităţii şi al interesului copilului, autorităţile au refuzat să se refere direct la cazul Cameliei Smicală şi au vorbit la modul general despre cum functionează sistemul de protecţie a copilului în Finlanda. Acesta este unul descentralizat, administraţia locală se ocupă de implementare, iar deciziile luate de autorităţile locale pot fi atacate la Curtea Suprema şi apoi, în apel, la Curtea Supremă Administrativă.

Din păcate autorităţile finlandeze nu au dat răspunsuri convingătoare la momentul respectiv nici privind interzicerea contactului copiilor cu duhovnicul lor, Episcopul Europei de Nord, IPS Macarie, care dorea să-i împărtăşească. La fel nici refuzul de a permite reprezentanţilor Ambasadei României de a-i vizita pe minori nu a fost motivat în niciun fel.

Partea finlandeză a insistat pe faptul că toate informaţiile privind copiii sunt confidenţiale şi că întâlnirile cu aceştia pot fi restricţionate dacă nu sunt în interesul copilului. Deşi legislaţia finlandeză prevede sprijinirea părinţilor în creşterea copiilor, posibilitatea încredinţării acestora rudelor apropiate sau luarea în considerare a opiniilor copiilor, prevederile nu sunt respectate în practică. Copiii au fost plasaţi în două instituţii separate, deşi şi-au exprimat dorinţa de a rămâne alături de mamă, şi nu au fost audiaţi în procesul administrativ, deşi au solicitat acest lucru în mod repetat. Mai mult, contactul lor cu mama şi rudele apropiate a fost restricţionat.

După vizită, deputatul Doru Coliu anunţa: „Vom strânge bani ca să poată sta în Finlanda şi să lupte cu ei! Voi solicita domnului ministru Meleşcanu să o angajeze pe Camelia Smicală la Ambasada României în Finlanda!”. Evident o mostră de populism grotesc, fără nicio finalitate decât la capitolul imagine proprie. Cred că ghiciţi câţi bani a strâns.

Acelaşi tip de populism găunos îl întâlnim şi recent: Constantin Codreanu, preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, se lăuda că a citit mesajele comentatorilor de pe pagina sa de Facebook de la tribuna Parlamentului privind situaţia Cameliei Smicală. Citez: „!(…) Mesaje de solidaritate privind un alt caz dramatic, cel al Cameliei Smicală. Pe unele dintre ele, le-am prezentat în cadrul sesiunii de declaraţii politice din Camera Deputaţilor. Am încercat să am un debit verbal cât mai alert pentru a citi cât mai multe dat fiind timpul limitat care este alocat…(…) Rămân în continuare angrenat în acest proces de convingere a autorităţilor statului român de a avea un grad de implicare mai mare pentru soluţionarea favorabilă a acestui dosar. Soluţia este una singură – revenirea Mariei şi a lui Mihai lângă mama lor”. Ce trebuie să ştiţi este că la declaraţii politice deputaţii vorbesc în faţa sălii goale, în care nici presa nu e prezentă, iar mesajele rămân fix asta…declaraţii politice! Prin urmare praf în ochi, imagine şi populism cât cuprinde, fără niciun ajutor real pentru Camelia Smicală şi copiii ei.

Ce am făcut eu în loc să mă „angrenez” în populisme abjecte. Un lucru normal. M-am întâlnit cu Ministrul de Externe Bogdan Aurescu pentru a discuta despre situaţia Cameliei Smicală şi a copiilor ei. Am primit asigurări că MAE va face toate demersurile posibile legate de dreptul internaţional, de Convenţiile aplicabile, în sprijinul acestora. În context, i-am propus domnului Ministru sesizarea Comitetului ONU pentru Drepturile Copilului şi am reluat ideea înfiinţării unui Fond de asistenţă juridică pentru astfel de cazuri pentru a-i ajuta pe părinţii cărora le sunt luaţi copiii să plătească cheltuielile de judecată, dacă aceştia nu-şi permit un avocat. Totodată, studenţii români vorbitori de limba ţărilor respective pot fi folosiţi pe post de translatori/traducători în cadrul unor programe de practică/internship la Ambasade sau angajaţi contractual. M-am bucurat că am găsit deschidere în MAE pentru aceste idei şi că Ministrul de Externe a readus în atenţie situaţia doamnei Camelia Jalaskoski şi a copiilor săi minori în dialogul bilateral cu omologul său finlandez.

Apoi m-am dus la Ambasada Finlandei la Bucureşti să vorbesc cu noua Ambasadoare, despre cazul Smicală, despre cum înţelegem noi în România interesul superior al copilului, care cere ca fraţii să nu fie despărţiţi şi să fie încredinţaţi familiei extinse, bunicilor materni din România în acest caz. Din păcate m-am lovit de un zid, doamna Ambasador refuzând să discute orice detalii legate de cazul Smicală în sine în numele principiului confidenţialităţii. A mers până la a invoca GDPR-ul ca motiv pentru care autorităţile finlandeze refuză să pună dosarul la dispoziţia reprezentanţilor României.

Totuşi nu mă voi urca niciodată cu picioarele pe astfel de cazuri pentru că este inuman. Mi-e scârbă de populismul şi cinismul acesta greţos şi cred că oamenii trebuie să ştie cine sunt aceste „mari caractere” care se prefac că ajută o mamă aflată într-o situaţie foarte grea. Eu nu am nimic de câştigat, dar nu pot să mai tac. Aceste lucruri trebuie cunoscute.

Deputat Matei Dobrovie
pentru ziarul ADEVĂRUL

COMMENTS

WORDPRESS: 0