Medicii olandezi se felicită pentru prima eutanasie a unui copil de doi ani cu dizabilități

O comisie medicală de evaluare din Țările de Jos a concluzionat că medicul care a supravegheat primul caz de eutanazie a unui copil din țară „a acționat cu diligența cuvenită [zorgvuldig]”.

Potrivit comisiei, eutanazia în cazul copiilor cu vârsta sub 12 ani este permisă numai dacă „încetarea vieții este singura modalitate rezonabilă de a pune capăt suferinței insuportabile a copilului, fără perspective de îmbunătățire”.

O astfel de lege utilitaristă eșuează complet în a trata fiecare persoană ca pe un purtător al chipului lui Dumnezeu.

Starea copilului era extrem de gravă, iar acesta ar fi putut deceda în scurt timp, în orice caz. Născut prematur în străinătate, la o vârstă gestațională de 26 de săptămâni și trei zile, copilul suferea de dizabilități severe. Leziunile cerebrale din două zone au provocat paralizie cerebrală spastică și „deficiență de vedere” (nu s-a precizat gradul de orbire, dacă era totală sau parțială).

• Un viitor post-creștin: Sprijinul public pentru uciderea asistată medical a celor săraci și a celor cu dizabilități
• Urmărește Tribuna.US și pe X, WhatsApp și Telegram

Pe măsură ce copilul creștea, el sau ea (raportul nu menționează nimic despre sexul copilului, numele său sau orice alt element care ar putea sugera identitatea sa) a dezvoltat, de asemenea, sindromul West, o formă severă și aproape imposibil de tratat de epilepsie. Copilul suferea, de asemenea, de crize de tuse, o tulburare de înghițire și dificultăți în eliminarea mucusului prin tuse. Se preconiza că aceste afecțiuni vor conduce la un risc crescut de infecții respiratorii, inclusiv pneumonie de aspirație.

„La vârsta de aproape doi ani, vârsta de dezvoltare a copilului a fost estimată la cea a unui bebeluș de șase săptămâni”, se menționează în raport. „S-a considerat că există o probabilitate foarte mare ca copilul să decedeze la o vârstă foarte fragedă din cauza complicațiilor”.

Astfel de circumstanțe tragice sunt rezultatul unei lumi marcate de păcat — poate nu de un păcat anume, ci pur și simplu de starea decăzută a unei lumi în care „moartea domnește” (Romani 5:17).

„Creația a fost supusă deșertăciunii, nu din voia ei, ci din cauza celui care a supus-o”, a scris Pavel, „în speranța că însăși creația va fi eliberată din robia putrezirii și va dobândi libertatea slavei copiilor lui Dumnezeu. Căci știm că întreaga creație geme împreună în durerile nașterii până în prezent” (Romani 8:20-22).

Medicul responsabil de caz a solicitat avizul altor medici din alte regiuni. Mai mulți dintre aceștia au concluzionat că, în absența unei suferințe continue și insuportabile, alternativele paliative erau de preferat în locul eutanasiei. Însă părinții au ajuns treptat la concluzia că copilul suferea insuportabil și fără nicio speranță.

În calitate de părinte nu-ți poți imagina cum acești părinți au putut să se hotărască să-și omoare copilul. Cu siguranță au îndurat o durere, o dezamăgire și o disperare de nedescris pentru copilul lor. Dar nu a existat nimeni în viața lor care să-i mângâie și să-i încurajeze în momentele cele mai întunecate? Nici măcar o biserică care să se adune în jurul lor cu dragoste și rugăciune, să le aducă mâncare, să le țină de mână, să le ofere servicii gratuite de îngrijire a copilului? Nici măcar o echipă medicală care să-i încurajeze să lupte pentru viață?

Raportul comisiei medicale nu menționează nimic despre parcursul care i-a condus pe părinți la acea decizie teribilă. Iar tăcerea lor simbolizează un vid dureros. Aceasta este starea postcreștină a Europei.

În cele din urmă, medicul a găsit un alt medic a cărui „a doua” opinie a concluzionat că copilul suferea în mod insuportabil și continuu, deschizând astfel calea pentru ca medicul să poată proceda la eutanazie. Ciudat, comisia medicală nu a pus sub semnul întrebării motivul pentru care acest alt medic a emis o opinie contrară celorlalte „a doua opinii” solicitate, nici motivul pentru care opiniei sale i s-a acordat o importanță mai mare.

• Urmărește Tribuna.US și pe X, WhatsApp și Telegram

Într-un stil extrem de rece, comisia menționează că „copilul avea aproape 24 de luni la momentul încetării vieții”. Ar fi trebuit să scrie că copilul a fost ucis cu puțin timp înainte de a împlini doi ani.

La sfârșitul anului 2025, ministrul olandez al Sănătății Publice, Sophie Hermans, a informat Parlamentul că un medic a pus capăt vieții unui copil aflat în stadiu terminal. Este primul caz de acest gen de când Olanda a autorizat eutanasia pentru copiii cu vârsta sub 12 ani, în 2024.

Inițial, legiuitorii se așteptau la până la cinci cazuri de eutanazie a copiilor pe an. Din fericire, părinții olandezi au recurs la această lege mult mai rar. Nici măcar o astfel de legislație macabră nu poate șterge în totalitate legăturile afective dintre părinți și copii.

Reacțiile olandeze la acest caz par surprinzător de optimiste. Eduard Verhagen, profesor de îngrijiri paliative pediatrice la Centrul Medical Universitar din Groningen, a salutat concluzia comisiei. „Este bine că comisia a ajuns la o hotărâre atât de bine fundamentată. Mulți medici și părinți vor beneficia de aceasta în viitor”, a declarat el.

Punctul de vedere al lui Verhagen era că legile actuale care reglementează eutanasia în Țările de Jos conțin prea multe zone gri, ceea ce îi face pe medici să se întrebe dacă vor suporta consecințe pentru faptul că au pus capăt unei vieți.

„Este o situație complicată pentru un medic”, a spus el. „La urma urmei, el a efectuat procedura de a pune capăt vieții și apoi trebuie să aștepte luni întregi pentru a afla dacă va fi sau nu urmărit penal”.

Dar tocmai această situație dificilă subliniază ororile morale ale eutanasiei. Medicii trebuie să se întrebe dacă vor fi urmăriți penal, deoarece luarea vieții este interzisă în orice alt context. Într-adevăr, luarea vieții contravine instinctelor și pregătirii proprii ale unui medic. „Nu ești pregătit pentru asta, iar pragul de depășit este uriaș”, a continuat Verhagen.

„Totuși, uneori ajungi în punctul în care treci peste acel prag. Când vezi că suferința este atât de gravă și îți dai seama că nu există altă cale rezonabilă de a o pune capăt — în afară de a permite copilului să moară — atunci, ca medic, ești pregătit să faci acest pas. Dar rămâne o decizie dificilă: dificilă din punct de vedere medical, dar și emoțional”.

Eutanasia rămâne o provocare emoțională pentru un medic, deoarece conștiința pe care Dumnezeu a pus-o în sufletul fiecărui om strigă: „Nu! Acela este un om! Viața omenească este prețioasă și nu trebuie să o curmi”.

Cu toate acestea, chiar și comisia de evaluare părea reticentă să recunoască prețioasa imagine a lui Dumnezeu în acest copil cu dizabilități, ajungând aproape până la a-i nega umanitatea. „Pe parcursul scurtei vieți a copilului, s-a constatat o lipsă totală de dezvoltare sau îmbunătățire”, au scris ei. „Fiecare aspect al «condiției umane» – în ceea ce privește abilitățile motorii, comportamentul și personalitatea – a fost grav afectat, iar o îmbunătățire nu se va produce”.

Această relatare despre eutanasie în Țările de Jos ar trebui să trezească îngrijorarea americanilor, deoarece circumstanțele și argumentele sunt aceleași cu cele folosite adesea în apărarea avortului. Un copil se confruntă cu dizabilități grave.

Medicii oferă puține speranțe de îmbunătățire a stării sale. Părinții se tem de o viață întreagă de suferință pentru copilul lor — fără a mai vorbi de neplăcerile pe care le-ar implica pentru ei înșiși — și, prin urmare, recurg la avort. Copilul primește o sentință de moarte pentru „crima” de a avea o stare de sănătate precară.

Tot ce a făcut Olanda a fost să amâne executarea sentinței cu câțiva ani. Acest lucru nu schimbă dimensiunile morale ale cazului. Pur și simplu scoate la lumină această monstruozitate.