Metoda prin care școlile publice îndoctrinează copiii fără ca aproape nimeni să observe

Metoda prin care școlile publice îndoctrinează copiii fără ca aproape nimeni să observe

Educarea valorii gândirii libere contează mai mult decât oricând. Din păcate, majoritatea școlilor publice americane adoptă abordarea opusă

De mult timp oamenii suspectează că uneori guvernele încearcă să-și îndoctrineze poporul pentru a-și spori puterea și influența guvernamentală. Din păcate, guvernele ambițioase nu se vor opri doar la a controla ce pot face oamenii; guvernul trebuie să le controleze mințile.

Îndoctrinarea se întâmplă prin multe canale – divertisment, discursuri și cenzură, dar principalul său instrument este sistemul școlar. Profesorii au în fața o audiență captivă de minți maleabile timp de mai mulți ani. E posibil ca profesorii să nu-și fi dat seama cum să-i facă pe elevi inteligenți și productivi, dar îi pot face, cel puțin, supuși și obedienți.

Judecând după rezultate și din experiența majorității, îndoctrinarea nu este doar o problemă a regimurilor ticăloase, ci și o problemă distinctă americană. Cu toate acestea, aici este dificil să se determine gradul de îndoctrinare, cum funcționează sau chiar dacă aceasta funcționează.

Majoritatea americanilor ar putea primi o educație mediocră, dar această educație poate fi atât de mediocră încât spălarea creierului intenționată s-ar putea să nu fie chiar eficientă. E adevărat, unii vor simți Berna și se vor alătura Partidului Socialist, iar alții vor deveni feminiști și vor bătea femeile care protestează împotriva avortului. Câțiva mai valoroși pot deveni chiar conservatori. Majoritatea, însă, par a fi mulțumiți să rămână dezangajați de politică, religie și de idei în general, permițând mass-mediei să gândească pentru ei.

Departe de a semăna cu un colectiv unificat, societatea a devenit mai polarizată și tribală. Unii ar putea considera acest lucra ca dovadă a eșecului de îndoctrinare și a dorinței nesuprimate umane pentru libertate și dreptate, dar se înșeală. Îndoctrinarea funcționează și este unul dintre principalele motive pentru care America este atât de divizată.

Ce este îndoctrinarea?

Puțini oameni par să aibă o definiție clară a îndoctrinării și, prin urmare, consideră tot ce disprețuiesc îndoctrinare – de exemplu, „Profesorii de stânga își îndoctrinează elevii”, „Creștinii fundamentaliști își îndoctrinează copiii” sau „Facebook își îndoctrinează utilizatorii”.

În timp ce îndoctrinarea implică promovarea unei anumite opinii, ea este mai mult de atât. Este efortul larg de diseminare pasivă a unui anumit punct de vedere. Aspectul pasiv este cheia. Oamenii care sunt îndoctrinați cu o anumită idee sau ideologie nu ajung la concluziile deliberate prin propria lor gândire, ci auzind același lucru repetat într-un milion de feluri diferite până când, în final, îl consideră un adevăr incontestabil.

Pentru că îndoctrinarea se întâmplă în absența gândirii, mulți profesori care se angrenează în îndoctrinare o fac inconștient. Ei înșiși preiau ce li se transmite și transmit mai departe fără să gândească. Adeseori, ideologii intervin la acest nivel prin redactarea scenariilor pentru profesori, fiind modul în care fabricațiile LGBT și anti-semite devin parte a lecțiilor predate la clasă.

Nechibzuința este esențială. Așa cum spune fictivul demon Screwtape din cartea lui  C.S. Lewis, „Scrisorile lui Screwtape”, într-o scrisoare către Wormwood, „Este amuzant cum muritorii își închipuie mereu că noi le punem lucruri în minte: în realitate, cea mai bună muncă a noastră se face prin ținerea lucrurilor în afară”. Adică o persoană care crede cu adevărat că va raționa de una singură neinfluențată de lucrurile pe care le-a auzit la școală.

În anumite privințe, acest lucru ar putea fi bun – acea persoană ar putea raționa singură să iasă din gândirea utopică aflată în contradicție cu realitatea. De asemenea, ar putea fi un lucru rău – ar putea raționa să iasă din convingerile superstițioase, dar să nu aibă mijloacele necesare pentru a face pasul următor și de a adopta convingeri rezonabile.

Din acest motiv, este uneori zadarnic ca politicienii republicani să insiste pe încorporarea unor puncte de vedere mai conservatoare sau pentru intelectualii conservatori să denunțe părtinirea în clasele de istorie din Statele Unite sau pentru școlile clasice să înlocuiască Maya Angelou cu Tacitus. Profesorii de engleză au acrit multiple generații de americani cu Shakespeare, pentru că l-au predat ca propagandă, nu ca texte dense care necesită reflecție complexă.

Îndoctrinarea în standardele academice de bază – Common Core

Chiar și schimbarea curriculumului nu va preveni îndoctrinarea. Curriculumul ar trebui să-l ajute pe profesor să creeze lecții și să utilizeze materialele care îi vor forma pe elevi să gândească și să funcționeze independent. În schimb, majoritatea curriculelor școlilor publice, fie prin adoptarea standardelor academice de bază, fie prin imitarea acestora, acționează contrar.

Standardele academice de bază au facilitat îndoctrinarea progresistă prin înăbușirea gândirii independente și prin sufocarea dezvoltării intelectuale. Efectiv îi formează pe elevi să nu gândească prin accentuarea abilităților în detrimentul conținutului, procesului în defavoarea rezultatului și a standardelor relative față de cele absolute.

Științe umaniste suferă cel mai mult din accentul pus pe predarea presupuselor abilități practice, mai degrabă decât pe calitatea conținutului. În loc să citească poezie și literatură consacrată, profesorii le-au cerut elevilor să citească mai multă nonficțiune jurnalistică și să dezvolte abilități de cercetare. În loc să citească pentru semnificație și să scrie lucid, elevii citesc pentru prejudecată și învață să scrie prostii.

Profesorii de istorie îi învață acum pe elevi „abilități de istorie”, care implică totul, cu excepția reținerii istoriei în sine și sintetizarea informației. În consecință, atât conținutul literar, cât și cel istoric sunt golite de relevanță și de sens. În timp ce elevii învață să proceseze informația, ei nu se gândesc la nimic special.

Matematica și știința sunt prejudiciate mai mult de către obsesia standardelor academice de bază pentru proces în detrimentul rezultatului. Atingerea răspunsului corect înseamnă mai nimic în matematica standardelor academice de bază. Este mai important ca elevii să învețe diverse metode arbitrare prin care pot ajunge la un rezultat. Elevii primesc mai mult credit pentru urmarea unei proceduri complicate, terminată cu o codificare a culorilor și o serie de termeni de termeni abstracți, pentru un calcul relativ simplu.

Inutil să mai spun că unii elevi pot să treacă prin curriculumul standardelor academice de bază fără să știe prea multă matematică sau știință. Susținătorii Common Core vor spune că acest lucru îi învață pe elevi „metacogniția” – gândirea despre gândire – și îi împinge pe elevi să învețe cum să învețe. În realitate, copiii nu mai gândesc, din moment ce totul este fără sens.

Aceste două probleme vin împreună și generează un relativism universal în educație. Conținutul este interschimbabil, iar capacitatea este fie iluzorie, fie imposibilă. Cunoașterea devine subiectivă. Un text este la fel de bun ca altul. O perioadă a istoriei este la fel de importantă ca alta. O teorie sau o formulă este la fel de utilă ca alta. Este dificil să înveți cum să gândești când nu e nimic real la care să te gândești.

Într-un asemenea sistem, gândirea este doar articularea opiniei; nu are nicio legătură cu adevărul. Asta înseamnă că oamenii nu au nevoie cu adevărat să gândească critic și să înțeleagă de ce cred ceea ce fac. Ei trebuie doar să dețină punctul de vedere corect și să îi forțeze pe alții să se conformeze, așa cum au fost și ei forțați să se conformeze. Se angrenează în discuții în care cea mai gălăgioasă voce câștigă, pentru că opiniile nimănui nu sunt mai bune decât altele. Ei presează, în loc să convingă.

Asta, la rândul său, duce la tribalism – grupuri de oameni uniți în sentimente și opinii, dar nu în rațiune și adevăr. Lipsa rațiunii face ca toate aceste grupuri să fie vulnerabile în fața mass-mediei. Îndoctrinarea este completă atunci când percepția (ceea ce este pe ecran, ce spune orice „expert”, orice este popular) devine realitate pentru majoritatea oamenilor, deoarece sunt prea proști sau indiferenți pentru a reacționa rațional.

Predarea bună este antidotul îndoctrinării

Singura soluție reală la îndoctrinare o reprezintă profesorii. Profesorii buni (care includ părinții, mentorii și alți adulți educați) îi formează pe elevi în metodele de gândire în timp ce le furnizează materialul de gândire. Ei învață o persoană să evalueze corect un argument, să găsească soluții reale la probleme și să determine ce este adevărat și ce este fals.

Mult mai important, ei nu se supun promovării unei ideologii împotriva altei, deoarece au încredere în elevii lor că vor raționa până la poziția corectă. Acesta a fost argumentul Sfântului Augustin în „Doctrina creștină” (pe vremea când îndoctrinarea presupunea educație, nu spălarea creierului), în care recomandă includerea învățăturii păgâne în educația creștină, având încredere în credința rațională a savantului creștin de a o gestiona corespunzător.

Doar gândirea clară va fi moartea îndoctrinării încețoșate. Dacă oamenii vor să-și transmită ideile lor generațiilor viitoare, ar trebui să se concentreze pe construirea logicii, nu doar oferindu-le textele potrivite de citit și emisiunile TV de urmărit. Scopul ar trebui să fie înțelegerea ideilor, nu să urmeze semnalele tribului potrivit.

La un moment dat, îndoctrinarea se va prăbuși sub propria greutate și va lăsa mediocritatea în trezirea ei. Predarea, prin contrast, este ceea ce susține cultura noastră și care scoate la suprafață virtuțile sale. Predarea întreține prezența gândirii active – nu gândirea uniformă – și este ceea ce va îndrepta și civiliza țara noastră crunt divizată.

Auguste Meyrat
Sursa: The Federalist

COMMENTS

WORDPRESS: 0