Curtea Supremă din Michigan s-a pronunțat recent împotriva unei cereri a Guv. Gretchen Whitmer (D) de a amâna adoptarea unei decizii anterioare a inst
Curtea Supremă din Michigan s-a pronunțat recent împotriva unei cereri a Guv. Gretchen Whitmer (D) de a amâna adoptarea unei decizii anterioare a instanței, care a stabilit că Guvernatorul nu are autoritatea de a continua starea de urgență pe fondul pandemiei de coronavirus, informează The Hill.
Pe 2 octombrie, Curtea Supremă din Michigan a decis că nici Legea de Gestionare a Situațiilor de Urgență (EMA) din 1976, nici Legea privind Atribuțiile de Urgență ale Guvernatorului (EPGA) din 1945 nu i-au dat dreptul lui Whitmer să prelungească ordinul inițial de instituire a stării de urgențe din 30 aprilie.
Într-o moțiune depusă recent, Whitmer a solicitat ca instanța să acorde mai mult timp până la intrarea în vigoare a deciziei, astfel încât să existe „o tranziție ordonată în timpul căreia unele măsuri de reacție să fie plasate sub autoritatea executivă alternativă, iar guvernatorul și legislativul să poată lucra pentru a aborda mai multe problemele legate de pandemie, autoritate care în prezent intră în atribuția ordinelor executive”.
Curtea, însă, a respins moțiunea, reiterând decizia din 2 octombrie care spune că „legislativul și guvernatorul au multe căi disponibile pentru a se adresa provocărilor pandemiei COVID-19”.
Whitmer a extins starea de urgență până la sfârșitul lunii aprilie prin ordin executiv, după ce legislativul de stat, condus de republicani, a avansat un proiect de lege care o împiedica să reînnoiască ordinul inițial.
Curtea Supremă a constatat, de asemenea, că EPGA a încălcat Constituția statului Michigan, deoarece „intenționa să delege puterii executive puterea legislativă de stat – inclusiv puterile sale de poliție plenare – și să permită exercitarea acestor puteri pe termen nelimitat”.
Guv. Democrat Whitmer a impus unele dintre cele mai stricte interdicții față de afaceri și activități pe perioada pandemiei, ceea ce e atras critici intense din partea americanilor și a președintelui Donald Trump, care a insistat ca statul să se redeschidă.
Tribuna.US
COMMENTS