HomeActualități Americane

Opinie: Degradarea din mass-media occidentală

Opinie: Degradarea din mass-media occidentală

Degradarea din mass media occidentală a atins un nivel greu de bănuit cu ceva vreme în urmă. Suntem deja în teritoriul mult visat în care vechil

Degradarea din mass media occidentală a atins un nivel greu de bănuit cu ceva vreme în urmă. Suntem deja în teritoriul mult visat în care vechile valori profesionale “depășite” sunt înlocuite de un jurnalism în “cheie moral corectă” dorit de bună parte a redacției de la New York Times, scrie jurnalistul Alexandru Lăzescu.

Am văzut asta în ultimele zile în care o serie de dezvăluiri din cotidianul New York Post, acuzele de corupție la adresa fiului lui Joe Biden, Hunter Biden, au primit “zero spațiu” în 3 din cele 4 rețele de televiziune americane (ABC, NBC, CBS) și, mai mult, au fost blocate de Twitter și Facebook care din punct de vedere juridic se consideră “platforme tehnologice”, nu mass media, și se bucură și de beneficii fiscale și de protecție juridică din cauza acestui statut.

“Platforme”care în trecut nu au avut nicin un fel de problemă să lase să circule în voie tot felul de informații “din surse anonime” sau cele legate de marea “campanie de dezvăluiri” privind legăturile dintre Trump si Moscova care nu doar s-a dovedit a fi un fiasco, așa cum reise din documente desecretizate recent, a fost orchestrată de echipa lui Hillary Clinton cu concursul unor oficiali din serviciile secrete.

Mă uit destul de des și la conferintele de presă de la Casa Albă și văd cum majoritatea jurnaliștilor prezenți acolo se comportă ca niste activiști politici democrați. Facînd asta CNN, ABC, NBC, CBS, WP, NYTimes, etc fac cu asupra de măsură exact ceea ce condamnau vehement în trecut la Fox News.

A bloca difuzarea unor astfel de informații, pe care desigur le poți trata critic, le poți comenta și pune în context, nu e foarte diferit de ceea ce face și China la ea acasă (sigur, exceptînd arestările ulterioare). Se vor grăbi multi să spună că nu e vorba de măsuri impuse de stat, că toate aceste canale media sunt private, însă pe fond rezultatul este același. Asistăm la o cenzură pe față, mai ales în cazul rețelelor sociale care se consideră doar “platforme tehnologice neutrale”.

Este un fenomen care ar trebui privit cu îngrijorare, indiferent de simpatiile politice ale fiecăruia, care a făcut ca nivelul de credibilitate în mass media să se prăbușească la cote fără precedent.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0