Vom începe prin a compara caracteristicile fizice ale unor alegeri tip val (câștigate cu o majoritate copleșitoare) cu cele ale apelor mării în realit
Vom începe prin a compara caracteristicile fizice ale unor alegeri tip val (câștigate cu o majoritate copleșitoare) cu cele ale apelor mării în realitate. Nu neapărat pentru cititorii noștri obișnuiți, ci mai degrabă pentru trolii democrați și jurnaliștii puțin educați de la alte publicații care ar putea arunca o privire peste ceea ce scriem, explică Scott McKay pentru American Spectator.
Cele două tipuri de valuri funcționează practic în mod similar. Aproape că ești tentat să vezi prezența unei entități superioare în modul în care dinamica comportamentului uman în masă o imită atât de des pe cea a naturii.
De exemplu, un val oceanic, un tsunami mai exact, are la bază o acțiune perturbatoare departe în largul mării și de acolo își croiește drum spre țărm.
Există și filmări reale în care se vede foarte clar ce se întâmplă. Vă amintiți cutremurul și tsunami-ul devastator din 2011 din largul coastelor Japoniei, care au provocat atât de multe pagube pe coasta de est a acestei țări?
Pe apă, nu a arătat la fel de înspăimântător cum s-a dovedit mai târziu. Evident, a fost ceva ieșit din comun, dar dacă nu ai fi știut cum stau lucrurile, nu ți-ai fi imaginat că acele valuri vor cauza moartea a mii de oameni.
Însă exact așa s-a întâmplat.
Devine clar că fostul președinte al Camerei Reprezentanților, Newt Gingrich, a avut dreptate săptămâna trecută când a declarat că pe 8 noiembrie va avea loc un tsunami pe scena politică.
Pe tot parcursul verii, când acel val uriaș era încă doar o încrețitură pe suprafața oceanului, mass mediat democrată s-a grăbit să-l conteste. Sondaje cu eșantioane exagerat de pro-democrate, sondaje ale alegătorilor înregistrați mai degrabă decât ale alegătorilor potențiali, sondaje ce căutau să influențeze alegătorii și tot felul de alte tertipuri au fost folosite pentru a încerca două lucruri:
– să inhibe alegătorii republicani, convingându-i că ceea ce ei credeau că vor fi niște alegeri câștigate cu o majoritate covârșitoare nu va fi de fapt așa
– să întărească moralul celor de stânga, asigurându-i că, atâta timp cât se vor prezenta în masă la vot și-și vor dona banii, revoluția culturală/politică ce zguduie în prezent America va continua în același ritm.
Politica americană este în mare parte o escrocherie. În care sunt implicate ambele partide principale. Alegătorii republicani tind să fie mult mai conștienți de acest lucru. Democrații, pentru care politica este singura religie pe care o cunosc, par orbi la această realitate.
Dar, până la urmă, nu se poate ca într-o țară aflată în starea în care se găsește acum America să nu fie demascați escrocii. Luați-o ca exemplu pe Stacey Abrams. Sau pe Beto O’Rourke.
Mai avem două săptămâni până la alegeri, iar sondajele de suprimare și narațiunile își pierd puterea. A fost întotdeauna evident că alegătorii urmau să fie motivați de trei lucruri, care nu pot fi anulate de narațiunile false ale presei sau de conferințele de presă ridicole ale Casei Albe: infracționalitatea, imigrația ilegală și inflația rampantă.
Economia e pe butuci, experimentăm o recesiune pe care echipa Biden a negat-o lună de lună de când a devenit evidentă pentru oricine se pricepe cât de cât să citească statistici.
În urmă cu trei luni, ni s-a spus că definiția standard a unei recesiuni, care constă în două trimestre consecutive de creștere negativă a PIB-ului, nu se mai aplică, deoarece …puncte puncte.
Citește și Alegeri: Contează votul tău?
Ei bine, încă nu au fost date publicității cifrele PIB-ului pentru al treilea trimestru, dar nu vor fi foarte bune, după cum arată clar alți indicatori. Potrivit Breitbart:
„Nu numai că în octombrie sectorul de afaceri din SUA s-a prăbușit pentru a patra lună consecutiv, dar și ritmul declinului s-a accelerat, au indicat recent datele S&P Global.
Producătorii și companiile din domeniul serviciilor au raportat o scădere a cererii, a indicat sondajul lunar în rândul managerilor de achiziții realizat de S&P.
Indicele PMI a scăzut la 47,3 în această lună, de la 49,5 în septembrie. Acest lucru sugerează o accelerare a declinului activității de afaceri, S&P precizând că ar fi a doua cea mai rapidă scădere din ultimii aproape doi ani și jumătate.
Mediul de afaceri a pus declinul pe seama cererii scăzute a clienților și pe impactul inflației și al ratelor mai mari ale dobânzilor.
Un scor sub 50 indică faptul că sectorul privat s-a contractat în această lună.
‘Declinul economiei americane s-a accelerat semnificativ în octombrie, și încrederea în perspectivele economice deteriorându-se în mod semnificativ’, a declarat Chris Williamson, economist șef în cadrul S&P.
‘Declinul a fost determinat de o traiectorie descendentă a activității din sectorul serviciilor, alimentată de creșterea costurilor de trai și de înăsprirea condițiilor financiare’.“
Și este o recesiune cauzată în mod clar de sugrumarea consumatorului american prin inflația catastrofală lună de lună. Echipa Biden continuă să închidă ochii, încercând să convingă poporul american că inflația este doar un lucru trecător – ultima narațiune este că în Europa lucrurile stau mai rău, ca și cum i-ar păsa de asta vreunui american, și, de asemenea, ca și cum aceasta ar fi o scuză pentru efectul previzibil al acelorași politici fiscale și de reglementare stupide aplicate și în țara noastră, care au făcut ca totul să coste mai mult.
Dar tot ceea ce au reușit să demonstreze este că nu sunt capabili să gestioneze economia și, prin urmare, alegătorul american de rând a ajuns la concluzia că nu au credibilitate în ceea ce privește economia și prin urmare trebuie înlăturați de la putere.
La fel și în ceea ce privește imigrația. Echipa Biden a sperat cumva să inunde națiunea cu atât de mulți imigranți ilegali, încât să asigure Partidului Democrat un viitor stabil cu ajutorul demografiei, odată ce ar putea în sfârșit să obțină aprobarea acelui Comprehensive Immigration Reform Plan.
Problema este că alegătorii nu doresc acest lucru și, ceea ce este mai rău, ofensiva lor culturală idioată a mutat acum o mare parte din votul hispanicilor și al asiaticilor, precum și o parte tot mai mare din votul populației de culoare, din coloana lor în cea a Partidului Republican.
Totul legat de această invazie în masă a celor din lumea a treia în țară are un scop politic, iar 8 noiembrie este prima manifestare probabil pe plan național a acesteia.
Ceea ce este amuzant însă este faptul că majoritatea noilor sosiți sunt venezueleni, cubanezi, columbieni și bolivieni, toți oameni care fug de comunismul din America Latină.
Republicanii condamnă pe bună dreptate această migrație în masă, dar dacă și când acești oameni vor deveni vreodată americani, există o șansă destul de mare ca ei să voteze în favoarea Partidului Republican în ziua alegerilor, dacă vor realiza că Partidul Democrat de astăzi miroase exact ca și cadavrul în putrefacție al lui Hugo Chavez.
Și mai este apoi problema infracționalității, care nu poate fi negată de democrați. Toată lumea realizează că actualul val de infracționalitate a început odată cu revoltele asociate cu George Floyd și demoralizarea poliției, și nu se poate scăpa din vedere faptul că echipa Biden a susținut sută la sută acea anarhie.
Eschivarea sub pretextul că, cumva, pentru că alegătorii republicani și câțiva jurnaliști de-ai lor vorbesc acum despre restructurarea FBI-ului – o reacție logică la corupția și politizarea acestuia în mâinile democraților de la Washinton – înseamnă că republicanii sunt cei ce se opun aplicării legii… nu va funcționa.
Oamenii știu cine le face pe plac infractorilor din America în ziua de azi și toți sunt supărați din cauza asta.
Aceste trei probleme nu sunt singurele care servesc drept cutremure ce determină alegătorii americani să acționeze ca un tsunami ce se îndreaptă spre țărm.
Este foarte posibil ca, asemenea unui tsunami, să vedeți val după val de reacții publice împotriva politicilor și agresiunilor extremei stângi care au generat această situație.
Acest lucru va depinde, desigur, de GOP, deoarece, deși e adevărat că Barack Obama a recunoscut recent că partidul său își taie singur craca, nimeni nu se pricepe mai bine la asta decât establishmentul republican.
Dacă începutul anului 2023 devine un alt exemplu de eșec, este foarte probabil ca ceea ce se întâmplă cu Partidul Conservator din Marea Britanie să se întâmple și cu republicanii noștri.
Dar cu cât este mai mare valul, cu atât mai mult sânge proaspăt este injectat în GOP. Acum ați putea avea un Senat populat cu personaje de tip Tiffany Smiley, Don Bolduc și Blake Masters, alături de J.D. Vance și Ted Budd, iar unele dintre opiniile susținute multă vreme de republicanii sceptici s-ar putea să nu se mai aplice.
Vom vedea. Dar, pe măsură ce sondaj după sondaj arată că republicanii câștigă teren în curse electorale considerate imposibile – cu candidați despre care establishmentul ne-a spus că nu sunt viabili și pe care nu i-a finanțat în încercarea de a dovedi acest lucru – acest val încetinește și se ridică pe măsură ce se apropie de țărm. Pe 8 noiembrie, va izbi niște diguri și va scufunda echipa Biden.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS