HomeIdeologia de gen

Mississippi: Guvernatorul Reeves este un model pentru protejarea copiiilor de ideologia transgender

Mississippi: Guvernatorul Reeves este un model pentru protejarea copiiilor de ideologia transgender

Guvernatorul statului Mississippi, Tate Reeves (R), nu a aprobat recent doar un proiect de lege care protejează copiii de medicamentele și intervenții

Guvernatorul statului Mississippi, Tate Reeves (R), nu a aprobat recent doar un proiect de lege care protejează copiii de medicamentele și intervențiile chirurgicale dăunătoare ce însoțesc tranziția de gen, ci a oferit și o pledoarie extinsă și bine argumentată în favoarea acestei legislații și apoi și-a apărat cu abilitate poziția conservatoare împotriva atacurilor mass-media, analizează Joshua Arnold pentru Washington Stand.

Procedând astfel, Reeves a ieșit din tiparele guvernatorilor republicani care au avut până acum ocazia de a promulga măsuri de protecție solide împotriva procedurilor de tranziție de gen la minori.

Asa Hutchinson din Arkansas a respins prin veto primul SAFE Act din țară, în 2021. Kristi Noem din Dakota de Sud, având o colaborare apropiată cu un lanț de spitale ce efectuează proceduri de tranziție de gen pe minori, a semnat luna trecută un proiect de lege „Help Not Harm“, dar numai după ce a fost vehement criticată de conservatori pentru veto-ul său din 2022 la un proiect de lege privind sportul feminin și după o campanie masivă de presiune publică care s-a soldat cu obținerea unei majorități în cadrul legislativului.

Prin contrast, Reeves nu a fost nici ostil, nici reticent, ci a susținut deschis principiile conservatoare și raționale încorporate într-un proiect de lege menit să protejeze copiii de suferința și cicatricile pe viață ale unei înclinații trecătoare înspre ideologia transgender.

Reeves a formulat dezbaterea în termenii unei bătălii ideologice cu privire la adevărul obiectiv și aspectele biologice de bază. O tabără afirmă tinerii în propriul lor corp, a explicat el, în timp ce cealaltă tabără promite să-i facă fericiți pe copii prin intervenții medicale.

El a catalogat procedurile de tranziție de gen drept denaturări brutale și nu s-a ferit de la a condamna minciunile și cenzura activiștilor și a mass-mediei care le elogiază. A expus lipsa dovezilor științifice în ceea ce privește procedurile de tranziție de gen, inclusiv lipsa aprobării FDA, o multitudine de efecte secundare, deficiențele studiilor medicale care le susțin și recenta schimbare de direcție pe care au adoptat-o țările europene progresiste.

El a subliniat caracterul ilogic al luării unor decizii ireversibile pe baza sentimentelor unor persoane afectate de confuzia pubertății și de prezența altor probleme de sănătate mintală, în special atunci când atât de multe alte decizii importante sunt limitate de vârstă.

Reeves și-a apărat apoi acest discurs nuanțat și bine documentat în fața unei sumedenii de întrebări din partea presei, multe dintre ele încercând să creeze o narațiune ostilă. Când interlocutorii au cerut dovezi că procedurile de tranziție de gen chiar se practică în Mississippi, Reeves a reacționat, atrăgând atenția asupra schimbării narațiunii mediatice de la „acest proiect de lege va provoca moartea copiilor“ la „acest proiect de lege interzice o practică inexistentă“.

Când presa a încercat să se depărteze de subiect sugerând că proiectul de lege ar putea afecta în mod negativ alte forme de asistență medicală, el nu a căzut în capcană. Când a fost întrebat ce legătură are acest proiect de lege cu alte inițiative social-conservatoare ale sale, cum ar fi drepturile părinților și poziția pro-viață, el a explicat cu elocvență că protejarea copiilor este fundamentul tuturor acestor politici.

Ba chiar a oferit explicații logice privind motivul pentru care această procedură este interzisă în cazul copiilor, dar nu și în cazul adulților, în ciuda faptului că, personal, nu este deloc de acord.

Reeves a stabilit un model pe care alți guvernatori conservatori îl pot folosi cu succes pentru a promova o legislație similară care să protejeze copiii. Ține cont de toate aspectele – științifice, filozofice, intelectuale, politice.

Ca urmare a acestui exemplu extraordinar, este clar că există un mod corect de a proteja minorii de substanțe ce inhibă pubertatea, de hormonii de sex opus sau de operațiile de tranziție de gen.

De acum înainte, dacă guvernatorii conservatori nu vor susține o astfel de legislație de bun simț, înseamnă că nu vor să o facă, nu că nu știu cum.

Citește și De ce ar trebui America să imite Europa și să protejeze copiii “transgender”

Acestea fiind spuse, iată discursului lui Reeves și răspunsurile la întrebărilecare i-au fost adresate.

„America experimentează astăzi o mișcare periculoasă. Aceasta este promovată sub masca unei ideologii false și a unei pseudoștiințe. Este insuflată copiilor noștri prin intermediul activiștilor radicali, al rețelelor de socializare și al influencerilor online. Și încearcă să îi convingă pe copiii noștri că sunt într-un corp greșit. Această mișcare periculoasă încearcă să îi convingă pe copii că o intervenție chirurgicală le aduce fericirea. Reprezintă un pericol pentru inocența copiilor noștri și pentru sănătatea lor.

Mă aflu astăzi în fața dumneavoastră pentru a aproba o lege care să pună capăt acestei practici în Mississippi și să ne protejeze copiii.

Proiectul de lege 1125 interzice procedurile de tranziție de gen, atât pe cale medicamentoasă, cât și chirurgicală, pentru cei cu vârsta sub 18 ani. De asemenea, interzice utilizarea fondurilor publice pentru finanțarea procedurilor de tranziție de gen ilegale, la fel și finanțarea prin Medicaid în cazul copiilor sub 18 ani și stabilește sancțiuni pentru cei care încalcă această lege.

Datorită creșterii numărului celor care încearcă să influențeze tineri vulnerabili, precum și a efectelor negative și consecințelor asupra sănătății cu care respectiva influență vine la pachet, această legislație este acum mai necesară decât oricând și sunt mândru să fiu cel care o face oficială.

Știți, este aproape de neimaginat că s-a ajuns la așa ceva în America. Să trebuiască să ne protejăm copiii de oameni care promovează substanțe chimice și castrare? Sincer, nu mi-am imaginat niciodată că voi apuca asemenea vremuri. Și totuși, iată că se întâmplă.

Mulțumită acestor activiști, copiii noștri au ajuns să fie cobai. Acestora le spun că nu și în Mississippi.

În ceea ce privește efectele reale pe care aceste medicamente, operații și proceduri le au asupra copiilor noștri, de cele mai multe ori, nu ni se spune adevărul. Extremiștii de stânga ne repetă întruna că sunt sigure. Ni se spune: ‘Nu vă faceți griji, copiii vor fi bine, iar potențialele efecte secundare sunt, în cel mai rău caz, insignifiante’. Iar dacă începi să pui întrebări ești etichetat pe nedrept drept intolerant sau transfobic, ești atacat și cenzurat.

Așa că astăzi, permiteți-mi să fiu clar: într-o lume întoarsă cu susul în jos când vine vorba de a face ceea ce trebuie pentru copiii noștri, Mississippi va lupta pentru a păstra poziția corectă. Și de aceea, Mississippi va ține seama de ceea ce spune știința și va proteja tinerii.

Pentru locuitorii din Mississippi care ne privesc astăzi, iată doar câteva dintre greșelile incontestabile ale celor care caută să experimenteze pe copiii noștri. În primul rând, FDA nu a aprobat medicamentele ce inhibă pubertatea pentru a stopa evoluția normală  în cazul tinerilor ce se confruntă cu disforie de gen.

În al doilea rând, în ciuda a ceea ce susțin unii, aceste medicamente neaprobate de FDA pot avea numeroase efecte secundare, printre care: reducerea densității osoase, probleme în a atinge înălțimea normală la vârsta adultă și afectarea memoriei.

Astfel de experimente duc adesea la o perturbare a funcțiilor reproductive de bază și, în cele din urmă, la infertilitate.

Este o chestie cu adevărat înfricoșătoare care le este băgată pe gât copiilor noștri și, da, și părinților lor iubitori. Se profită de ei pentru ca unii să-și poată promova opiniile distorsionate cu privire la gen sau să pară woke pentru prietenii lor. Pe lângă ideologia bolnavă pe care le-o bagă copiilor noștri pe gât, ei răstălmăcesc studiile medicale, raportând concluziile în afara contextului și accentuând rezultatele pozitive, dar ignorând în același timp cele negative care există, de asemenea.

Chiar nu am cum să formulez altfel. Fundamentul pe care ei își bazează argumentele nu este real și mulți din presă fie nu doresc, fie se tem să vă spună care este adevărul. Ei bine, mie nu mi-e frică să vi-l spun.

Iată cum stau lucrurile: Potrivit studiilor limitate care există și care pretind că ar exista beneficii pentru copii, deficiențele pe care le au, după cum și recunosc adesea autorii lor, sunt majore.

Potențialele beneficii nu sunt deloc clare, dar efectele negative sunt evidente. De aceea consider că este atât de important ca locuitorii din Mississippi să înțeleagă că așa-zisele beneficii cu care se laudă activiștii radicali nu sunt susținute de studii adecvate, pe termen lung.

Ca tată a trei copii, acest aspect este prea important pentru tăcea și a privi în altă parte. Nu voi tăcea și nici nu voi permite să mi se închidă gura în această privință.

Treaba medicului e să vindece, nu să cauzeze suferință. Principiul ‘nu face rău’ nu ar trebui niciodată ignorat. Și de aceea sunt recunoscător numeroșilor părinți și cadre medicale care nu se sfiesc să afirme acest lucru.

După cum am precizat în urmă cu câteva săptămâni în discursul despre starea statului, nu permitem ca un copil de 11 ani să vizioneze filme cu rating R. Și nici să conducă, sau să-și facă un tatuaj. Cu toate acestea, unii vor să credem că ar trebui să le permitem intervenții chirurgicale cu consecințe permanente, care le modifică ireversibil corpul, la o vârstă atât de fragedă.

Pubertatea este o etapă suficient de complicată și fără ca celebrități online să le spună fetelor și băieților că sentimentele cu care se confruntă se datorează faptului că s-au născut în corpul greșit.

Este cu atât mai deranjant când ne dăm seama că studiile au constatat rate șocant de ridicate de anxietate, depresie, autism și alte probleme mentale în rândul minorilor care au căzut pradă acestei ideologii.

În timp ce unii din America adoptă o poziție total halucinantă cu privire la acest aspect, țări din întreaga lume se îndreaptă exact în direcția opusă. Chiar și națiunile cele mai liberale, precum Finlanda, Danemarca și Suedia, nu permit ca aceste intervenții chirurgicale să fie efectuate decât după ce un copil împlinește 18 ani.

Practic, ceea ce vedem este un război împotriva adevărului științific obiectiv și un atac la adresa elementelor de bază ale biologiei. Astăzi, mult prea mulți oameni se tem de mulțimea woke de pe platformele online care impune o conformare totală pe această temă.

Încearcă să le spună părinților că nu au voie să-și pună întrebări cu privire la propriii copii sau originea sentimentelor pe care aceștia le experimentează. Însă vocea puternică a multor copii care au revenit la sexul de la naștere se aude clar. Aveau nevoie de cineva care să-i asculte, să-i iubească și aveau nevoie de ajutorul cuiva  pentru a-și rezolva problemele, nu pentru a le afirma orbește convingerile.

Nu există decât două opțiuni. Una le spune copiilor că sunt frumoși, exact așa cum sunt, că își pot găsi fericirea rămânând în forma actuală. Cealaltă îi trimite să ia medicamente și să își ciopârțească trupul prin proceduri scumpe și experimentale pentru a scăpa de depresie. Știu care variantă o susțin eu, personal.

Niciunui copil din Mississippi nu i se vor băga pe gât aceste medicamente sau intervenții chirurgicale. Punem astăzi capăt acestei practici. Acționăm pentru a proteja toți copiii“.

(În acest moment, Reeves semnează efectiv proiectul de lege H.B. 1125)

„Propunerea 1125 a devenit în clipa aceasta lege!“

Citește și Legislatorii din 27 de state SUA iau măsuri pentru a proteja copiii de ideologia radicală LGBT

(Ulterior, Reeves a raspuns la întrebările adresate de presă).

Domnule guvernator, medicii din stat spun că aceste intervenții chirurgicale nu se efectuează în Mississippi. Ceea ce faceți are scopul de a le preveni? Sau considerați că se practică?

Știți, faza interesantă e că am auzit o mulțime de argumente diferite cu privire la acest proiect de lege în ultimele șase săptămâni. Și, dacă vreți să declarăm că o facem preventiv, pentru că nu vrem să se întâmple așa ceva și în statul nostru, nu ne deranjează să o facem. Ba chiar aș considera-o o victorie, dacă așa stau lucrurile.

Ironia este că, în ultimele șase săptămâni, cei ce se opun acestei legislații au început prin a acuza: ‘Dacă acest proiect de lege va fi aprobat, vor muri copilași’. În ultimele zile, s-a schimbat macazul și noua direcție e: ‘Aici oricum nu se întâmplă așa ceva. Așa că de ce să dăm o lege pentru ceva ce nu există?’ Realitatea este că poți susține oricare dintre aceste două lucruri, dar nu pe ambele deodată.

Ceea ce vă pot spune este că, de acum înainte, dacă vreuna dintre aceste proceduri se administrează unui copil cu vârsta sub 18 ani, se încalcă legea.

Cum răspundeți celor ce afirmă că pare să existe o contradicție între sprijinul pe care-l acordați drepturilor părintești și această interdicție pe care le-o puneți de a lua singuri decizii medicale ca părinți?

Ceea ce vă pot spune este că am convingerea că un copil sub 18 ani nu ar trebui să fie supus unor intervenții chirurgicale care sunt, practic, mutilări. Nu cred că ar trebui să li se administreze medicamente ce inhibă pubertatea. Pentru că, ulterior, vom descoperi că, pe termen lung, efectele negative vor fi mult mai mari decât orice beneficiu pe termen scurt – cu toate că nu știu să existe dovezi cu privire la aceste beneficii.

Am stat de vorbă cu unii dintre cei ce se opun legislației. Ei au prezentat-o drept o luptă între politicieni și medici, părinți și persoane transgender. Ce vă face să credeți că acești politicieni au expertiza sau autoritatea de a decide în locul unui părinte, copil sau medic?

Ați pus o întrebare relevantă – dacă ne referim la adulți, persoane de 30-40 de ani. Nu sunt de acord cu astfel de intervenții chirurgicale nici în cazul lor. Dar liberalul din mine spune: ‘Dacă vrei să faci asta, treaba ta.’ Dar nu și când e vorba de un copil. Această lege interzice orice tip de procedură asupra copiilor sub 18 ani.

Și știu care va fi următoarea întrebare: ‘Păi dacă ești de acord ca cineva să decidă ce să facă cu propriul trup, de ce ești pro-viață și te opui avortului, de ce nu lași femeile să decidă ce fac? Pentru că – răspunsul la asta este simplu – pentru că există și un copil nenăscut la mijloc. … Și așa cum este treaba noastră, ca politicieni, să protejăm drepturile copiilor nenăscuți, în cazul de față trebuie să apărăm și drepturile celor care au sub 18 ani.

Cum va ști un medic că nu încalcă legea atunci când prescrie medicamente ce inhibă pubertatea unor copii, care ar putea fi transgender sau nu? Toți medicii își asumă un risc pentru că nu au de unde știi sigur?

Sper că fiecare medic care prescrie astfel de medicamente își cunoaște pacientul.

Ați putea da mai multe detalii legat de dovezile pe care le aveți că serviciile de afirmare a genului dăunează copiilor din statul Mississippi?

Consider că am răspuns la această întrebare mai devreme. Cei care se opun legislației aprobate azi, declarau sus și tare cu două săptămâni în urmă că această legislație va dăuna copiilor din Mississippi, că va crește numărul sinuciderilor. Acum că proiectul de lege a fost aprobat, Stânga și-a schimbat discursul, trecând la ‘nu s-au oferit astfel de servicii la noi în stat, așa că oricum nu va avea niciun impact’. Nu merge așa. Ori e una, ori alta. Dar nu pot fi ambele.

Așadar, dacă sunteți de părere că la noi în stat nu s-au efectuat astfel de intervenții și nu s-au prescris astfel de medicamente persoanelor sub 18 ani, nu e nicio problemă. Ceea ce vă pot spune sigur este că nici pe viitor nu se vor putea efectua sau prescrie în Mississippi, întrucât începând de azi este ilegal.

Aș vrea să știu mai concret. Ați stat de vorbă cu vreun copil din Mississippi, cu familia vreunui transgender sau un cadru medical din Mississippi care a spus: ‘Am văzut că astfel de servicii dăunează acestui copil’? Și dacă da, vă rog să ne dați mai multe detalii.

Nu voi dezvălui conversațiile private pe care le-am avut. Dar vă voi spune că nici nu e nevoie – cred că poți intui ce se petrece. Și dacă îi asculți pe unii dintre acești copii care au ajuns să o facă și îi întrebi după 5-10 ani, ceea ce vei constata este că a fost dăunător pentru ei – și sunt destui în întreaga națiune care vorbesc în prezent despre asta. Nu vreau să se repete povestea cu niciun copil din Mississippi, punct.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0