Recent, Camera Reprezentanților a votat pentru reautorizarea Legii privind Violența Împotriva Femeilor (VAWA), o lege din 1994 care protejează și ofer
Recent, Camera Reprezentanților a votat pentru reautorizarea Legii privind Violența Împotriva Femeilor (VAWA), o lege din 1994 care protejează și oferă resurse victimelor abuzului domestic și violenței sexuale. Proiectul de lege a trecut cu 244-172. Cu toate că 29 de republicani s-au alăturat celor 215 de democrați în susținerea proiectului de lege, toate voturile „nu“ au venit de la republicani, informează PJMedia.
Ca de obicei, cei de stânga s-au lăudat în privința votului, sugerând că republicanii susțin de fapt violența sexuală. În realitate, această versiune a legii conținea două reglementări care au mai puțin de-a face cu combaterea violenței sexuale și mai mult cu restricționarea dreptului de a deține arme și sprijinirea identității transgender. Aceste două măsuri au justificat opoziția republicană – de fapt, ar fi trebuit să fie prea radioactive chiar și pentru unii democrați.
Republicanii s-au împotrivit VAWA, începe scandalul!
„172 republicani ai Camerei au votat ÎMPOTRIVA reînnoirii Legii privind violența asupra femeilor. 172 de misogini trebuie eliminați din funcție“, a postat pe Twitter jurnalistul David Leavitt.
Mulți comentatori au asociat VAWA cu asalturile armate oribile care au ucis recent opt femei în zona Atlanta.
„La mai puțin de 24 de ore după unul dintre cele mai grave atacuri asupra femeilor din ultimul timp, 172 de republicani au votat ÎMPOTRIVA Legii privind violența asupra femeilor. Această Lege esențială a fost unul dintre cele mai bipartide proiecte de lege din istoria americană – dar GOP a decis acum că pur și simplu nu le pasă de femei“, a declarat pe Twitter Qasim Rashid, avocat și candidat democrat la Congresul din Virginia, lipsit de succes în alegerile din 2020.
„La o zi după ce 8 persoane au fost ucise din cauza urii față de femeile asiatice, cum îndrăznesc 172 de republicani să voteze împotriva Legii privind violența asupra femeilor?“ a întrebat Padma Lakshmi, gazda emisiunii Top Chef de la Bravo, extrem de indignată. „Cea mai controversată parte a acestui act? Împiedicarea persoanelor condamnate pentru abuzuri domestice sau hărțuire de a cumpăra arme de foc.“
Deci chiar au dovedit republicanii că nu le pasă de femei? Nici gând.
După cum a menționat Lakshmi, VAWA conține o nouă prevedere care ar restricționa drepturile conferite americanilor de cel de-al Doilea Amendament. Legea federală actuală interzice oricărei persoane condamnate pentru orice infracțiune gravă sau pentru violență domestică să dețină o armă de foc.
Proiectul de lege ar extinde această interdicție, interzicând oricărei persoane cu o condamnare contravențională de agresiune sexuală sau hărțuire să cumpere o armă. El urmărește, de asemenea, să închidă și așa-numita „portiță de scăpare a iubitului“ pentru a extinde definiția violenței domestice astfel încât să includă și partenerii amoroși.
În 2019, National Rifle Association (NRA) s-a opus pentru prima dată reautorizării VAWA, datorită noilor prevederi care limitează drepturile în privința armelor de foc.
„NRA nu a comentat împotriva legislației înainte de ultimul Congres, deoarece nu a afectat niciodată drepturile din cel de-al doilea amendament“, a declarat la acea vreme Jason Ouimet, director executiv al grupului de lobby NRA.
„Însă președintele [Nancy] Pelosi și parlamentarii anti-arme au ales să introducă dispoziții privind controlul armelor în acest proiect de lege, în 2019, pentru a-i ațâța pe parlamentarii pro-arme să se împotrivească, astfel încât să poată pretinde în mod fals și răuvoitor că acestor parlamentari nu le pasă de femei“.
„Această legislație arată clar faptul că democrații consideră că a deține arme este un drept de mâna a doua“, a declarat Rep. Bob Good (R-Va.) pentru NPR.
Versiunea VAWA din 2021 include, de asemenea, prevederi care impun identitatea transgender în adăposturile pentru femei și în închisori. Proiectul de lege solicită reglementări în penitenciare bazate pe ideea că „sexul unui deținut transgender este determinat în funcție de cel cu care se identifică“, mai degrabă decât de sexul biologic al acestuia.
Cu alte cuvinte, această legislație ar forța închisorile și adăposturile să plaseze bărbați biologici care pretind că se identifică ca femei în închisorile pentru femei și adăposturile cu femei vulnerabile.
Chiar săptămâna trecută, după ce centrul de corecție pentru femei din Washington a început să cazeze prizonierii conform identității de gen, șase bărbați biologici au fost transferați în închisoarea pentru femei, iar unul dintre ei ar fi violat o deținută chiar la sosire.
Legea privind violența asupra femeilor nu ar trebui să ajute la comiterea violenței asupra femeilor, permițând bărbaților biologici manipulatori să pretindă în mod fals o identitate de gen feminină pentru a ataca sexual femeile aflate în medii vulnerabile precum adăposturile și închisorile. Însăși ideea că VAWA ar putea facilita astfel de abuzuri oribile este îngrozitoare.
Citește și 6 motive pentru care trebuie să ne opunem „Legii Egalității” orwelliene
Dacă aceeași versiune a legii privind violența împotriva femeilor, adoptată inițial în 1994, ar fi fost prezentată în fața Camerei Reprezentanților, fiecare republican ar vota probabil pentru adoptarea ei. Chiar și reautorizarea din 2013 – care a trecut după o bătălie tensionată în Congresul – ar strânge mai multe voturi republicane.
Însă actuala versiune VAWA constituie, fără îndoială, un șantaj politic. Democrații le-au spus republicanilor că trebuie să diminueze drepturile de a poseda arme și să susțină identitatea transgender, în caz contrar sprijină violența asupra femeilor. Este un lucru pervers, dar este starea actuală a politicii americane.
Tribuna.US
COMMENTS