Muntele Templului este cel mai sacru loc al religiei iudaice și așa a fost întotdeauna

Muntele Templului este cel mai sacru loc al religiei iudaice și așa a fost întotdeauna

Cea mai recentă repriză de violență dintre statul Israel și Hamas a fost atribuită în primul rând problemelor legate de controlul asupra Muntelui Templului. În ciuda eforturilor Israelului de a permite musulmanilor să se închine pe Muntele Templului, și în ciuda tratamentului preferențial aplicat acolo serviciilor de închinare musulmane, Hamas acuză că Israelul confiscă Moscheea Al-Aqsa de la credincioși.

„Ideologia negării Templului“, care s-a infiltrat în toate straturile sociale palestiniene, susține că niciun templu evreiesc nu a existat vreodată în Ierusalim, prin urmare, pretențiile evreilor asupra Muntelui Templului nu au nicio justificare. Însă datele – atât biblice, cât și arheologice – contrazic această afirmație, analizează Rabbi Yehuda Levi într-un articol Daily Wire.

Ceea ce urmează este o scurtă prezentare a evenimentelor ce leagă prezența evreiască de Muntele Templului, care în Biblie este numit Muntele Moriah. Pentru un evreu, Muntele Moriah reprezintă locația fizică a Prezenței divine a lui Dumnezeu și este considerat cel mai sacru loc al evreilor, precum și locul ideal pentru închinare.

Biblia (în 2 Samuel 24 și 1 Cronici 21), relatează apartenența evreiască a Muntelui Templului începând cu secolul al X-lea î.Hr., când regele David l-a cumpărat de la Arauna Iebusitul. Conform Cronicilor (2 Cronici 3), sanctitatea Muntelui Moriah preceda această achiziție, întrucât Muntele Moriah se considera a fi fost locul în care Avraam intenționa să-și sacrifice fiul. Conform legendei, chiar și mai devreme, Cain, Abel și Noe au oferit acolo sacrificii. După moartea lui David, fiul său Solomon a construit Templul în această locație (1 Regi 5-9 și 1 Cronici 6-8).

Templul a fost punctul central al vieții evreilor în perioada în care a funcționat. În timpul domniei regelui Asa (908-868 î.Hr.), aur și argint a fost adăugat la comorile Templului. Iosafat, fiul lui Asa (2 Cronici 17, a domnit între 868 și 847 î.Hr.), a adăugat încă o curte la cea existentă a Templului, care devenise prea mică pentru a găzdui mulțimea de pelerini ce veneau la Ierusalim.

Ca rege, prima acțiune a lui Ezechia (725-697) a fost renovarea Templului, lărgirea curții și construirea unor camere de depozitare pe Muntele Templului extins (2 Cronici 31). În 586 î.Hr., Zedechia s-a răzvrătit împotriva babilonienilor, ceea ce a dus la distrugerea Templului și a Ierusalimului (2 Cronici 36). Aceste evenimente sunt dovedite de săpăturile realizate în Orașul lui David (Vechiul Ierusalim) de-a lungul secolului trecut.

Evreii s-au întors în Ierusalim la scurt timp după aceea (536 î.Hr.) și la porunca lui Cirus al II-lea (559-529 î.Hr.) au reconstruit altarul. În 535 î.Hr. a început construcția la fundația noului Templu. Însă, din cauza opoziției samaritenilor, construcția a fost ulterior suspendată de succesorul lui Cirus, Cambise al II-lea (529-522 î.Hr.). Un an mai târziu, edictul original a fost reiterat de regele Darius (522-486 î.Hr.), iar construcția, condusă de profeții Hagai și Zaharia, a fost reluată. Epoca celui de-al Doilea Templu a început odată cu finalizarea Templului în 515 î.Hr. (Ezra 1).

În 457 î.Hr., regele Artaxerxes l-a însărcinat pe profetul Ezra să renoveze Templul, iar treisprezece ani mai târziu (444 î.Hr.) Artaxerxes l-a însărcinat pe profetul Neemia cu construirea Templului (Neemia 2). Din nou, Templul a devenit centrul vieții religioase și politice evreiești.

Templul a rămas sub suveranitate evreiască până în 175 î.Hr., când Antioh al IV-lea Epifanul a preluat conducerea Regatului Seleucid (care includea și Iudeea). Antioh a furat tezaurul Templului (1 Macabei 21) și a transformat Templul evreiesc într-un templu dedicat lui Zeus. Acest act îndrăzneț a dus la izbucnirea unui război sfânt între hașmonei și grecii sirieni. În 164 î.Hr., după trei ani de lupte sângeroase, hașmoneii au capturat Muntele Templului (1 Mac. 4) și au restabilit serviciul zilnic în Templu (1 Mac. 52).

Victoria lor și rededicarea ulterioară a Templului sunt celebrate și astăzi prin sărbătoarea evreiască Hanuka. Luptele s-au încheiat în cele din urmă în 141 î.Hr. odată cu capturarea Cetății Akra de către Simon Macabeul. Simon a distrus această cetate și a încorporat-o în platforma Muntelui Templului.

În 40 î.Hr., romanii au înlăturat dinastia Hașmoneilor, iar Senatul roman l-a numit pe Irod cel Mare conducător al Iudeii. După aproximativ 20 de ani de domnie, Irod și-a început proiectul grandios de reînnoire a Templului (Talmudul babilonian, Bava Batra 4a). Deși platforma originală a Muntelui Templului a fost lăsată intactă, prin extinderea platformei către nord, sud și vest, Muntele Templului a devenit de două ori mai mare decât dimensiunea sa anterioară.

Aceste pietre ușor de recunoscut sunt încă vizibile și astăzi în zidul de Vest al Muntelui Templului și în anumite părți ale celorlalte trei ziduri. Măreția Templului reconstruit de Irod se reflectă în Talmud: „Cel care nu a văzut Templul Irodian nu a văzut niciodată o clădire frumoasă în toată viața lui“ (BT, Bava Batra 4a). Istoricul Iosephus a descris Templul renovat drept „o structură mai remarcabilă decât oricare alta sub soare“ (Antichități 15). Cu toate acestea, acest magnific edificiu a rezistat mai puțin de o sută de ani.

Citește și Israelul descoperă o inscripție veche de 3.500 de ani din Canaanul Biblic

În timpul Primei Revolte Evreiești (66 d.Hr.), populația evreiască a Ierusalimului s-a răzvrătit împotriva Imperiului Roman. Patru ani mai târziu, în 70 d.Hr., legiunile romane conduse de Titus au distrus al Doilea Templu și o mare parte a Ierusalimului. Iosephus a descris catastrofa – sute de mii de evrei au pierit în asediul Ierusalimului și în alte părți ale țării. Multe alte mii au fost vânduți în sclavie (Războiul 6). Astfel s-a încheiat perioada celui de-al Doilea Templu.

În ciuda distrugerii celui de-al Doilea Templu, evreii au păstrat o legătură neîntreruptă cu Muntele Templului, având inclusiv mai multe încercări nereușite de a reconstrui zona Templului. De-a lungul secolelor, evreii s-au rugat pentru revenirea lor la Ierusalim și reconstruirea Templului. Și în ziua de azi, când evreii se roagă, stau cu fața spre Muntele Templului, îndreptându-și rugăciunile într-acolo.

Talmudul (BT Makkot 24b) relatează o vizită a rabinului Akiba (50-135 d.Hr.) și a altor rabini de frunte la ruinele Templului. Ei nu au fost singurii care au vizitat zona; și cei de rând au venit, de asemenea, la Muntele Templului, după cum se precizează în Talmud (BT, Berakhot 58a), „Ben Zoma (secolul al II-lea) a văzut odată o mare mulțime pe una dintre treptele Muntelui Templului“.

În 130 d.Hr., împăratul Hadrian a vizitat Ierusalimul și s-a angajat să reconstruiască Templul. Când intenția lui Hadrian de a construi un Templu pentru Jupiter a fost dezvăluită, furia intensă a evreilor a declanșat cea de-a Doua Revoltă a Evreilor, în anul 132 d.Hr. Condusă de Simeon bar Kokhba, forțele de gherilă evreiești au copleșit garnizoanele romane și i-au alungat din zonă. Evreii au înființat apoi un stat independent care guverna cea mai mare parte a Iudeii. Doi ani mai târziu, însă, revolta a fost înăbușită. Ca răzbunare, Hadrian a redenumit Iudeea drept Siria Palestina și a interzis evreilor să intre în Ierusalim.

După moartea lui Hadrian, decretul care interzicea accesul evreilor a fost suspendat periodic și li s-a permis să urce și să se roage pe Muntele Templului. Pelerinul din Bordeaux, care a vizitat Ierusalimul în anul 333 d.Hr. a relatat că în fiecare an evreii urcă pe Muntele Templului în ziua a 9-a a lunii Av (ce comemorează distrugerea Templului) și deplâng nimicirea locului unde a fost odată Sfânta Sfintelor. „Există o piatră perforată, la care evreii vin în fiecare an și o ung cu untdelemn, plâng cu gemete, își rup hainele și așa pleacă“.

În 361 d.Hr., împăratul roman Iulian Apostatul a eliminat interdicția intrării evreilor în Ierusalim și e posibil chiar să le fi permis să reconstruiască Templul. Evreii au venit în masă pentru a participa la construcție. Din păcate, proiectul a fost anulat în 361 d.Hr., după ce Iulian a fost succedat  de Iovian. Încă o dată, în 438 d.Hr., împărăteasa Eudocia a permis evreilor să se roage pe Muntele Templului cu ocazia sărbătorii Sukkot (Sărbătoarea Corturilor). Dar, datorită presiunilor din partea creștinilor locali, permisiunea a fost revocată. Cu toate acestea, există indicii că, în ciuda interdicției imperiale, evreii au continuat să se roage pe Muntele Templului în secolele IV și VI.

Califul Umar, cu ajutorul trupelor evreiești se pare, a preluat Ierusalimul de la bizantini în 638 d.Hr. Ca răsplată pentru sprijinul acordat, evreilor li s-a dat dreptul de a locui în Ierusalim și e posibil să se fi construit o sinagogă în perioada aceea pe Muntele Templului. Multe documente din colecția Cairo Geniza au legătură cu libertățile de care se bucurau atunci evreii pe Muntele Templului. Se crede că scrierile ebraice găsite pe zidurile interioare ale Porții de Aur au fost scrise de pelerinii evrei din acea epocă.

În 692 d.Hr., califul Umar a finalizat construcția Dome of the Rock peste „Stânca Fundației“, care în trecut era locul Sfintei Sfintelor din Templul Evreiesc. Conform legendelor musulmane, locația Templului a fost indicată de înțelepții evrei locali. Încercând să facă o conexiune între Ierusalim și Islam, dinastia Umayyad a construit și Moscheea Al-Aqsa la sud de Muntele Templului, în anul 715 d.Hr., invocând o viziune despre Mohamed menționată în Coran, care s-a încheiat cu ascensiunea sa către cer din „îndepărtata moschee“ care era acum asociată acestui loc.

Cruciații au cucerit Ierusalimul în 1099 d.Hr. și au interzis accesul credincioșilor musulmani și evrei pe Muntele Templului, pe care și-l însușiseră ca biserică și cetate. Cu toate acestea, în ciuda pericolului, evreii au continuat să urce pe munte chiar și în perioada cruciaților. Maimonide a vizitat Muntele Templului în 1165 și s-a rugat acolo, iar Beniamin din Tudela, care a vizitat Ierusalimul cândva între 1159 și 1172, a relatat că „evreii se rugau în fața unuia dintre zidurile rămase din ceea ce a fost anterior Sfânta Sfintelor“.

În 1187, Saladin a luat Ierusalimul de la cruciați și a permis evreilor să se închine pe Muntele Templului. Există numeroase dovezi privind evreii care vizitează și se roagă pe Muntele Templului după aceea, și în anii următori ai domniei mamelucilor în Ierusalim.

În 1516, odată cu cucerirea Ierusalimului de către otomani, sultanul Suleiman I a interzis tuturor celor de altă religie să pătrundă în orice parte a Muntelui Templului. Un loc în care să se roage evreii a fost amenajat pe o alee de la poalele zidului de vest al Muntelui Templului, cunoscut astăzi ca Zidul de Vest, „Kotel“. Totuși, documentele de la curtea musulmană arată că au existat în continuare unii evrei care au reușit cumva să urce pe Muntele Templului. Rabinul-șef al Ierusalimului din acea perioadă, David ben Zimra (1479-1573 ), a emis chiar și o declarație oficială, care precizează în care zone ale Templului era permisă intrarea evreilor.

Citește și Israel 72 – Spiritul unei națiuni puternice

După Războiul din Crimeea (1856), evreilor le-a fost permis din nou accesul pe Muntele Templului. Vizitatori evrei proeminenți, inclusiv Sir Moses Montefiore și Baronul Edmond de Rothschild, au putut vizita Muntele Templului. Această libertate de acces s-a extins sub stăpânirea britanică (1917-1948), până când Iordania a cucerit Orașul Vechi al Ierusalimului în Războiul de Independență al Israelului (1948) și a expulzat evreii.

În dimineața zilei de 7 iunie 1967, Brigăzile 55 de Parașutiști și Ierusalim ale IDF au pătruns în Orașul Vechi al Ierusalimului prin Poarta Leilor și au eliberat Muntele Templului. Col. Mordechai („Motta“) Gur a proclamat cu mândrie „Har HaBayit BeYadenu! Muntele Templului este în mâinile noastre!“ Punctul central după care tânjeau de secole evreii era acum sub controlul israelian, pentru prima dată după perioada celui de-al Doilea Templu.

După Războiul de Șase Zile, deși Israelul a păstrat controlul în ceea ce privește securitatea, administrarea Muntelui Templului a fost încredințată Waqf-ului iordanian, ca gest de bună credință. Drept urmare, publicului non-musulman i se permite acum să viziteze Templul, dar cu restricții în vigoare, care vizează păstrarea status quo-ului site-ului. În ultimii ani, numărul evreilor care urcă pe Muntele Templului a crescut exponențial, în ciuda controlului musulman oficial asupra sitului.

Timp de secole, musulmanii s-au mândrit că moscheile lor de pe Muntele Templului erau construite pe locul Templului lui Solomon (care este considerat un profet în Islam). Această mândrie se reflectă în publicațiile oficiale emise de Waqf. După cucerirea Muntelui Templului de către israeliți în 1967, această abordare s-a schimbat dramatic, ducând în cele din urmă la negarea totală la care se face referire la începutul acestui articol.

Importanța pe care o are Muntele Templului pentru poporul evreu nu poate fi supraestimată; reprezintă speranțele și visele care i-au susținut în ciuda problemelor practic insurmontabile de-a lungul miilor de ani ai istoriei lor.

Când evreii merg în țara lui Israel, spun că fac „aliyah“, adică ascend spiritual, deoarece Țara Sfântă reprezintă zona cea mai sacră de pe pământ. Iar în acea țară se află Ierusalimul, cel mai sfânt oraș; iar în Ierusalim se află Muntele Templului, cel mai sacru loc de pe pământ.

Așa cum poporul evreu a dat lumii conceptul existenței unui singur Dumnezeu; așa cum au dat lumii ideea că într-o zi toți oamenii vor fi ca frații, întrucât așteptau ca într-o zi din țara lui Israel să strălucească farul adevărului care să ilumineze prezența eternă a lui Dumnezeu, Muntele Templului reprezintă cristelnița din care se vor revărsa toate acestea și, prin urmare, trebuie recunoscut ca fiind inima vie a iudaismului și a poporului evreu.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0