Muzeul Astra din Sibiu

Complexul Muzeal Național ASTRA sau, mai pe scurt, Muzeul ASTRA, purtând azi numele de „Muzeul Civilizației Populare Tradiționale”, pune în scenă spir

Complexul Muzeal Național ASTRA sau, mai pe scurt, Muzeul ASTRA, purtând azi numele de „Muzeul Civilizației Populare Tradiționale”, pune în scenă spiritul tradițional românesc, înfățișând pe o arie extinsă exponate ale vieții rurale de pe întregul teritoriu românesc (din perioada secolelor al XVII-lea – al XIX-lea). Într-un cadru natural de vis, aici se îmbină construcțiile și exponatele care păstrează aerul altor timpuri și generații cu activități și programe actuale, care transmit mai departe tradițiile vechi. Este al doilea cel mai vizitat muzeu din România, după Castelul Bran.

Complexul Muzeal Național ASTRA prezintă nu doar colecții ale patrimoniului românesc (prin Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA, adică muzeul în aer liber propriu-zis), dar chiar și al celui săsesc, al unor minorități sau al celui extraeuropean (singurul din România de acest gen): Muzeul Civilizaţiei Transilvane ASTRA renaște spiritul tradiţional al Transilvaniei multietnice (cu colecții de textile, broderie, ceramică, lemn, icoane, fotografie, obiecte de cult); Muzeul de Etnografie Săsească Emil Sigerus păstrează colecții etnografice cu profil săsesc; Muzeul de Etnografie universală Franz Binder este încă în conservare, un muzeu antropologic, al culturilor lumii.

Situat la doar 3 km de Sibiu, muzeul conține creații ale civilizației populare tradiționale, pre-industriale românești. Casele, atelierele și complexele de cladiri sunt presărate in jurul unui lac, printre copacii Dumbrăvii Sibiului. Muzeul se întinde pe 96 de hectare, este străbătut de 10 kilometri de alei de-a lungul cărora se găsesc peste 300 de clădiri. Inventarul pieselor cuprinse în muzeu se ridică la 16.000 (multe expuse în interiorul clădirilor). Muzeul este înscris pe Lista monulentelor istorice din județul Sibiu. Exponatele includ case, anexe gospodărești, bisericuțe, stâne, crame, troițe și instalații tehnice (mori de apă, mori de vânt, prese uriașe pentru vin, fructe, ulei sau structuri hidraulice).

Muzeul Tehnicii Populare a fost înființat în anul 1963, de o echipă condusă de Cornel Irimie. Ideea unui muzeu etnografic este însă mai veche, acest muzeu fiind o resuscitare a Muzeului Etnografic-Istoric al Românilor din Transilvania (fondat în 1905 și închis în 1950). Primul exponat adus în 1963 în Dumbrava Sibiului a fost o moară hidraulică cu aducțiune inferioară. Aceasta moară se regasește în sigla muzeului. Colecția a fost dezvoltată în anii următori.

Un scurt parcurs prin istoricul muzeului evidențiază următoarele borne: muzeul a fost deschis publicului în 1967; în 1971 s-a decis și s-a început adăugarea de case țărănești alături de atelierele meșteșugărești; în 1989 se adaugă sectorul monumentelor de utilitate publică și socială (biserică, școală, cârciumă, popicărie); în 1990 muzeul își modifică titulatura în „Muzeul Civilizației Populare Tradiționale”.

Nu lipsită de interes este enumerarea categoriilor de exponate. În muzeu se găsesc ateliere meșteșugărești, locuințe tradiționale, instalații pre-industriale, lucrări de artă populară,vizând: Ocupații tradiționale (pescuit, apicultură, viticultură, pomicultură), Meșteșuguri tradiționale (prelucrarea lemnului, olărit, prelucrarea metalelor, prelucrarea textilelor), Industrii tradiționale (morărit, ulei), Artă tradițională (arhitectură populară, artă populară), Alte activitați (Popicărie – vechea popicărie adusa de la Păltiniș, Hanul din Bătrâni, Hanul din Tulgheș – bucătărie țărănească tradițională, Plimbări cu bărci cu rame pe lac, Activitați temporare: Festivaluri, Târguri meșteșugărești și de artă, Proiecții de filme și diapozitive, Spectacole folclorice, Slujbe religiose de sărbători).

Un exponat valoros, care atrage atenția, este singura moară de vânt cu pânze, ultimul exemplar din acest tip din România, care a supraviețuit trecerii timpului. A fost adusă din județul Constanța în 1966. În plus, morile de vânt sunt o colecție foarte importantă chiar și în Europa, toate fiind aduse din zona secetoasă a Dobrogei.

Cel mai vechi exponat datează din 1672, fiind vorba de o biserică – Biserica din Lemn „Pogorârea Sfântului Duh”, din județul Cluj. Pictura bine conservată și însemnătatea ei culturală au făcut-o să fie a doua biserică din muzeu în care încă au loc slujbele de duminică sau cele specifice sărbătorilor religioase tradiționale. Cealaltă biserică de lemn, „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil“, din județul Sălaj, mai veche cu un secol, a fost salvată de la distrugere tocmai prin aducerea sa în muzeu în 1990. Și această biserică continuă să funcționeze ca un lăcaș de cult ortodox. Legenda, cum că ar fi construită special cu un acoperiș imens și o intrare mică pentru ca turcii să nu intre călare și credincioșii să se aplece în fața lui Dumnezeu, îi dă un farmec aparte.

Un traseu din Muzeul Astra care atrage atenția este Calea Minorităților Etnice. Aici, 18 gospodării prezintă vizitatorilor un stil de viață alternativ, marcat de vremurile istorice, precum: o cherhana de pescari lipoveni din Tulcea (ce reconstituie viața de pescar din Delta Dunării, fiind completată și de obiectivele piscicole specifice), o gospodărie a unui olar secuiesc, un han maghiar din Harghita, un atelier de rudari rromi, 3 case săsești.

În fine, preparatele tradiționale care se găsesc într-o gamă diversificată sunt recunoscute ca absolut delicioase, oferind vizitatorilor muzeului privilegiul de a se bucura de o masă de neuitat la umbra stejarilor, într-un decor rustic încântător.

Dorin Nădrău
Tribuna.US