HomeȘtiri Externe

Muzica și muzicienii ruși nu ar trebui anulați

Muzica și muzicienii ruși nu ar trebui anulați

Solidaritatea Occidentului cu Ucraina și opoziția față de invazia nejustificată a lui Vladimir Putin s-au transformat în ostilitate față de poporul și

Solidaritatea Occidentului cu Ucraina și opoziția față de invazia nejustificată a lui Vladimir Putin s-au transformat în ostilitate față de poporul și cultura Rusiei. Vedem cum unui număr tot mai mare de muzicieni clasici ruși care fac turnee mondiale le-au fost anulate spectacolele de către instituțiile de artă occidentale, analizează David Thomas într-un articol National Review.

Au început cu dirijorul Valery Gergiev, apoi au trecut la soprana principală a Operei Metropolitane, Anna Netrebko, și la pianistul minune în vârstă de 20 de ani, Alexander Malofeev, înainte de a se atinge de însuși regele romantismului rus: compozitorul Piotr Ilici Ceaikovski. În majoritatea cazurilor, anularea acestor persoane a fost celebrată de mass-media occidentală, dar au existat și unele întâmpinate cu mai puțin entuziasm, precum cea a lui Ceaikovski. Aproape toate au fost descrise drept decizii justificate din punct de vedere moral, chiar dacă erau dificile.

Cu toate acestea, un singur caz – cel al Gergiev – este ambiguu din punct de vedere moral (și unii ar avea cu ce să argumenteze că a fost totuși o alegere greșită). Restul sunt pur și simplu absurde.

Maestrul Gergiev este unul dintre primii cinci cei mai buni dirijori ai lumii. Muzicalitatea sa viscerală, interpretările inedite și gesturile idiosincratice, dar totuși eficiente, stârnesc invidia celor din domeniu. El este directorul artistic al Teatrului Mariinsky din 1996 și de atunci a devenit unul dintre cei mai cunoscuți ambasadori culturali ai Rusiei. A fost dirijor principal al Orchestrei Simfonice din Londra din 2007 până în 2015 și director muzical al Filarmonicii din München din 2015 până la scoaterea sa din scenă, luna aceasta.

După invadarea Ucrainei de către Putin, lui Gergiev i-a fost anulată inițial invitația la Carnegie Hall, unde urma să conducă mai multe spectacole cu Filarmonica din Viena aflată în turneu. La scurt timp după aceea, a fost înlăturat din funcția sa din München. Apoi, cultura anulării a pornit ca o avalanșă – Elbphilharmonie din Hamburg, La Scala din Milano și, în cele din urmă, propriul său agent.

Crima lui Gergiev a constituit-o relația sa politică de lungă durată cu Putin, care a început când a preluat conducerea la Mariinsky, un teatru de operă și balet finanțat de stat din orașul natal al lui Putin, Sankt Petersburg. Din punct de vedere istoric, Mariinsky era pe locul doi în Rusia, după Teatrul Bolshoi din Moscova. Cu Gergiev la cârmă, finanțare sporită și prieteni în poziții înalte (Putin, mai exact), probabil că în prezent a depășit Bolshoi.

Este adevărat că dirijorul are de multă vreme o relație apropiată cu Putin. În 2012, Gergiev a participat la un videoclip de campanie pentru Putin, care i-a acordat în anul următor premiul Erou al Muncii din partea Federației Ruse. În 2013, susținătorii homosexualilor au protestat împotriva spectacolelor lui Gergiev în Statele Unite și Anglia din cauza sprijinului acordat de acesta legislației controversate pe care Putin a introdus-o, interzicând distribuirea de materiale ce prezentau relații sexuale „netradiționale“ în rândul minorilor.

Gergiev a răspuns criticilor explicând că, din perspectiva sa, legislația este anti-pedofili, nu anti-gay. După ce Putin a anexat în mod ilegal Crimeea, în 2014, semnătura lui Gergiev a apărut – deși posibil să fi fost prin constrângere – într-o scrisoare deschisă a mai multor artiști ruși importanți susținând anexarea. Iar până în prezent, acesta nu a denunțat noua invazie a lui Putin în Ucraina.

E de înțeles opinia unora că Gergiev ar trebui sancționat pentru aceste asocieri. Cu toate acestea, zelul și viteza cu care el a fost eliminat ar trebui să ne dea de gândit.

De ce? În primul rând, pentru că nimeni nu-și poate construi o carieră în instituțiile culturale de top ale Rusiei fără a fi, cel puțin cu numele, un aliat al lui Putin. Mariinsky este finanțat integral de Ministerul Culturii din Rusia. Dacă Gergiev ar fi fost un critic vehement al lui Putin, ar fi rezistat 25 de ani ca director artistic? Nu. Dacă ar fi refuzat să-l susțină public pe Putin, ar fi primit teatrul finanțarea de care avea nevoie pentru a deveni un nume recunoscut pe plan internațional, sinonim cu excelența culturală rusă? Nu. S-ar fi pus Gergiev în pericol fizic sau de altă natură, pe sine, familia și asociații, dacă nu l-ar fi susținut pe Putin? Tot ce se poate.

Concluzia inevitabilă este următoarea: pentru a-și curăța suficient conștiința încât să corespundă gusturilor occidentale, Gergiev ar fi trebuit să renunțe la cultura sa muzicală. Denunțați conducerea țării voastre și deveniți un artist în exil, le spune Occidentul unor muzicieni precum Gergiev, altfel nu ne trebuie muzica voastră.

Asta ne poate oferi nouă un sentiment de claritate morală, dar ce ar însemna pentru rolul civilizator pe care muzica clasică a ajuns să-l joace în lumea noastră? O astfel de reducere la tăcere în mod selectiv ne oferă tuturor cea mai bună șansă de a auzi și de a învăța de la cele mai valoroase voci artistice din lume? Riscă oare să izoleze și mai mult o cultură deja periculos de izolată și să-i inflameze și mai mult șovinismul rănit? Având în vedere că aproximativ o treime din marii muzicieni concertanți ai lumii provin din Rusia și din China, la fel de izolată, aceasta este o întrebare pe care ne-o vom pune din ce în ce mai des în următorii ani.

Cazul lui Gergiev este complicat. Dar ale celorlalți nu.

La multe canale de știri din SUA, vestea despre anularea lui Gergiev a apărut deodată cu aceea că Metropolitan Opera a rupt relațiile cu soprana principală, legendara Anna Netrebko. Anunțând deciziei instituției, directorul general Peter Gelb predica într-o declarație video: „Deși credem cu tărie în prietenia apropiată și schimbul cultural care există de mult timp între artiștii și instituțiile artistice din Rusia și Statele Unite. . . nu mai putem coopera cu artiști sau instituții care îl susțin pe Putin sau sunt susținuți de el“.

Netrebko concertează periodic în Rusia, dar, de zeci de ani, ea este practic o artistă occidentală, cântând în teatrele de operă din SUA și Europa de Vest. A devenit cetăţean austriac în 2006.

În comparație cu dosarul lui Gergiev, al lui Netrebko nu conține multe fărădelegi. Cele trei infracțiuni comise de ea par să fie că: 1) a susținut public candidatura lui Putin în 2012 (cu doi ani înainte de anexarea Crimeei și invadarea provinciilor Donețk și Lugansk din estul Ucrainei); 2) într-un interviu acordat unei reviste, în perioada aceluiași ciclu electoral, ea a declarat în mod naiv și fără a gândi prea mult că ar accepta să fie iubita lui Putin și că îi admiră „imaginea puternică, masculină“; și 3) a făcut donații unei săli de concerte din Republica Populară Donețk, aflată sub controlul separatiștilor ruși, și a fost fotografiată acolo, ținând un steag separatist înmânat de liderul separatist ce stătea alături de ea.

Spre deosebire de Gergiev, Netrebko a denunțat rapid și fără echivoc recenta invadare a Ucrainei de către Rusia. „În primul rând: nu sunt de acord cu acest război“, a scris ea online la sfârșitul lunii februarie. „Sunt rusoaică și îmi iubesc țara, dar am mulți prieteni în Ucraina și durerea și suferința prin care trec ei acum îmi frâng inima. Îmi doresc ca acest război să se termine și ca oamenii să poată trăi în pace“. Ea a continuat cu o remarcă din care se observă că a fost presată să dea o declarație: „A forța artiștii sau orice figură publică să-și exprime public opiniile politice și să-și denunțe patria nu este corect“. Apoi a precizat: „Nu sunt politician. Nu mă pricep la politică. Sunt un artist și scopul meu este să unesc oamenii, indiferent de ceea ce-i divide pe plan politic“.

Mass-media a invocat adesea admirația pe care Netrebko o nutrește de multă vreme pentru Putin și poza ei cu steagul separatist drept motivele pentru care a fost demisă de la Met. Dar dacă acelea ar fi reprezentat infracțiuni pentru care să fie concediată, Gelb ar fi făcut-o la momentul respectiv. Adevărata crimă de care se făcea vinovată a fost probabil faptul că i-a condamnat public pe Gelb și pe colegii săi pentru încercarea lor de a se arăta virtuoși forțând-o să exprime poziția politică considerată corectă de ei. Orice a ales să spună sau să facă după aceea, era prea târziu.

Presupun că majoritatea artiștilor și iubitorilor de artă sunt de acord cu afirmația lui Netrebko că artiștii nu ar trebui să fie forțați să facă declarații politice. Însă empatia iubitorilor de muzică nu va salva cariera lui Netrebko la Met, care s-a încheiat practic, sau în Europa de Vest, unde majoritatea teatrelor de operă i-au anulat concertele. Săptămâna trecută, Netrebko, în vârstă de 50 de ani, și-a anunțat retragerea din reprezentațiile live. Dacă va fi o retragere definitivă, pensionarea anticipată a unui astfel de talent imens va reprezenta o pierdere aproape incalculabilă pentru comunitatea muzicală de pe ambele părți ale noii Cortine de Fier.

Unii sugerează că Netrebko ar fi putut să se salveze denunțând mai ferm atacurile Rusiei. Dar experiența lui Alexander Malofeev, un pianist rus de 20 de ani cu și mai puțin bagaj politic decât Netrebko, arată că acest lucru era puțin probabil. O stea în devenire, Malofeev urma să susțină în aprilie un concert cu Orchestra Simfonică din Montreal, precum și un recital solo la Vancouver, în august. Ambele evenimente au fost anulate urgent de instituțiile care le organizau, săptămâna trecută.

Au fost anulate în ciuda opoziției publice a lui Malofeev față de acțiunile lui Putin în Ucraina; asumându-și un anumit grad de risc, el a fost, după standardele rusești, un critic pe față al dictatorului. Pe 2 martie, el a scris pe Facebook: „Adevărul este că fiecare rus se va simți vinovat timp de zeci de ani din cauza deciziei oribile și sângeroase pe care niciunul dintre noi nu a putut-o influența și prezice“.

Din păcate, atitudinea curajoasă a lui Malofeev nu i-a protejat planurile de a concerta în Canada. După invadarea Ucrainei de către Putin, un grup de ucraineni din Montreal s-au plâns de viitoarea apariție a lui Malofeev la Orchestre Symphonique de Montréal. Aceștia au recunoscut că el denunțase războiul, dar au cerut totuși orchestrei să se abțină de la promovarea unui „produs cultural“ rusesc în contextul actual.

În cele din urmă, OSM s-a conformat. Purtătorul de cuvânt al instituției a anunțat că îl va înlocui pe Malofeev cu un alt pianist. „OSM consideră că ar fi nepotrivit să-l primească pe domnul Malofeev în această săptămână“, a scris purtătorul de cuvânt. „Continuăm, totuși, să credem în importanța menținerii relațiilor cu artiști de toate naționalitățile care îmbrățișează mesaje de pace și speranță. Așteptăm cu nerăbdare să-l avem alături de noi pe acest artist de excepție atunci când contextul ne va permite“.

Dirijorul Michael Tilson Thomas și-a făcut și el datoria, comentând: „Am fost foarte încântat să aud că voi colabora la Montreal cu extraordinarul tânăr pianist Alexander Malofeev. Este regretabil că situația politică au făcut imposibil acest lucru“. Vancouver Recital Society a anulat de asemenea prezența lui Malofeev, la scurt timp după aceea.

Malofeev nu a fost singurul pianist rus care a pierdut șansa de a participa la spectacole, în ciuda faptului că a denunțat clar agresiunea rusă. Ludmila Berlinskaya, o pianistă care a locuit în Franța în ultimele trei decenii, a fost la rândul ei eliminată din concerte în Germania și Japonia.

Dacă un muzician rus, nepătat de asocierea cu regimul moscovit, nu poate scăpa de cultura anulării, lucrurile încep să arate că ținta nu o reprezintă artiștii individuali, ci însăși cultura rusă. Parcă pentru a dovedi că astfel de suspiciuni sunt întemeiate, Orchestra Filarmonicii Cardiff din Țara Galilor și-a exprimat recent solidaritatea cu Ucraina prin înlocuirea unui program dedicat complet lui Ceaikovski.

Programul urma să includă Uvertura 1812, compusă inițial pentru a comemora victoria Rusiei asupra lui Napoleon în 1812, dar însușită în prezent peste tot în Occident ca o reprezentare muzicală a triumfului asupra adversității. Cea mai mare ironie, probabil, a fost faptul că piesa centrală a programului ar fi fost Simfonia nr. 2 – inspirată de un trio de cântece populare ucrainene.

De ce să-l anulăm pe Ceaikovski? El nu are nicio legătură cu Putin; a murit cu 59 de ani înainte de a se naște acesta, iar muzica sa nu este deloc un simbol al puterii imperialiste ruse. Ar fi greu de precizat un compozitor mai iubit la nivel internațional. Dar a avut ghinionul să se nască în Rusia.

Scriind recent în New York Times despre anularea lui Gergiev și Netrebko, criticul muzical Zachary Woolfe a menționat două precedente istorice: cazurile dirijorilor germani Karl Muck și Wilhelm Furtwängler.

După o ilustră carieră de dirijor în Europa, Muck a dirijat Orchestra Simfonică din Boston în primele două decenii ale secolului XX. În timpul Primului Război Mondial, au apărut zvonuri că el ar nutri încă simpatii față de Kaiser, culminând cu afirmația falsă că a refuzat să conducă imnul „The Star-Spangled Banner“ înainte de un concert din vremea războiului, în Providence, R.I. Pe baza acestor zvonuri, Muck a fost închis mai mult de un an la Fort Oglethorpe, în Georgia.

Wilhelm Furtwängler a fost un dirijor german care a ales să rămână în Germania în timpul celui de-al treilea Reich și a participat în mod regulat la concerte în sprijinul regimului lui Hitler. După cel de-al Doilea Război Mondial, în ciuda recunoașterii aproape universale a lui Furtwängler drept unul dintre cei mai mari dirijori care au existat vreodată și în ciuda propriilor sale declarații că era doar un muzician fără afiliații politice, el a fost exclus efectiv de la pozițiile de conducere în lumea muzicală de marile orchestre europene și americane.

Motivul pentru care Woolfe face aceste două comparații pare să fie acela de a sugera că actualele sancțiuni impuse artiștilor ruși au mai multe în comun cu felul în care a fost tratat Furtwängler, nu Muck. Dar greșește. Anularea lui Gergiev este singura care seamănă cât de cât cu situația lui Furtwängler. Restul sunt aidoma cu ceea ce a pățit Muck – exemple de cenzură motivată de frică.

Pe fondul acestei vânători de vrăjitoare muzicale moderne, instituțiile artistice occidentale ar trebui să-și amintească rolul central pe care diplomația culturală – în special muzica – l-a jucat în aducerea Războiului Rece la un final pașnic și pozitiv. Puține demersuri din perioada acelui conflict au avut efecte la fel de puternice de ambele părți precum călătoriile lui Louis Armstrong sau Van Cliburn peste ocean, pentru a cânta la Moscova și Sankt Petersburg, sau sejururile lui Emil Gilels și David Oistrakh în America.

Publicul din ambele părți aflate în conflict au văzut în astfel de artiști suflete vulnerabile asemănătoare lor, nu unelte ale puterii geopolitice. Acum, că ne aflăm pe punctul începerii unui alt război rece – poate două, dacă luăm în considerare și China – este înăbușirea unor astfel de schimburi culturale precedentul pe care dorim să-l stabilim?

Când a demis-o pe Netrebko, Gelb a recunoscut că ea a fost „una dintre cele mai mari cântărețe din istoria Met“, însă „deoarece Putin ucide victime nevinovate în Ucraina, relația nu poate continua“. Îi sugerez lui Gelb și celorlalți ca el din Occident: lăsați publicul care cumpără biletele să decidă dacă „poate continua relația“, alegând dacă vor veni sau nu la concert. Dacă artiștii nu sunt lachei devotați ai unei entități cu care noi suntem în război, nu-i supuneți unei inchiziții politice pentru a vă simți voi superiori din punct de vedere moral.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0