HomeActualități Americane

Ne pare rău, mass-media: nu sunteți victime, indiferent de cât „abuz” încasați

Ne pare rău, mass-media: nu sunteți victime, indiferent de cât „abuz” încasați

Echipa editorială a ziarului New York Post își îndreaptă atenția spre colegii din breasla presei americane care s-au învățat tot mai mult să dea lecți

Echipa editorială a ziarului New York Post își îndreaptă atenția spre colegii din breasla presei americane care s-au învățat tot mai mult să dea lecții administrației prezidențiale, folosind orice pretext pentru a se victimiza de tratamentul pe care-l primesc în replică.

Există ceva mai plictisitor decât presa care se plânge despre cum este tratată?

După ce s-a plâns că fostul secretar de presă al lui Trump, Stephanie Grisham, nu a susținut niciodată informări oficiale cu presa, mass-media nu o poate suporta pe Kayleigh McEnany, noul secretar de presă, pentru că a făcut aceste informări oficiale prea disputabile.

Kayleigh McEnany are 32 de ani și este născută în Tampa, Florida. A absolvit Dreptul la Harvard, este analist politic, începându-și cariera ca producător pentru Huckabee la Fox News și apoi la CNN, iar în prezent este cel de-al 31-lea secretar de presă al Casei Albe.

McEnany anihilează fără efort, evită și ține lecții reporterilor despre întrebările pe care ar trebui să le pună. Lucru care îi scoate pe jurnaliști din minți

„De neiertat și grotesc”, i-a spus Jonah Goldberg lui Chris Wallace la Fox News. „Trebuie să spun că dacă McEnany mi-ar fi spus mie ce întrebări să pun, n-ar fi decurs bine”, a continuat Wallace.

La care americanii spun: Nu vă mai plângeți!

Bineînțeles că administrația Trump joacă dur mass-media – pentru că la fel a făcut și mass-media cu el încă de dinainte de a fi ales. Aproape toate întrebările puse în sala de presă sunt, de obicei, formulate în genul „După cum știți, lucrurile sunt groaznice și este vina voastră, vrei să comentezi?”. La asta, McEnany a decis să lovească înapoi.

Aici nu este vorba despre Primul Amendament. Mass-media din Statele Unite poate spune orice dorește – și chiar și cei de la New York Post sunt recunoscători în fiecare zi pentru asta. Dar în Constituție nu există nimic care să spună că secretarul de presă trebuie să fie politicos.

Știți ce expresie ar trebui retrasă în epoca Trump? „Fără precedent”.

Președintele John Adams a promulgat o lege care considera infracțiune criticarea guvernului; 20 de editori de ziare au fost trimiși la închisoare. Andrew Jackson nu numai că avea propriul lui ziar, editat de un membru al cabinetului său, dar a primit subvenții guvernamentale pentru el.

Faptul că McEnany vă rănește sentimentele nu este o criză constituțională.

Cumpărați cerneală cu butoaiele, umpleți undele 24 de ore pe zi și obțineți milioane de click-uri pe website-urile voastre.

Victime? Încetați cu infatuarea asta!

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0