HomeIdeologia de gen

Nebunia transgender a lui Joe Biden, zdrobită în justiție

Nebunia transgender a lui Joe Biden, zdrobită în justiție

Unul dintre cele mai aberante aspecte ale administrației Biden a fost promovarea ideologiei radicale transgender în domeniul medical, analizează Red S

Unul dintre cele mai aberante aspecte ale administrației Biden a fost promovarea ideologiei radicale transgender în domeniul medical, analizează Red State.

Mergând dincolo de a-i lăsa pe oameni să facă ce vor, președintele și păpușarii săi au încercat să îi oblige pe medici să ia parte la activități ce contravin principiilor lor de a nu face rău.

Printre acestea se numără faptul că sunt forțați să prescrie medicamente ce blochează pubertatea și hormoni unor persoane ce nu au nevoie de ele din punct de vedere medical, precum și faptul că sunt obligați să îndrume pacienții spre operații de „afirmare a genului“ care produc vătămări cu caracter permanent.

Din fericire, dând o lovitură lobby-ului transgender, Curtea Districtului de Nord din Texas a decis că edictul lui Biden în privința acestor lucruri nu este legal.

„Noaptea trecută, America First Legal (AFL) a obținut o victorie masivă pentru clienții săi și pentru medicii din Statele Unite, întrucât Tribunalul Districtului de Nord din Texas a decis că edictul Administrației Biden care le impune doctorilor să ofere servicii medicale transgender – printre care se numără obligativitatea prescrierii de blocanți ai pubertății, ‘terapie hormonală’ pentru copii și recomandări pentru operații de castrare, sterilizare și mutilare genitală – este ilegal.

Secțiunea 1557 din Legea privind asistența medicală la prețuri accesibile (Affordable Care Act – ACA) interzice discriminarea „pe bază de sex“ în cadrul programelor de sănătate care beneficiază de finanțare federală.

Administrația Biden a stabilit în mod unilateral – pe baza unei lecturi atextuale a legii și a unei interpretări eronate a deciziei Curții Supreme în cazul Bostock – că secțiunea 1557 din ACA interzice, de asemenea, discriminarea pe bază de orientare sexuală sau identitate de gen.

Practic, administrația Biden intenționa să utilizeze acea interpretare pentru a-i forța pe medici să ofere servicii care nu corespund cu opiniile lor profesionale, în caz contrar fiind sancționați cu pierderea accesului la orice program ce beneficiază de finanțare federală“.

Acesta e unul din cele mai șocante fenomene ale ultimului deceniu. Medicii nu ar trebui să fie obligați să facă rău oamenilor doar pentru că unii sunt suficient de nebuni încât să considere că acest lucru este necesar.

Din nefericire, domeniul medical, populat cu ideologi de stânga, a modificat standardele și și-a atribuit rolul de autoritate sugerând că a nu oferi servicii de „tranziție“ este periculos.

Citește și Iluziile sinistre ale transgenderismului

Bineînțeles, nu există dovezi care să susțină acest lucru și, oricât de mult ar fi aduse în discuție ratele de sinucidere, nu există prea multe date care să demonstreze că a administra copiilor tone de hormoni și a le ciopârți corpurile scade cumva rata sinuciderilor.

Repet, este șocant până și faptul că există o dispută pe această temă.

Ceea ce a făcut administrația Biden a fost să ia o prevedere din Affordable Care Act, care stipulează că nu se poate discrimina pe bază de „sex“, și să o transforme într-o interdicție de a discrimina pe baza „identității de gen“.

Prin urmare, o persoană s-ar putea prezenta la un medic cu o idee contrară realității în privința propriului „gen“, iar apoi ar putea impune acelui medic, prin forța legii, să o ajute să-și facă rău singură.

Nu așa ar trebui să funcționeze profesia medicală, iar faptul că guvernul amenință că va retrage finanțarea federală (adică Medicaid etc.) medicilor care refuză să se supună unei astfel de absurdități este o dovadă de tiranie.

Să sperăm că recenta decizie a instanței din Texas reprezintă o revenire la normalitate. Ne confrutăm deja cu o criză de personal medical în această țară. A alunga mai mulți din domeniu pentru a mulțumi o minoritate minusculă de radicali transgender nu este doar nebunie curată, ci și de-a dreptul periculos, având în vedere nevoia de asistență medicală a întregii națiuni.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0