HomeActualități Americane

New York Times insistă să vă temeți de COVID și în acest sezon de sărbători

New York Times insistă să vă temeți de COVID și în acest sezon de sărbători

Sărbătorile se apropie cu pași repezi, așa că nu uitați să vă luați masca, folia de împachetat cu bule și costumul de protecție hazmat înainte de a ie

Sărbătorile se apropie cu pași repezi, așa că nu uitați să vă luați masca, folia de împachetat cu bule și costumul de protecție hazmat înainte de a ieși din casă pentru întâlnirea cu rudele de Ziua Recunoștinței.

Acesta este sfatul pe care îl dă Dani Blum de la New York Times, analizează Zachary Faria pentru Washington Examiner.

Blum se ocupă de o secțiune a ziarului denumită „the Well“, pe care Times o descrie drept „știri și îndrumări esențiale pentru o viață sănătoasă“.

Blum își oferă sfatul „pentru perioada în care intrăm în al treilea ciclu de sărbători influențate de pandemie“, menționând că medicii sunt îngrijorați de o creștere a numărului de cazuri COVID.

Trebuie precizat faptul că vaccinurile COVID sunt disponibile în SUA de 18 luni deja. Oricine este îngrijorat de efectele COVID a fost deja vaccinat sau a primit numărul de doze de rapel recomandate până în prezent.

Potrivit unui doctor cu care Blum a stat de vorbă, „întâlnirile cu familia extinsă se pot ține în siguranță anul acesta și vor semăna cu vremurile de dinainte de pandemie“.

Câți oameni încă trăiesc în frică – încă paralizați de teama unei pandemii care s-a încheiat deja de un an?

Blum sugerează testarea și „mini carantinele“ drept lucruri pe care familiile ar trebui să le facă înainte de a se reuni de sărbători. Serios?

Unul dintre medicii intervievați spune că ar trebui „să reduceți la minimum expunerea“ înainte de aceste reuniuni de familie, ceea ce înseamnă practic purtarea măștii în public și „programarea vizitelor la magazinul alimentar în orele în care nu este foarte aglomerat“.

Chiar dacă și tu și membrii familiei tale ați făcut șapte vaccinuri de rapel COVID, tot ar trebui să purtați mască și să evitați orice contact cu lumea din exterior, doar pentru a fi în siguranță.

Citește și Majoritatea americanilor au depășit epoca Covid. Numai elitele progresiste nu renunță

De asemenea, ar trebui să vă întrebați rudele dacă sunt la zi cu vaccinurile și să cumpărați niște lămpi cu infraroșu pentru a putea lua masa în aer liber (sau să excludeți unii membri ai familiei. Îmi pare rău, unchiule Jim!).

„Acesta sunt lucruri pe care le poate face fiecare“, a explicat medicul contactat de Blum. „Dar nu vă puteți băga capul în pământ ca struțul și să vă prefaceți că problema nu există“.

Bineînțeles, nu trebuie să ascultați ce zice New York Times sau așa-zișii „experți“ legat de modul în care să vă organizați sărbătorile. Majoritatea americanilor au celebrat ca de obicei și în 2020, înainte ca vaccinurile să fie disponibile.

Majoritatea își văd de viață în același fel în care o făceau și înainte de pandemie, la un an și jumătate după apariția opțiunii de a intra în orice farmacie pentru a te vaccina.

Unul dintre doctorii experți ai lui Blum susține că „încă suntem în această situație“, dar nu, „noi“ nu mai suntem. Nimeni altcineva în afară de membrii presei aservite nu mai crede că trebuie să devii un pustnic sau să iei cina de Crăciun afară în curte în decembrie pentru a fi în siguranță în ceea ce privește infectarea cu COVID.

Pandemia s-a terminat, la fel și controlul exercitat de narațiunea generatoare de panică a „experților“.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 1
DISQUS: 0