HomeActualități Americane

New York Times: „Pedofilii care nu fac victime nu trebuie urmăriți penal”

New York Times: „Pedofilii care nu fac victime nu trebuie urmăriți penal”

Pe 26 august, cel mai influent ziar din lume, NYT, a publicat un dosar extensiv al cărui mesaj esențial este că „pedofilii care nu fac victime nu treb

Pe 26 august, cel mai influent ziar din lume, NYT, a publicat un dosar extensiv al cărui mesaj esențial este că „pedofilii care nu fac victime nu trebuie urmăriți penal”. Titlul articolului e Convicted of Sex Crimes, but with no Victims / Vinovați de infracțiuni sexuale, dar fără victime.

[Link https://www.nytimes.com/2020/08/26/magazine/sex-offender-operation-net-nanny.html]

Dacă dl Orban nu ia în serios pedofilia și prădătorii sexuali din România, americanii le iau în serios, cu excepția notabilă a „minorităților sexuale” și a aliaților lor din mass media, în primul rând NYT.

Victimele pedofiliei de multe ori nu declară ce li se întâmplă, și, din teamă, nu depun mărturie în tribunale împotriva agresorilor sexuali care le violează. Jurații nu găsesc credibile mărturiile minorilor care depun mărturii, fiind discreditați de avocații care apără agresiv pedofilii. Atunci, ce se poate face pentru a trimite pedofilii în închisoare și pentru a preveni infracțiunile sexuale?

Americanii fac sting operations online („cyberstings”) / operațiuni deghizate, desemnate să „agațe” pedofilii online prin ademenire. Pedofilii își caută victimele online, intrând în diferite grupuri de chat unde intră în contact undercover officers / polițiști deghizați, cu care schimbă mesaje care inevitabil aduc în discuție sexul. Pedofilii întreabă care e vârsta persoanelor cu care comunică, iar polițiștii mint, spunând că au 13 ani ori mai puțin. Pedofilii solicită poze din partea celor cu care comunica și primesc poze care indică faptul că persoanele solicitate sunt minori. Pedofilii solicită o adresă pentru a se întâlni cu minorii, iar odată ajunși acolo sunt arestați pentru intenția de a viola un minor.

Ni se pare o capcană? Probabil. Dar e o capcană legală, deoarece persoanele care solicită minorii fac pași care dovedesc intenția de a-i ademeni pentru pedofilie, o infracțiune numită „communication with a minor for immoral purposes / comunicare cu minori pentru scopuri imorale”.

NYT găsește această procedură de depistare a pedofililor lamentabilă și „not fair / nedreaptă”. Sute de persoane sunt arestate anual în SUA în acest fel și majoritatea covârșitoare dintre ele sunt găsite vinovate de „intenția” de a întreține relații sexuale cu un minor, dar și, în plus, de “acțiuni concrete” pentru a săvârși infracțiunile.

Faptul că minorii nu sunt violați e irelevant. Infracțiunile se pedepsesc cu ani grei de închisoare, începând de la 3 ori 6 ani, depinzând de statul în care e comisă infracțiunea.

În plus, după ieșirea din închisoare, prădătorii sexuali sunt puși într-un „sex registry”, un registru public al infractorilor sexuali, pentru 10 ani. După cum putem intui, acești oameni nu își găsesc locuri de muncă, nu pot închiria locuințe și trăiesc o viață izolată. Unii devin și mai agresivi sexual și ajung din nou după gratii. După trei infracțiuni de pedofilie dovedite, sunt ținuți în închisoare pe viață.

Autoritățile numesc aceste acțiuni „a well run operation that is legally and structurally sound and very effective in apprehending and prosecuting those intent on causig harm to children / acțiuni operaționale legale și bine puse la punct structural care dau rezultate bune în arestarea si acuzarea celor care au intenția de a vătăma copiii”.

Cum îi apără avocații pe acești pedofili deghizați? Sunt, spun ei, oameni care trebuie compătimiți pentru că ei „exercise poor judgment because the regions of the brain that covers risk taking are not yet fully developed / dau dovadă de puțină judecată, deoarece zonele creierului lor care analizează asumarea riscului nu sunt în totalitate dezvoltate”.

Ar fi bine ca și România să învețe din lucrurile astea. Nu te poți juca cu pedofilia. Nu poți să depenalizezi pedofilia pentru cei care își urmăresc victimele online, le ademenesc și se duc să-și întâlnească viitoarele victime cu intenția de a le viola. Faptul că nu au săvârșit infracțiunea în sine e irelevant: au fost depistați înainte de a o săvârși, dar dacă nu ar fi fost prinși la timp, ar fi făcut victime.

Peter Costea – Avocat

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0