HomeCultură

Nicolae Geanta: Ziua Profesorului trece și acest an aproape neobservată

Nicolae Geanta: Ziua Profesorului trece și acest an aproape neobservată

„Profesorul e lumânarea ce se consumă arzând pentru alții” (Liviu Rebeanu) Ceea ce mi s-a părut ciudat este că și anul acesta 5 octombrie, adică

„Profesorul e lumânarea ce se consumă arzând pentru alții” (Liviu Rebeanu)

Ceea ce mi s-a părut ciudat este că și anul acesta 5 octombrie, adică Ziua Profesorului (stabilită de UNESCO în 1994) la români a trecut aproape neobservată. Sau dacă cineva a menționat ceva despre dascălii României a făcut-o analizându-le salariile! Ziariștii mioritici nu au avut nimic mai bun de comentat despre dascălii lor. Nu că i-ar urî, nu că i-ar persifla, dar majoritatea gazetarilor atât pot analiza. Mediocru. Și unii răutăcios…

A fi profesor în România a fost, și este un sacrificiu. A fi profesor nu e să faci carte de amorul artei, nici un serviciu de corvoadă, nu e o viață de rutină, și nici un job unde poți câștiga cumva o pâine. cine face așa e simplu prestator. A fi profesor este o vocație. O charismă. O artă. (Recunosc, nu toți au acest dar). A fi profesor înseamnă să fii sculptor de suflete. Să modelezi aripi de înger unui copil. Să deschizi orizonturi. Largi. Noi. Provocatoare. Să deschizi uși pentru perspective. Și să cioplești în fiecare zi în răul de plumb care ne-nvăluie tinerii! Chiar dacă dalta parcă taie din ce în ce mai greu…

A fi profesor în România înseamnă să fii îndrăgostit de meserie. Și de copii. Să înveți psihologia pubertății, a adolescentului rebel, să-i cunoști inteligența emoțională, eul, personalitatea, să știi „cartea gesturilor”, vorba lui Collet. Trebuie să știi să prezinți abisurile umane, dar și cum se ating evereștii. Să știi să explici diferența dintre mituri și Dumnezeu. Ori, mai monden, cum să nu cazi victimă tehnologiei, gadgeturilor, modei, muzicii, tatuajelor, ideologiei de gen… A fi profesor în România înseamnă „să ai o croială de sus până jos”, vorba domnului Pleșu.

Însă ceea ce nu știu mulți, este că a fi profesor în România înseamnă și să rabzi ifosele unor beizadele, să-ți muști limba când ești provocat de soliștii celui rău, să taci în fața mahărilor din inspectorate sau ministere chiar dacă ai dreptate. Să-ți prăfuiești zilnic hainele de cretă, să faci lecții fără materialul didactic aferent (fără hărți, fără planșe, fără turnesol, fără biblioteci, videoproiectoare), să scrii maldăre de dosare cu tot felul de statistici ale elevilor (statistici care nu au nicio finalitate), să caști aiurea gura prin școală în zilele în care ai „ferestre” în orar, să prelucrezi informații legislative ca un canal de știri, să depui declarații după declarații ca la tribunal. (Ceea ce mi se pare strigător la cer, umilitor, înjositor până la paroxism, este că în prima zi a anului școlar 2018/2019 profesorii din România au fost obligați să facă cerere către autorități pentru eliberarea unui „certificat de (ne)violator!” Așa ne-au băgat parlamentarii profesorii: în aceeași oală cu Dincă!)

A fi profesor în România nu ține neapărat să faci carieră, să iei medalii pe meritul copiilor, să te îmbogățești la meditații. Ci să dai zilnic „giuvaere” celor pe care-i educi. rețete de viață. A fii profesor în România nu înseamnă să stai îngrămădit după catedră. Ci să stai cu elevii printre bănci. Să le auzi poveștile, să le ștergi lacrimile, și să-i îmbrățișezi. Pentru mulți dintre ei nimeni nu o face! Pentru majoritatea nici părinții nu o fac! Chiar așa, dacă ești profesor câți elevi ai îmbrățișat? Sau câți te îmbrățișează?

A fi profesor în România înseamnă să faci oameni fericiți. Fericirea celor de lângă tine va fi și fericirea ta!

Azi e 5 octombrie. E Ziua Internațională a Profesorului. O omului care pune creionul în mână pruncilor noștri. A celui ce ne-a pus cândva mâna sa peste mâna noastră ca să învățăm să scriem. Apoi ne-a repetat până la plictiseală literele ca să știm să citim. A celui ce ne învață carte! A dascălului prăfuit zilnic de cretă care creează destine! Care produce valori… Sau alte o mie de binecuvântări aduse învățăceilor lui! Nu crezi că ar fi bine să îi scrii un mesaj? Un mail, o felicitare, un sms. Sau să îl suni și să-l feliciți pentru ceea ce ești? Sau dacă nu ai posibilitatea să te așezi în genunchi și să rostești pentru el o rugăciune? Să nu uiți niciodată: ce ești astăzi se datorează și profesorilor tăi!

Doamne, binecuvântează profesorii din România! Dacă îi binecuvântezi pe ei vom fi binecuvântați și noi și pruncii noștri!

Nicolae.Geantă
Drăgăneasa, Subcarpații Curburii

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0