HomeȘtiri Externe

Nikki Haley: Raportul COVID al OMS, o propagandă chineză

Nikki Haley: Raportul COVID al OMS, o propagandă chineză

Oricine citește raportul Organizației Mondiale a Sănătății cu privire la originile pandemiei COVID-19 poate spune fără rezerve că este o emanație a pr

Oricine citește raportul Organizației Mondiale a Sănătății cu privire la originile pandemiei COVID-19 poate spune fără rezerve că este o emanație a propagandei chineze, analizează fostul Ambasador SUA la ONU, Nikki Haley.

„Cred că puteam arunca credibilitatea Organizației Mondiale a Sănătății pe geam încă din ultima săptămână din decembrie când nu au ascultat Taiwanul care informa oficial că există o transmisie de la om la om a virusului”, a spus Haley. „În schimb, OMS a mers în China și a primit ordine de marș, după care a revenit și a permis întregii planete să sufere”.

Potrivit raportului, publicat oficial săptămâna aceasta, concluziile studiului arată că virusul care provoacă COVID-19 provine din transmiterea lui de la animale către oameni. În același timp, condamnă teoria că virusul ar fi fost scăpat de la Institutul de Virusologie din Wuhan, afirmând că este „extrem de puțin probabil”.

Haley insistă că este vital să aflăm cum a început pandemia și că trebuie să tragem la răspundere China pentru acest coronavirus.

„Ideea că milioane de oameni au suferit și că nici măcar un deget nu a fost arătat spre China din partea comunității mondiale, arată că există o problemă reală”, afirmă Haley. „Dacă pot scăpa cu uciderea a milioane de oameni, pot scăpa cu mult mai multe”.

Haley spune că este îngrijorată de faptul că China nu va fi trasă la răspundere în legătură cu pandemia și consideră că administrația Biden este „foarte naivă” cu privire la Beijing și pe frontul global.

A subliniat faptul că administrația a fost deja „umilită” în prima sa întâlnire cu chinezii, iar președintele rus Vladimir Putin l-a provocat pe președintele Biden la o dezbatere după ce Biden a încuviințat că Putin este un „ucigaș”.

Mai mult, Haley afirmă că Iranul și China au încheiat un „acord masiv care va duce terorismul global la un nivel și mai mare” prin semnarea unui acord strategic pe 25 de ani, acord care obligă Beijingul să investească milioane în schimbul petrolului din Iran.

De asemenea, Coreea de Nord a lansat recent rachete balistice în mare, a spus Haley.

„Administrația Biden este într-o mare măsură depășită de situație, joacă drăguț și naiv, în timp ce China calcă peste ei”.

Acordul China-Iran conferă Iranului „un flux masiv de bani” care se va transfera automat și la organizațiile teroriste proxy.

„Mai grav de atât, au stabilit un instrument bancar care încearcă să facă ce vor toți, și anume să se asigure că dolarul SUA nu mai reprezintă rezerva globală, un lucru foarte grav”, a spus Haley.

„China a făcut un joc masiv de putere prin alinierea cu Iranul, Rusia și Coreea de Nord și va continua să facă acest lucru. Statele Unite nu pot sta liniștite și să joace frumos. Trebuie să ne punem în mișcare. Trebuie să ne aliniem cu partenerii noștri. Trebuie să începem să devenim agresivi și nu trebuie să permitem Chinei să facă exact ceea ce face, să devină o superputere globală”, a concluzionat Haley.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0