HomeActualități Americane

Noi condiții de intrare în SUA în contextul pandemiei, valabile din 8 noiembrie 2021

Noi condiții de intrare în SUA în contextul pandemiei, valabile din 8 noiembrie 2021

Autoritățile americane au anunțat noi măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul Statelor Unite ale Americii în contextul pandemiei COVID-19.

Autoritățile americane au anunțat noi măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul Statelor Unite ale Americii în contextul pandemiei COVID-19. Noile măsuri vor intra în vigoare la data de 8 noiembrie 2021. Astfel că, pentru a intra în Statele Unite se va cere dovada vaccinării și un test negativ – PCR sau antigen (rapid).

La data de 25 octombrie 2021, au fost anunțate, prin Proclamație a Președintelui SUA, noi condiții de acces în SUA. Prevederile proclamației se aplică cetățenilor străini, care nu imigrează în SUA, respectiv persoanelor care nu dețin cetățenie americană și vizitează SUA, călătorind cu avionul.

Astfel, începând din data de 8 noiembrie 2021, cetățenii străini care călătoresc în SUA pe cale aeriană vor trebui să fie vaccinați cu schemă completă și să facă dovada vaccinării, cu o serie de excepții (lista excepțiilor poate fi găsită mai jos). Persoanele vaccinate cu schemă completă, care doresc să călătorească cu avionul în SUA, indiferent de cetățenie, vor trebui să prezinte în continuare și un test negativ COVID-19 înainte de plecare, efectuat cu maximum trei zile înainte de îmbarcarea către Statele Unite. Sunt acceptate atât testele moleculare (nucleic acid amplification test – NAAT), de exemplu testul RT-PCR, cât și testele antigen.

De asemenea, Statele Unite ale Americii ridică interdicția călătoriei din sau tranzitarea Spațiului Schengen.

Pasagerii care nu sunt vaccinați cu schemă completă, în vârstă de 2 ani și peste 2 ani, și cărora li se permite să intre în SUA deoarece se încadrează într-una dintre excepții, vor trebui să prezinte un test negativ COVID-19 efectuat cu maximum o zi înaintea îmbarcării către Statele Unite, iar la  sosirea în SUA, vor trebui să intre în carantină și să se testeze din nou.

Categorii de excepții de la obligativitatea vaccinării

  • Copiii sub 18 ani sunt exceptați de la obligația de vaccinare pentru călătorii cetățeni străini.
  • Copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 17 ani sunt obligați să efectueze un test înainte de plecare.
  • Dacă călătorește cu un adult complet vaccinat, un copil nevaccinat se poate testa cu trei zile înainte de îmbarcarea către Statele Unite. Dacă un copil nevaccinat călătorește singur sau cu adulți nevaccinați, va trebui să efectueze testul efectuat cu maximum o zi înaintea îmbarcării către Statele Unite.

Persoanele care nu sunt vaccinate cu schemă completă și li se permite să călătorească în SUA cu avionul, fiind încadrate într-una dintre categoriile de excepții, sunt obligate:

  • să se testeze cu un test viral după 3-5 zile de la sosire, cu excepția cazului în care au documente care dovedesc recuperarea după boala COVID-19 în ultimele 90 de zile;
  • să stea acasă sau în camera de hotel în auto-carantină pentru 7 zile, chiar dacă au test negativ COVID-19, cu excepția cazului în care au documente care dovedesc recuperarea după boala COVID-19 în ultimele 90 de zile;
  • să se izoleze în cazul în care testul este pozitiv sau apar simptome de COVID-19;
  • să se vaccineze împotriva COVID-19 cu schemă completă în cazul în care intenționează să stea pe teritoriul SUA o perioadă de 60 de zile sau mai lungă, vaccinarea urmând să aibă loc în termen de 60 de zile de la sosirea în Statele Unite sau de îndată ce este adecvat din punct de vedere medical, cu excepția cazului în care există o contraindicație medicală sau persoana nu are vârsta necesară pentru a fi vaccinată.

Alte categorii de excepții 

  • cetățenii străini care intră în SUA în calitate de membru al echipajului unei companii aeriene sau al unui alt operator aerian;
  • cetățenii străini care intră sau tranzitează SUA fiind în posesia uneia dintre următoarele tipuri de vize A-1, A-2, C-2, C-3 (în calitate de funcționar guvernamental străin sau membru al familiei unui funcționar), E-1 (ca angajat al TECRO sau TECO sau membru al familiei angajatului), G-1, G-2, G-3, G-4, NATO-1 până la NATO-4, sau NATO-6 (sau dorind să intre ca ne-imigrant într-una dintre clasificările NATO);
  • cetățenii străini a căror călătorie intră sub incidența aplicării Secțiunii 11 din  Acordul privind sediul Organizației Națiunilor Unite (ONU) sau care călătorește în baza unei invitații din partea ONU;
  • cetățenii străini membri ai Forțelor Armate ale Statelor Unite sau celor care sunt soți/soții sau copii ai unui membru al Forțelor Armate ale Statelor Unite;
  • cetățenii străini care intră în calitate de membru al unui echipaj maritim și este posesor al unei vize C-1 și D, dacă aderă la toate protocoalele standard din industrie pentru prevenirea COVID-19, așa cum sunt stabilite în ghidul CDC pentru sănătatea membrilor echipajului;
  • cetățenii străini sau grupurilor de cetățeni străini a căror intrare este în interesul național al SUA, așa cum este el stabilit de Secretarul de Stat, Secretarul Transporturilor și Secretarul Homeland Security.

Mai multe detalii, pe website-ul Ambasadei României la Washington.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0