Simt, din conversațiile cu cei fără nădejde, că spaima coronavirusului devine tot mai intensă. Nu știm când vom începe să zărim lumina la capătul tune
Simt, din conversațiile cu cei fără nădejde, că spaima coronavirusului devine tot mai intensă. Nu știm când vom începe să zărim lumina la capătul tunelului. Totuși, putem pune niște întrebări inedite și aborda subiecte care ar trebui să ne pună pe gânduri.
De 70 de ani avortăm copiii nenăscuți și încă insistăm că avem dreptul să-i ucidem. Ne gândim oare că ei se răzbună pe noi în aceste zile fierbinți și fără precedent în istoria umanității? Ori că cineva îi răzbună în numele lor?
Cei care îndrăznesc să pună aceste întrebări riscă să fie etichetați slabi la minte ori extremiști. Dar această perspectivă mi-a devenit convingătoare citind în ultimele zile despre idei ori posibile practici medicale care doar acum 2 luni ni s-ar fi părut barbare. Îi vom lăsa pe cei mai în vârstă, care suferă de COVID-19, să moară, fără să le venim în ajutor? Îi vom lăsa pe cei căzuți în comă din pricina coronavirusului să moară fără să încercăm să-i resuscităm? Vom ignora persoanele cu dizabilități pentru a scăpa viața tinerilor și a celor fără dizabilități?
Dacă aceste scenarii ni s-ar fi părut barbare sau de neimaginat acum 2 luni, ele sunt discutate azi cu toată seriozitatea, iar de la zi la zi medicii înclină să le privească a fi etice.
M-a frapat un articol din Telegraph din 14 martie scris de un jurnalist care a intrat în posesia unui Protocol creat de un grup mixt de medici italieni și autorități din nordul Italiei, în care se discuta exact acest subiect. Resursele și capacitatea sistemului medical italian de a preveni, stopa ori inversa pandemia devin tot mai limitate de la zi la zi. Doar ieri, Italia a trecut de peste 80.000 de cazuri de infecții confirmate, iar acum 2 săptămâni Italia avea posibilitatea de a plasa în îngrijire intensivă doar 5.000 de persoane.
Conform protocolului, în momentul în care resursele disponibile vor deveni insuficiente, medicii vor avea opțiunea să stabilească priorități privind cine va primi atenție medicală și cine va fi lăsat să moară. Criteriile includ vârsta, starea sănătății și șansele de supraviețuire. Vizate în mod special sunt persoanele de peste 80 de ani și cele care suferă de boli multiple. Prioritate va fi acordată celor sub 80 de ani și care nu suferă de maladii multiple.
Un medic italian declara jurnalistului că „cine trăiește ori moare se va decide pe criterii de vârstă și condiții de sănătate. Așa se face când ești în război / this is how it is in a war”. [Link: https://www.telegraph.co.uk/news/2020/03/14/italians-80-will-left-die-country-overwhelmed-coronavirus/]
Gândirea lui reflectă atitudinea medicilor care profesează în situații de „disaster medicine / medicină în situații de dezastru”, care este total diferită de medicina care se practică în situațiile normale.
Ideea neresuscitarii celor suferinzi de coronavirus se discută și în marile spitale din America. [Link: https://www.washingtonpost.com/health/2020/03/25/coronavirus-patients-do-not-resucitate/] Ceea ce relatează mass-media, deci, nu e ficțiune ori o distopie plasată imaginar undeva, în viitor. E o situație faptică aproape împlinită.
Fără îndoială, valoarea vieții, mai ales la cele două extremități, înainte de naștere și în zilele de sfârșit ale vieții, e sub asediu. În cei 70 de ani de când avortăm s-a produs o ieftinire fără precedent a valorii vieții, o ieftinire care a devenit un mod de gândire și un mod de gândire care ne privește stăruitor în față pe toți și dorește să se transforme în practicile descrise mai sus.
Statul asistențial ne spune că nu sunt resurse suficiente pentru toți suferinzii. Ca există o penurie de cadre medicale. De când am legalizat avortul ne-am obișnuit să ne credem stăpâni peste viață, să decidem cine se naște, cine trăiește și cât trăiește.
Realitatea declinului valorii vieții ne privește stăruitor în ochi, în aceste zile de martie ale lui 2020. Parcă cineva, o persoană invizibilă, ne privește și ne amintește că primim exact ceea ce am dat. Am dat moarte celor nenăscuți și în schimb primim tot moarte. Am decis că cei care nu s-au născut nu au valoare, iar frații și surorile celor pe care i-am avortat ne fac nouă la fel. Am spus că copiii nenăscuți sunt o povară, iar frații și surorile lor care au supraviețuit avortului ne spun nouă astăzi că noi suntem o povara pentru ei, rostind, parcă, aceeași sentință.
COMMENTS