Avocatul campaniei lui Hillary Clinton, Michael Sussmann, este în prezent judecat pentru că a mințit FBI în legătură cu rolul avut în oferirea informa
Avocatul campaniei lui Hillary Clinton, Michael Sussmann, este în prezent judecat pentru că a mințit FBI în legătură cu rolul avut în oferirea informațiilor referitoare la presupusele conversații dintre Trump și banca rusească Alfa Bank.
Potrivit procurorului special John Durham, Sussmann a mințit atunci când a dat respectivele date consilierului general al FBI, James Baker, ca parte a eforturilor campaniei Clinton de a declanșa o investigație FBI asupra adversarului său, Donald Trump. Mai precis, Sussmann i-ar fi scris lui Baker un mesaj text în care susținea că nu reprezenta pe nimeni atunci când a furnizat informațiile, când, de fapt, reprezenta campania Clinton, explică Hans Mahncke și Stephen McIntyre într-un articol The Federalist.
În mod surprinzător, avocații lui Sussmann au dezvăluit recent trei seturi de însemnări de mână ale Departamentului de Justiție (DOJ), cu privire la o întâlnire din 6 martie 2017 între oficiali de rang înalt din cadrul DOJ și FBI. Durham a dat notițele scrise de oficialii DOJ Tashina Gauhar, Mary McCord și Scott Schools echipei lui Sussmann, ca parte a obligațiilor de transparență privind probele.
Cu toate că însemnările conțin o frază care poate pune la îndoială afirmația anterioară a lui Sussmann că nu reprezenta pe nimeni, la nivel mai amplu, semnificația lor constă în ceea ce dezvăluie despre strategia FBI în lunile care au precedat numirea investigatorului special Robert Mueller, în mai 2017.
De fapt, aceste notițe sunt primele documente făcute publice care arată ce declara FBI Departamentului de Justiție cu privire la motivul și statutul investigației FBI Crossfire Hurricane, cu doar două săptămâni înainte de anunțul șocant al directorului FBI James Comey în fața House Intelligence Committee, pe 20 martie 2017 – că FBI investighează campania Trump sub acuzația de legături cu Kremlinul. Anunțul lui Comey a fost cel care a determinat, în cele din urmă, numirea lui Mueller.
Departamentul de Justiție avea responsabilitatea legală de a monitoriza investigația Crossfire Hurricane a FBI, care, fiind o „chestiune sensibilă“, a impus obligații speciale de monitorizare și evaluare prealabilă din partea Departamentului de Justiție și obligații suplimentare privind raportarea și evaluarea prealabilă agenției FBI. Întâlnirea din 6 martie a fost o etapă cheie în ceea ce privește acele obligații de evaluare prealabilă.
FBI a fost reprezentat la întâlnire de trei dintre cei mai importanți funcționari ai săi: Directorul adjunct Andy McCabe, precum și Bill Priestap și Peter Strzok, din cadrul Serviciului de contrainformații. Și Departamentul de Justiție a fost reprezentat de oficiali la nivel înalt, în frunte cu procurorul general interimar Dana Boente. Boente ținea locul procurorului general Jeff Sessions, care se recuzase cu doar patru zile înainte.
Notițele dezvăluie un tipar de minciuni și omisiuni repetate din partea conducerii FBI față de oficialii DOJ, prin care au ascuns deteriorarea dramatică a temeiului anchetei Crossfire Hurricane. Odată cu deteriorarea fundamentului, a slăbit și pretinsa justificare a dezvăluirii publice de către Comey a investigației Crossfire Hurricane.
Însemnătatea minciunilor FBI a fost accentuată recent în cadrul procesului lui Sussmann, când Scott Hellman, un analist cibernetic al FBI, a declarat că a știut imediat, în septembrie 2016, că datele prezentate de Sussmann nu sugerau nicio comunicare secretă între Trump și Rusia. Hellman a adăugat că s-a întrebat dacă persoana care a compilat datele nu cumva suferă de o tulburare mentală.
Depoziția lui Hellman este cea mai clară dovadă de până acum că FBI-ul știa de la început că una dintre cele două componente majore ale narațiunii privind coluziunea Trump-Rusia – datele Alfa Bank – era falsă. După cum se vede din notițele din 6 martie, ei au ascuns acest fapt superiorilor lor din DOJ.
Cealaltă componentă majoră a anchetei a fost dosarul Steele. FBI-ul știa, din ianuarie 2017, în urma interogării lui Igor Danchenko, „principala sub-sursă“ a lui Christopher Steele, prin intermediul căruia au fost inițiate sau canalizate toate acuzațiile din dosarul Steele, că și respectivul dosar era fals.
Cea mai șocantă dezvăluire a lui Danchenko pentru FBI a fost că nu l-a întâlnit niciodată pe Serghei Millian, sursa căreia i-au fost atribuite cele mai incendiare afirmații din dosarul Steele, inclusiv afirmația că a existat o „conspirație bine pusă la punct de cooperare“ între Trump și Kremlin, că Rusia a transmis e-mailurile piratate ale Democratic National Committee către WikiLeaks, precum și celebra poveste a videoclipului cu prostituate din Moscova.
Danchenko, deși era cetățean rus, nu „avea domiciliul stabil în Rusia“, așa cum susținea FBI, ci locuia și lucra în Washington D.C. de peste un deceniu, inclusiv în cadrul Institutului Brookings. Fiona Hill, membru marcant al Institutului Brookings, a fost un susținător important al lui Danchenko și chiar l-a prezentat lui Steele în 2011.
În 2016, Hill l-a prezentat pe Danchenko fostului consilier al lui Hillary Clinton, Charles Dolan. Danchenko avea să-l numească ulterior pe Dolan drept sursă pentru o serie de afirmații din dosarul său.
Pe lângă faptul că Millian nu putea fi o sursă pentru dosar, FBI a mai aflat de la Danchenko că poveștile din dosar se bazau pe discuții de bar și insinuări (Danchenko a fost acuzat între timp de Durham că a mințit FBI cu privire la sursele sale).
Se pare că FBI a ascuns aceste aspecte Departamentului de Justiție. De fapt, din notițele din 6 martie nu reiese că FBI l-a menționat vreodată pe Danchenko. În pofida dezmințirii dosarului de către Danchenko încă din 6 martie, acesta a rămas principala componentă a investigației Crossfire Hurricane, stând inclusiv la baza a două mandate emise în baza Foreign Intelligence Surveillance Act pe numele lui Carter Page, consilier de campanie al lui Trump.
Însemnările din 6 martie dezvăluie, de asemenea, că oficialii FBI au spus conducerii DOJ că solicitarea FISA pentru Page a fost „fructuoasă“, deși nu a scos la iveală nimic semnificativ. Page nu a fost niciodată condamnat sau măcar acuzat de vreo infracțiune, iar în prezent a dat în judecată DOJ pentru prejudiciul cauzat.
De asemenea, conducerea FBI a creat omologilor lor din DOJ impresia că dosarul ar fi fost un produs oficial al serviciilor de informații britanice, când, în realitate, nu era decât o serie de povești inventate și bârfe, plătite de campania Clinton – lucru pe care FBI îl știa din interogarea lui Danchenko.
În notițe apare menționat „raport al serviciilor Coroanei“ în asociație cu acuzațiile de conspirație de cel puțin două ori. În prezentarea lui Strzok privind situația cazului Page, notițele indică faptul că Strzok s-a referit la „raportul serviciilor Coroanei“ ca fiind un element-cheie în mandatul FISA pe numele lui Page.
Acest lucru era deja cunoscut din porțiuni ne-editate ale solicitărilor FISA care au fost făcute publice în 2020. Cu toate acestea, ceea ce nu se știa era faptul că FBI a mințit și pe plan intern cu privire la aceste lucruri, în fața supervizorilor lor din cadrul DOJ.
În mod similar, însemnările din 6 martie indică faptul că, în ceea ce privește statutul cazului Manafort, Strzok a relatat că, pe baza „rapoartelor Coroanei“, FBI „a investigat Convenția [Republicană]“ și acuzațiile potrivit cărora campania Trump a determinat membrii ei să-și „îndulcească poziția privind Crimeea și NATO“ în schimbul unor „acțiuni în sectorul energetic rusesc“.
În realitate, în dosarul lui Steele nu există nicio referire la acuzațiile privind Crimeea sau NATO. Strzok a atribuit aceste acuzații false „rapoartelor Coroanei“, probabil pentru a le da greutate în fața superiorilor săi de la Departamentul de Justiție.
În ceea ce privește „acțiunile în sectorul energetic rusesc“, ancheta include o referire falsă la faptul că Page a primit un comision de brokeraj pentru vânzarea unei companii energetice rusești, dar această afirmație nu este legată de convenție, ci de ridicarea sancțiunilor. Din nou, Strzok a prezentat în mod fals această afirmație ca având legătură cu Convenția Partidului Republican.
În plus, notițele arată că agentul principal Strzok a mințit, de asemenea, oficialii Departamentului de Justiție cu privire la inițierea anchetei Crossfire Hurricane. Strzok a susținut că investigația a fost declanșată de Trump atunci când el a cerut în glumă Rusiei să publice cele 30.000 de e-mailuri lipsă ale lui Clinton.
Gluma lui Trump a fost cea care, potrivit lui Strzok, l-a determinat pe diplomatul australian să furnizeze ambasadei SUA la Londra informațiile pe care le deținea despre consilierul lui Trump, George Papadopoulos,.
În realitate, diplomatul a furnizat informația înainte ca Trump să facă gluma. Un alt lucru pe care FBI l-a ascuns legat de demararea investigației Crossfire a fost faptul că teoria lor, conform căreia Papadopoulos avea cunoștințe detaliate despre furtul de date de la DNC, era imposibilă din punct de vedere logic.
Când Papadopoulos s-a întâlnit cu diplomatul australian, pe 10 mai 2016, majoritatea e-mailurilor piratate de la DNC nici măcar nu fuseseră încă scrise .
În mod ironic, analizând de ce conducerea FBI s-a simțit obligată să îi mintă cu nerușinare pe omologii lor din DOJ, se pare că Trump însuși este cel ce le-a forțat mâna. Cu doar două zile înainte de întâlnirea FBI-DOJ, pe 4 martie 2017, Trump a scris pe Twitter că a aflat că președintele Obama l-a spionat în Trump Tower.
Postarea lui Trump făcea aparent referire la prezentatorul de radio Mark Levin, care a relatat în emisiunea sa din 2 martie că asistenții campaniei Trump au făcut obiectul unor mandate FISA.
În repetate rânduri, notițele de la întâlnirea din 6 martie reflectă deruta conducerii FBI cu privire la cât de mult știa Trump despre ancheta FBI asupra sa. McCabe este citat de mai multe ori spunând că FBI investighează ce a determinat postarea lui Trump.
În realitate, tweet-ul lui Trump probabil că nu a făcut decât să reitereze ceea ce spusese Levin. Dar faptul că pentru FBI nu era clar cât de multe știa Trump a însemnat că liderii FBI au avut de făcut o alegere. Puteau fie să minimalizeze investigația cu scopul de a o încheia, fie să o amplifice, chiar dacă nu găsiseră nicio dovadă incriminatoare.
Au ales să-și dubleze eforturile, Comey trecând la atac imediat după întâlnirea din 6 martie. Pe lângă faptul că a oferit informări de modelare a narațiunii liderilor din Congres, Comey a dezvăluit public existența investigației Trump-Rusia, declanșând o frenezie mediatică. Această frenezie a dus în cele din urmă la numirea lui Mueller, pe 17 mai 2017.
Deși ne-am obișnuit cu acuzațiile de declarații false formulate împotriva asociaților lui Trump, precum Roger Stone, Papadopoulos și Michael Flynn, aceleași acuzații sunt aplicabile și în cazul declarațiilor false sau al ascunderii unor dovezi materiale de către funcționarii FBI față de Departamentul de Justiție, în cadrul monitorizării investigațiilor FBI.
Este uimitor faptul că nimeni din cadrul FBI nu a fost tras la răspundere pentru numeroasele minciuni enunțate la ședința din 6 martie. Acest lucru este cu atât mai greu de înțeles cu cât Durham a fost cel care a predat inițial notițele din 6 martie apărătorilor lui Sussmann.
Fostul procuror general William Barr refuzase anterior oportunitatea de a-l acuza pe McCabe de minciună în timpul unei anchete interne a FBI privind o scurgere de informații având legătură cu ancheta e-mailurilor lui Hillary Clinton. McCabe a autorizat scurgerea de informații, dar a mințit în legătură cu acest lucru. Ulterior, McCabe și-a cerut scuze pentru că i-a mințit pe agenții care investigau situația.
Deși Barr a susținut că decizia de a nu-l urmări în justiție pe McCabe a fost una proprie, declarațiile false ale acestuia ar trebui analizate acum în mod corespunzător în lumina tiparului de minciuni adoptat de FBI și de el însuși, așa cum apare documentat în notițele din 6 martie.
Însemnările au fost făcute publice abia de curând, însă Barr, Durham și Departamentul de Justiție le aveau la dispoziție de mult mai mult timp. Cu toate acestea, nu s-a luat nicio măsură.
Important de menționat, publicarea notițelor a avut loc după ce termenul de prescripție de cinci ani a expirat, în luna martie a acestui an. Întrebarea care se pune este de ce DOJ – și Durham în special – a scutit FBI-ul de pedeapsă.
Răspunsul inconfortabil ar putea fi că, așa cum se bănuia de ceva vreme, autoritatea lui Durham este efectiv limitată la personaje precum Sussmann și Danchenko și nu se răsfrânge asupra unor funcționari publici ca McCabe și Strzok.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS