Nu, Kamala Harris nu este o „moderată” – este o amenințare radicală pentru America

Nu, Kamala Harris nu este o „moderată” – este o amenințare radicală pentru America

Mass-media se chinuie s-o prezinte pe Kamala Harris ca fiind de „centru” și „moderată”. În realitate este o socialistă care ar putea fi la un pas de Biroul Oval

Odată ce Joe Biden a numit-o pe Sen. Kamala Harris drept coechipierul său pentru alegerile prezidențiale, nu a durat mult timp ca mass-media să demareze cea mai recentă încercare de a-i înfiera pe americani. O analiză The Federalist.

În anunțul Associated Press cu privire la nominalizarea făcută de Biden, jurnaliștii AP Kathleen Ronayne și Will Weissert au scris că „experiența politică de centru” a lui Harris a fost un factor al acestei decizii.

Pentru a nu fi lăsat în urmă, The New York Times a caracterizat-o pe Harris drept un politician „moderat și pragmatic”. Într-un anunț adițional lansat de Times, Jonathan Martin și Astead W. Herndon s-au referit la Harris și Biden ca fiind „doi moderați” care împărtășesc „politica de centru-stânga”.

Cu toate acestea, o analiză a activității și votului lui Harris în Senatul Statelor Unite, precum și a politicilor propuse de ea, dezvăluie o altă poveste. Pozițiile ei politice formează o agendă aproape în totalitate ideologia radicală de stânga adoptată de Partidul Democrat. Într-adevăr, dacă Biden câștigă cursa pentru Casa Albă în 2020, Sen. Harris (D-Calif.) se va afla în poziția unică de a reprezenta o amenințare serioasă pentru valorile care au fondat Statele Unite ale Americii.

Conform unei evaluări detaliate efectuate de Voteview, Harris deține un istoric de vot cu 97% mai spre extrema stânga decât ceilalți Democrați din cel de-al 116-lea Senat și un vot mai liberal cu 99% decât întreg Senatul. Dintre membrii actuali ai Senatului Statelor Unite, Harris este mult mai liberală decât Sen. Bernie Sanders  (D-Vt.), fiind Democratul cu cel mai liberal istoric de vot din cameră, în afară de Sen. Elizabeth Warren (D-Mass.).

Harris a afirmat că imigranții ilegali din Statele Unite nu sunt infractori, asociindu-i pe ofițerii americani de imigrare cu membrii  Ku Klux Klan pentru îndrăzneala de a aplica legea.

În timpul dezbaterilor primare Democrate, Harris a ridicat mâna în favoarea unui sistem de sănătate deținut și condus de guvern care i-ar forța pe americanii contribuabili să acopere cheltuielile cu sănătatea imigranților ilegali. Într-un interviu acordat CNN în 2019, Harris a precizat că se va „opune oricărei legi care ar refuza în țara noastră accesul oricărei ființe umane la siguranța publică, educația și sănătatea publică, punct”.

Harris a fost co-inițiator al Noului Acord Verde complet extremist, co-inițiator al schemei „Medicare for All” a lui Sanders – pentru a transforma sistemul de sănătate într-unul socialist, luptând pentru abrogarea reducerilor fiscale Republicani din 2017 care au ajutat la crearea condițiilor ca economia americană să explodeze în perioada pre-pandemică.

În timpul încercării sala eșuate de câștiga nominalizarea pentru președinția Americii, Harris a promis că dacă va deveni președinte, nu va ezita să adopte un ordin executiv care să interzică toate „armele de asalt”, precum și „încărcătoarele de mare capacitate” – ambele exemple fiind nedefinite.

În calitate de procuror districtual în 2004, Harris a susținut chiar o legislație care impunea „microciparea” tehnologică a tuturor armelor de foc, o propunere care încalcă atât drepturile fundamentale ale celui de-al Doilea Amendament, cât și permiterea unei exploatări guvernamentale.

Într-o întâlnire CNN din octombrie trecut, Harris afirmat cu convingere că este în favoarea interzicerii atât a forajului în larg, cât și a fracturării hidraulice. Per ansamblu, propunerile energetice propuse de Harris se încadrează în scenariile SF vândute cu deamănuntul de stânga radicală, însoțite de „soluții” drastice.

„Planul climatic pentru popor” al lui Harris pledează pentru transformarea întregii țări în „100% electricitate neutră de carbon” până în 2030, cu „autobuze noi, vehicule de mare tonaj și flote de autovehicule cu zero emisii”. La fel ca Green New Deal, pe care l-a co-inițiat, Harris a cerut ca „toate clădirile noi” să „fie neutre de carbon”. Deloc surprinzător, costul estimat pentru aceste proiecte nu a fost dezvăluit niciodată.

În privința avortului, Harris este orice altceva, dar nu un moderat. A mers atât de departe încât a propus un „plan” care ar obliga statele și orașele să solicite aprobarea și permisiunea prealabilă prin Departamentul de Justiție înainte de a impune orice limitări sau restricții la avorturi.

Harris a primit un număr total de 844 de voturi în întregul proces de alegeri primare Democrate din 2020 și, în ciuda susținerii pe care a primit-o de la Democrații influenți și de la mass-media, nu a reușit să convingă. Alegerea ei ca vicepreședinte pentru Biden, îi oferă totuși șansa de a realiza în mod artificial ceea ce ea și susținătorii ei nu au ajuns să realizeze organic.

Simplu spus, este un tertip Democrat de stânga pentru a introduce un candidat favorizat în Casa Albă fără a fi nevoie să câștige concursul primar Democrat, ca să nu mai vorbim de alegerile naționale.

Deși Biden nu a explicat în mod clar dacă va mai candida la un nou mandat dacă îl va câștiga pe cel din 2020, faptul că va avea 81 de ani la următoarele alegeri presupune că nu va mai candida. Ca atare, o victorie a lui Biden o pune pe Harris într-o poziție de „moștenitor aparent” și „reputat candidat al Partidului Democrat pentru 2024”.

Dată fiind vârsta și condiția lui Biden – va avea 78 de ani în ziua inaugurării – el nu este cu adevărat candidatul care îl va înlocui pe Trump. Cea mai mare amenințare la adresa a tot ceea ce înseamnă America, la principiile ei fondatoare și la tot ce reprezintă în cel mai bun moment al său nu mai este Sanders, ci noul vicepreședinte nominalizat al Partidului Democrat.

În noiembrie, alegerile vor oferi americanilor o șansă de a respinge extremismul înfiorător al Partidului Democrat, care acum este în mod clar condus de liderul său funcțional de stânga, Kamala Harris.

Americanii trebuie să vadă dincolo de tentativele Democraților și ale mass-mediei de a transforma istoricul de vot radical de stânga al lui Harris în ceva „centrist” sau „moderat”, să recunoască amenințarea pe care o reprezintă și să voteze în consecință.

Dacă vor reuși să facă asta, națiunea noastră poate evita o lovitură dură. Dacă nu, vom intra într-un deceniu sumbru.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0