Nu permiteți Stângii să distrugă inocența copiilor noștri

Majoritatea non-sensurilor pe care membrii de stânga ai acestui secol (mai demult proletari, acum identitari) le-au enunțat ar putea fi demontate cu ușurință de copii. Dacă uneori ne pierdem spontaneitatea sau capacitatea de a discerne între bine și rău, este doar pentru că, pe măsură ce creștem, uităm că suntem încă copilul care am fost cândva. Recunosc că, în cazul meu, orice urmă a cârlionților mei a dispărut, m-am îngrășat atât de disproporționat încât par a fi însărcinat cu mine însumi și riduri perfide mi-au apărut pe toată fața.

Știu însă că, în spatele fațadei pe care o văd în oglindă, băiatul care eram odată încă meditează asupra vieții și apare adesea doar când mă apuc să scriu. Copilul din noi este cea mai bună apărare pe care o avem împotriva intoxicației ideologice a Stângii, analizează Itxu Diaz într-un articol American Spectator.

Înconjurat de ceața de pe canalele venețiene, Rilke a scris că „singura patrie pe care o are un om este copilăria sa“. Într-un fel, a ne întoarce la ea este o modalitate de a ne recupera identitatea pierdută. În copilărie a avut loc prima noastră întâlnire cu legea naturală. Atunci ni s-au imprimat în conștiință primele limite. De aceea afirm că o mare parte din prostiile ce se revarsă în râuri de cerneală în prezent ar dispărea în doar câteva secunde dacă ar fi judecate de un copil. Dacă vrei să te convingi singur, prezintă-i unui copil noțiunea avortului, spune-i că există băieți care se nasc fete și fete care se nasc băieți sau încearcă să-i explici că în Olanda bunicii sunt ajutați să moară și vei fi surprins de modul în care logica sa copleșitoare reacționează pentru a distruge bazele șubrede ale progresismului contemporan.

Acesta ar putea fi motivul pentru care Stânga urăște momentele în care copiii se poartă ca niște copii. Explică totodată și de ce, în prima zi de mandat, Joe Biden – un prieten al copiilor – a semnat un ordin executiv prin care obligă școlile publice să îndoctrineze elevii cu privire la orientarea sexuală și identitatea de gen. Stânga dorește să promoveze ideologia transgender în rândul copiilor deoarece prin asta conectează minorii la minciunile adulților. Vor ca ei să devină adulți, și fenomenul să aibă loc rapid. Cu alte cuvinte, vor ca și copiii să devină la fel de idioți, acri, cinici și relativiști ca toți ceilalți.

Geniala scriitoare italiană Susanna Tamaro ne avertizează de acest pericol de ani de zile: „Le spun mereu copiilor că trebuie să aibă un vis și să lupte pentru acel vis“, a spus ea cu ceva timp în urmă, „lucrul acesta este fundamental, deoarece lumea de astăzi este extrem de cinică și până și copiii devin niște mici cinici, iar așa ceva este oribil.“

Un recent raport al Alliance Defending Freedom avertizează că administrația Biden vrea să meargă mai departe în campania sa anti-educație, atacând și universitățile creștine private, deoarece controlul total al educației, de la grădiniță până la facultate, este singura modalitate de a perpetua ideile lipsite de valoare. Stânga este incapabilă să aducă argumente care să convingă copiii, chiar și adolescenții, care să dezarmeze logica lor, motiv pentru care se limitează la a-i sufoca cu un ocean de propagandă.

Propaganda ideologiei transgender în rândul copiilor, menționată mai sus, este un bun exemplu. „Nu este bine să încurajezi o minciună“, a explicat dr. Michelle Cretella în 2017. „Știm că nimeni nu se naște transgender. Știm că este un mit. Din păcate, este o afirmație promovată de mulți angajați din domeniul medical, mass-media și cadrele didactice. Dar nu este adevărată. Dacă întărim această minciună, încurajăm copilul să-și dezvolte o convingere falsă“.

Citește și COLEGIUL AMERICAN AL MEDICILOR PEDIATRI: IDEOLOGIA GENDER LE FACE RĂU COPIILOR

Pe de altă parte, și mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta, copiii au virtutea spontaneității: atunci când nu înțeleg ceva, râd dacă le pare incredibil; atunci când nu le place ceva, le e ușor să ne spună „Asta este dezgustător“; și când dau peste ceva extrem de josnic, se întreabă: „Dar de ce o fac?“

Nenumărați autori s-au ocupat de subiectul copilăriei. Dar nimeni nu a luat-o la fel de în serios ca G.K. Chesterton, poate pentru că el a reușit un miracol: să fie copil în fiecare zi a vieții sale. Nu a încetat niciodată să privească lumea cu ochii unui nou-născut: „Ce a fost minunat în copilărie este că atunci fiecare lucru era uimitor.“

În definitiv, universul unui copil este exact asta: magie, vise, distracție, senzații, iluzii … învățare. Unul dintre marile defecte ale părinților contemporani este absența empatiei cu realitatea lumii copiilor. Adultul imatur pretinde adesea ca copiii să acționeze ca și cum ar fi mai în vârstă decât sunt. De aici vine această obsesie de a accelera toate procesele, în toate etapele copilăriei. Unii părinți sunt întotdeauna cu trei ani înaintea vârstei reale a copilului lor, oferindu-i mereu copilului ceva mai mare, mai scump și mai elaborat decât poate el face față, forțând mereu, nerăbdător, copilul să crească.

Și totuși, prezentul este cel mai minunat moment din viața unui copil, la orice vârstă. Acum câteva săptămâni, un băiețel de patru ani mi-a dat cea mai bună lecție de teologie pe care am primit-o vreodată. În biserică, în timpul Liturghiei de duminică, încercam să-i explic că Iisus este întotdeauna în sacristie. Deodată, preotul a deschis sacristia și a scos paharul pentru împărtășanie, iar copilul, văzând ușa deschisă, a strigat entuziasmat, rupând tăcerea din interiorul bisericii: „Ce faci? Isus va scăpa!“

Nu am văzut o enciclică mai clară și mai concisă decât credința spontană a acestui copil, care, bineînțeles, a provocat un hohot de râs din partea poporului lui Dumnezeu. Dostoievski a spus pe bună dreptate: „Sufletul este vindecat alături de copii.“

S-a scris adesea că copiii nu au prejudecăți, sensul implicit fiind că acest lucru îi face să fie mai buni. Să începem prin a admite că prejudecățile salvează vieți. Această reputație nedreaptă privind prejudecățile nu este altceva decât prejudecată. Oricum, bineînțeles că copiii le au. De fapt, copilul are o capacitate aproape supranaturală de a detecta un idiot sau un răufăcător. Aș argumenta că puritatea sufletului copilului îi permite să perceapă lăcomia, minciunile și orice alt lucru diabolic. Ceea ce copilul s-ar putea să nu aibă sunt prejudecățile stupide, de genul celor pe care le adunăm noi adulții, ca și cum ar fi aur.

Dacă te uiți vreodată cu copiii la un film polițist, vei fi uimit că, fără a înțelege intriga, ei sunt capabili să indice imediat personajul negativ. Și ce este și mai uimitor: ei nu dau greș niciodată. Există în copil o strălucire de virtute primară, poate o urmă a ceea ce suntem în momentul în care ajungem pe Pământ, încă lipsiți de gunoiul pe care conștiința noastră îl va acumula pe măsură ce ne târâm de-a lungul drumurilor vieții noastre. Este o călătorie lungă de la copilul adorabil care, pe măsură ce trec anii, devine ceva monstruos ca, de exemplu, Nancy Pelosi.

Și dacă am vorbit despre capacitatea lor de uimire, sinceritatea, simplitatea și intuiția lor, trebuie să menționăm și infinitatea viselor lor. Capacitatea de a visa este unul dintre primele lucruri pe care le pierdem pe măsură ce îmbătrânim. Și este probabil cea mai dureroasă pierdere. Cine nu este capabil să viseze este condamnat la deziluzie. Datorită viselor, am supraviețuit profesorilor mei de matematică: mi-am petrecut toată copilăria visând că într-o zi voi scăpa de ei. Este o realitate dovedită științific că visele mele s-au împlinit.

Există o modalitate imediată de a distruge toate aceste virtuți ale copilăriei și anume, încercarea de a-i face pe copii să crească înainte de vreme – așezându-i în fața televizorului, astfel încât să poată admira o lume a răului și a perversiunii pe care nu o pot încă înțelege, otrăvindu-i cu concurență, cu orice preț, și bombardând instituțiile care oferă securitate copiilor, în special familia și școala. Nu e deloc surprinzător că, timp de decenii, familia și școala au fost considerate de o mare parte a Stângii principalul dușman ce trebuia învins.

Citește și 3 moduri în care stânga distruge copilăria

Apărarea familiilor și a școlilor reprezintă secretul prin care lăsăm libertatea ca moștenire generațiilor viitoare. Și este, de asemenea, o oportunitate de a contempla viața cu simplitatea unui copil. La urma urmei, există ceva mai important pentru ei decât familia și școala? Acolo începe și se termină lumea lor minunată.

Se spune că atunci când un autor începe să apere copilăria, a crescut. Dar oamenii vorbesc multe prostii. Personal, dacă trebuie să recunosc că am crescut mai mult decât ar trebui, este doar pentru a confirma că port cu mândrie povara de a fi un copil mare, dar un copil totuși. Nu cred că veți găsi o versiune mai bună a mea decât cea de la 7 ani, când am scris primele mele povești (tatăl meu le păstrează pe unele dintre ele sub cheie, pentru a le împiedica să-mi strice cariera literară). Presupun că, așa cum ne-a spus Camus, viața nu este altceva decât „un ocol lung pentru a reveni la cele trei sau patru adevăruri simple așezate în inimile noastre în copilărie“. Nimeni nu are dreptul să submineze acea cale sănătoasă către copilărie.

Traducere și adaptare
Tribuna.US