HomeȘtiri Externe

O instanță canadiană îl obligă pe un creștin să plătească 55.000 de dolari unui politician transgender pentru că l-a numit „bărbat biologic”

O instanță canadiană îl obligă pe un creștin să plătească 55.000 de dolari unui politician transgender pentru că l-a numit „bărbat biologic”

Un tribunal pentru Drepturile Omului din British Columbia, Canada a decis că un activist creștin a discriminat un bărbat care pretinde a fi „femeie”,

Un tribunal pentru Drepturile Omului din British Columbia, Canada a decis că un activist creștin a discriminat un bărbat care pretinde a fi „femeie”, prin distribuirea de fluturași care se refereau la acest bărbat, înscris într-o competiție electorală la acel moment, ca fiind „bărbat biologic”.

Instanța a decis în favoarea activistului transgender „Morgane” Oger, născut Ronan Oger și împotriva activistului creștin Bill Whatcott, declarând că este discriminatoriu să nu accepte persoanele transgender ca fiind genul pe care pretind că îl au.

Într-o decizie de 104 pagini, tribunalul a mers mai departe și a declarat că nu există loc pentru nicio dezbatere publică pe această temă.

De asemenea, tribunalul i-a ordonat lui Whatcott să-i plătească 35.000 de dolari lui Oger ca despăgubire pentru prejudicierea „demnității sale, a sentimentelor și respectului de sine” și o sumă adițională de 20.000 de dolari pentru presupusul comportament necorespunzător al lui Whatcott înainte și în timpul audierilor.

Whatcott, în vârstă de 55 de ani, a descris audierea tribunalului drept „procesul unui spectacol de canguri” și a spus că nu este surprins de decizie.

„Isus Hristos este încă Domnul și El va veni din nou, îmi pun nădejdea în asta”, a declarat el.

John Carpay, președintele Centrului pentru Libertatea Constituțională, care a intervenit în acest proces, a descris decizia ca dăunând democrației.

„Curtea Supremă a Canadei a susținut mult timp că libertatea de exprimare este sângele vieții democrației. Societatea este plină de oameni cu opinii diferite, iar decizia tribunalului subminează principiile fundamentale ale societății libere și pune în pericol sănătatea democrației din Canada”.

Oger, care este vicepreședintele partidului NDP din British Columbia, a depus o plângere împotriva Whatcott, după ce activistul creștin a distribuit fluturași în 2017, când Oger candida pentru o funcție în NDP. Fluturașul afirma că Oger este bărbat biologic care s-a redenumit „Morgane Oger” după ce a adoptat un stil de viață travestit. Pe fluturaș mai apărea și că „oamenii care promovează minciuni așa cum fac NDP și mass-media din British Columbia….o fac spre pierirea lor eternă”.

Oger, care a pierdut în fața fostului primar din Vancouver, a afirmat că fluturașul era discriminatoriu și că l-a expus la „dispreț și ură”, în conformitate cu secțiunea 7 din Codul Drepturilor Omului din British Columbia.

Avocatul lui Whatcott, dr. Charles Lugosi, intenționa să prezinte dovezi că Oger era, de fapt, bărbat biologic, ca strategie de apărare în instanță. Totuși, judecătorul a decis că „adevărul” afirmațiilor din fluturaș nu reprezintă un argument de apărare. Decizia tribunalului arată că până și interogarea transgenderismului este discriminatorie.

„Ideea că ar trebui să continuăm să dezbatem și să negăm existența persoanelor transgender stă la baza prejudecăților și stereotipurilor care continuă să oprime aceste persoane”, a declarat unul dintre judecători.

„Pe parcursul procedurilor judiciare, domnul Whatcott a refuzat s-o recunoască pe doamna Oger ca femeie sau să respecte ordinele frecvente ale tribunalului de a nu o numi bărbat”.

Whatcott a declarat că este sigura dacă va ataca decizia și că nici nu are bani să plătească amenda.

Life Site News

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 1