Abia am început să experimentăm consecințele faptului că avem o persoană nepotrivită din punct de vedere psihic și fizic în funcția de Comandant Supre
Abia am început să experimentăm consecințele faptului că avem o persoană nepotrivită din punct de vedere psihic și fizic în funcția de Comandant Suprem.
Comportamentul șocant al lui Joe Biden în timpul primei sale conferințe de presă a fost cea mai recentă situație jenantă în care s-a pus pe sine însuși, și totodată, țara noastră. Cu siguranță nu va fi ultima, analizează Matt Walsh într-un articol DailyWire.
Bineînțeles, mass-media face lucrurile cât mai ușoare pentru președintele nostru senil, punând întrebări care menționează efectiv: „Imigranții vin aici pentru că sunteți un om atât de bun și cumsecade?“ Dar nici măcar eforturile lor nu l-au putut salva pe Biden de el însuși, pe măsură ce se împiedica, mormăia și se încurca pe parcursul conferinței de o oră cu reporterii săi supuși.
Un moment demn de remarcat a fost atunci când președintele a început să răspundă la o întrebare, a divagat ininteligibil, s-a oprit brusc și a reluat cu o nouă idee:
„Voi spune ceva scandalos. Nu am fost niciodată deosebit de slab la a calcula cum să fac lucrurile în Senatul Statelor Unite. Deci, cel mai bun mod de a face ceva, dacă tu, dacă îți pasă de acel, uh, um, îți place să poți … Oricum, eu, noi, vom face multe lucruri.“
Dacă ar fi fost prima dată când Biden pățea așa ceva, am putea presupune că nu a băut suficientă cafea în acea dimineață. Dar acest gen de lucruri se întâmplă tot timpul – nu greșeli de limbaj, ci divergențe ce devin o incoerență deplină – și situația se înrăutățește.
Cu doar câteva zile în urmă, Biden s-a dovedit incapabil să urce în siguranță pe scara avionului. Acum vorbește la televiziunea națională și se dovedește incapabil să ducă la capăt o frază.
Se pare că la momentul de față nu se mai pune problema dacă Kamala Harris va fi cea care va prelua mandatul lui Biden, ci mai degrabă când o va face.
O altă întrebare: dacă Biden devine complet incapabil – presupunând că nu este deja – vom fi informați de îndată? Cum putem avea încredere că ne vor spune pe viitor adevărul despre starea lui Biden, dacă nu ne spun adevărul nici acum?
Avem toate ingredientele pentru o criză constituțională catastrofală. Au fost deja încorporate în prăjitură la momentul în care a fost investit un bărbat în vârstă de 78 de ani.
Aceasta ar trebui să fie ultima dată când permitem așa ceva. Într-o țară rațională s-ar adopta legi și amendamente care să prevină astfel de situații. Pur și simplu, este o nebunie să permiți unui om ca acesta să devină președinte al Statelor Unite.
Lăsând deoparte sentimentele mele personale și politice cu privire la Joe Biden – nu aș vrea să fie președinte nici dacă ar fi mai tânăr cu 30 de ani – nu ar putea exista niciodată un motiv suficient de bun pentru a acorda cea mai înaltă funcție politică din țară unei persoane atât de în vârstă.
Chiar dacă Biden nu ar fi prezentat deja semne clare de regresie mentală, tot se știe că 1 din 7 persoane cu vârsta peste 70 de ani suferă de demență. Probabilitatea crește doar, pe măsură ce îmbătrânești, și cu siguranță nu îți este de folos faptul că ai unul dintre cele mai exigente locuri de muncă existente, din punct de vedere fizic și psihic.
Aproximativ 2 milioane de persoane cu demență din această țară au vârsta de 85 de ani sau mai mult, dar sunt doar aproximativ 7 milioane de persoane per total în această categorie de vârstă. Ceea ce înseamnă că deteriorarea mentală este foarte frecventă în rândul persoanelor în vârstă, și devine mai frecventă pe măsură ce oamenii îmbătrânesc.
Dacă un bărbat este ales președinte la 78 de ani – repet, chiar și pretinzând că este în deplinătatea facultăților mintale la acel moment – există o probabilitate semnificativă ca el să înceapă să își piardă capacitatea mentală înainte de finalizarea primului său mandat.
Dincolo de riscul de a-și pierde mințile, el își poate pierde chiar și viața în anii respectivi, dat fiind că speranța de viață pentru un bărbat de 78 de ani este de doar 9 ani, chiar și fără a ține cont de stresul și greutățile aparte cauzate de locul de muncă.
Nu permitem nimănui sub 35 de ani să candideze la funcția de președinte și rareori am auzit pe cineva să se plângă de această restricție de vârstă. Cu toate acestea, riscul inerent de a avea un președinte ramolit este mult, mult mai mare, decât riscul de a avea un tânăr vioi de 32 de ani, în funcție.
Dacă excludem acel bărbat de 32 de ani numai pe baza vârstei sale, nu face niciun sens să refuzăm să excludem oamenii de la celălalt capăt al spectrului de vârstă. Ar trebui să existe o limită superioară de vârstă pentru președinție, la fel cum există o limită inferioară.
Am putea fi generoși, punând limita la 75. Acest lucru ar oferi fiecărui american 40 de ani, între 35 și 75 de ani, în care să-și încerce șansa la președinție, dacă doresc acest lucru. Dacă nu reușesc în acele 4 decenii, nu a fost menit să fie. Te duci acasă și te joci cu nepoții. Ar fi mai bine pentru tine, pentru țară și pentru nepoții tăi.
Îmi dau seama că această limită de vârstă nu va fi niciodată pusă în aplicare, deoarece ar trebui să fie implementată de politicieni care să-și limiteze de bună voie șansele de a deveni președinte. Poate că există în D.C. o mână de politicieni cu integritatea necesară pentru a sprijini o astfel de politică de auto-limitare, dar am avea nevoie de mult mai mulți pentru a face acest lucru.
Acesta este motivul pentru care nu se va întâmpla, dar este un motiv greșit. Există vreun motiv întemeiat pentru a nu stabili limite? Există vreun argument solid din punct de vedere etic sau logic care să ofere oamenilor de 80 și 90 de ani șansa să preia funcția, deși le refuzăm aceeași șansă tinerilor de 30 de ani?
Nu pot să-mi dau seama care ar fi acel motiv și niciodată nu am auzit pe nimeni explicându-l.
Cu toate acestea, din experiența mea, chiar și acum, ideea de a pune o limită superioară de vârstă pentru funcția de președinte este relativ lipsită de popularitate. Vedem cum președintele nostru decade mental și fizic sub ochii noștri, dar lucrul acesta nu i-a convins pe mulți americani că este neapărat ceva în neregulă cu instalarea unei persoane foarte în vârstă la Casa Albă.
Poate că acest lucru nu ar trebui să ne surprindă. Dacă am învățat ceva din evenimentele ultimului an, este că noi, ca și cultură, negăm mortalitatea proprie și inevitabilitatea morții. Ne place să spunem lucruri precum „Vârsta este doar un număr“, dar asta nu este adevărat.
Vârsta reprezintă multe lucruri semnificative, iar unul dintre ele este apropierea de moarte. Pe măsură ce îmbătrânești, te apropii din ce în ce mai mult de sfârșitul vieții tale. Acest proces este nemilos și necruțător, deoarece mintea și corpul tău degenerează progresiv.
Există anumite realități care vin la pachet cu faptul că suntem creaturi muritoare. Multe dintre aceste realități nu sunt neapărat plăcute. Aceasta este una din realitățile neplăcute: toți murim. Cu cât îmbătrânim, cu atât ne apropiem mai tare de moarte. Cu cât ne apropiem mai tare de moarte, cu atât se dezintegrează mai rău corpurile și mințile noastre.
Este un lucru adevărat, dar nu este ceea ce preferăm să ne spunem nouă înșine. Povestea noastră preferată este una în care vârsta nu contează, corpul și creierul nostru nu ne joacă niciodată feste, nu vom muri niciodată și oricine, de orice vârstă, este capabil să facă orice și să aibă orice funcție, iar a spune altceva denotă fanatism, discriminare a vârstnicilor și o lipsă majoră de optimism.
Mărturisesc că și eu prefer această poveste. Dar este o fantezie. Pe termen lung, este mai bine să trăiești în realitate. Și e mai bine să și votezi acolo.
Tribuna.US
COMMENTS