OPINIE | Dacă Donald Trump decide să nu candideze în 2024

Să ne imaginăm următorul scenariu ipotetic, sugerează Rajan Laad într-un articol American Thinker.

Este o dimineață însorită la Mar-a-Lago, iar Donald Trump răsfoiește ziarele în timp ce se delectează cu o ceașcă de cafea, când apare Melania cu o privire gen „trebuie să stăm de vorbă“.  Trump pune jos ziarele și îi oferă toată atenția.

Melania îi spune că s-a gândit serios în ultimele zile și e sătulă de ura și persecuția manifestată de presă, agențiile guvernamentale și agenții FBI depravați care îi răscolesc garderoba personală.

Ea îl imploră pe Trump să nu candideze la președinție în 2024, de dragul tânărului său fiu și al nepoților. De asemenea, îi reamintește că aceștia merită să aibă parte de liniște în această etapă a vieții lor. Adaugă totuși că îl va susține dacă își dorește cu tărie să candideze.

Mai târziu în cursul zilei, un emisar al administrației Biden sosește la Mar-a-Lago cu o propunere. Pe scurt, propunerea este că, dacă Trump încetează să mai spună adevărul despre ei, ei vor înceta să mai spună minciuni despre Trump și cele o mie de anchete false vor dispărea.

Trump începe să se gândească serios la această idee. El se întreabă dacă chiar merită să mai continue, având in vedere atacurile feroce la adresa sa și investigațiile false.

El știe că are șanse mari să câștige în 2024. Știe că poate să dezmembreze statul paralel. Spre deosebire de 2017, când a fost nevoit să se bazeze pe sfaturile „experților“ pentru funcții cheie, el știe acum clar pe cine trebuie să numească pentru a pune în aplicare agenda MAGA.

Dar Trump ține, de asemenea, foarte mult la familia sa. El e conștient de atacurile nedrepte și de ostracizarea la care au fost supuși din 2016. Se gândește în special la cei mai tineri din familia sa, care ar putea fi atacați fără să aibă vreo vină.

După zile de reflecție profundă și consultări cu oamenii în care are încredere, el decide în cele din urmă să nu candideze.

Știm că există anumiți conservatori care se plâng că temperamentul și „bagajul“ lui Trump îl fac nepotrivit pentru funcția supremă. Aceștia visează adesea la un candidat imaginar care să poată duce la îndeplinire agenda lui Trump, dar care să nu fie o țintă atât de vizată de mass-media. Ei consideră chiar că însuși felul de a fi a lui Trump îl transformă într-o țintă a atacurilor.

Citește și Are America nevoie de Trump la Casa Albă?

Ce se întâmplă dacă Trump nu candidează?

Întrucât este imposibil să prezicem viitorul, trebuie să privim în trecut și să analizăm cum s-au purtat democrații cu foștii președinți și candidați prezidențiali republicani.

Încă de pe vremea lui Nixon, democrații și aliații lor din mass-media s-au arătat plini de ură față de președinții republicani. Singura diferență este că acum nu se mai prefac.

Democrații l-au atacat pe Reagan destul de sălbatic pe vremea când acesta era președinte. Democrații nu au fost deosebit de amabili nici cu George H. W. Bush în timpul mandatului său.

Mass-media l-a aclamat pe Bill Clinton când a candidat împotriva lui Bush. Dar și-au scos colții față de George W. Bush.

Au susținut că Al Gore a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Au sugerat că Bush s-a folosit de influența fratelui său Jeb, care era guvernator al Floridei, pentru a manipula numărarea voturilor din Florida în favoarea sa.

Când Bush a depus jurământul, doar extremiștii îndrăzneau să acuze că Bush ar fi ocupat ilegitim Biroul Oval. Propagandistul de extremă-stânga Michael Moore și-a început documentarul „Fahrenheit 9 11“ cu această afirmație falsă.

Cel mai bun mod de a prezice cum vor reacționa democrații pe viitor este să ascultăm ce zic astăzi extremiștii.

În 2016, presa partizană l-a numit pe Trump ilegitim.

Bush a primit sprijin unanim din partea presei după atacurile din 11 septembrie. New York Times a aclamat invaziile lui Bush în Afganistan și Irak. De asemenea, au susținut sau au privit în altă parte când Bush a supervizat adoptarea unor legi draconice care încălcau drepturi fundamentale pentru a duce „războiul împotriva terorismului“.

Michael Moore s-a numărat printre cei care l-au criticat pe Bush pentru adoptarea Patriot Act și a criticat chiar și membrii legislativului care l-au susținut de bunăvoie fără a citi măcar actul. În prezent, el reacționează cu totul diferit.

Când situația cu Irakul s-a deteriorat, iar 11 septembrie a început să se estompeze în memoria publică, mass-media s-a întors împotriva lui Bush. În timpul campaniei sale, au încercat mereu să-l prezinte ca pe un molâu.

L-au numit bigot, sexist, criminal în masă și belicos. Au atras bucuroși atenția asupra nenumăratelor sale gafe verbale. Atacurile au fost necruțătoare. Bush a ales să nu reacționeze, iar când a părăsit Biroul, ratingul său în sondaje scăzuse la 30%.

Astăzi, aceeași presă îl venerează pe Bush și îi repetă cu fidelitate fiecare frază atunci când îl critică pe Trump.

John McCain a fost un favorit absolut al presei în timpul președinției Trump. În timpul campaniei sale prezidențiale, însă, McCain a fost catalogat, ați ghicit bine, drept un bigot.

Au subliniat frecvent vârsta sa și faptul că avusese cancer. Fiica sa adoptivă, din Bangladesh, a fost ținta unei campanii sinistre de zvonuri potrivit căreia ar fi fost rezultatul unei aventuri a lui McCain cu o persoană de culoare.

Și Sarah Palin, care candida alături de el ca vicepreședinte, a fost atacată. După ce McCain a pierdut în alegeri, a devenit din nou un favorit al presei.

Citește și Mass-media mainstream nu este doar părtinitoare, este portavocea Stângii radicale

Același lucru s-a întâmplat și cu Mitt Romney. Democrații au făcut acuzații nefondate de hărțuire și homofobie în perioada în care era student. L-au acuzat că e sexist prin răstălmăcirea unei remarci inofensive. Au încercat să-l creioneze drept un capitalist fără inimă, interesat doar de bani. Romney, ca și McCain, a pierdut în fața lui Obama.

Pentru că a permis ca ceremonia sa funerară să devină un forum anti-Trump, McCain este acum considerat o legendă. George H W. Bush a fost, de asemenea, tratat ca un erou după moartea sa. Omagiile aduse lui McCain și Bush s-au încheiat întotdeauna cu un atac virulent la adresa lui Trump.

Există doar două tipuri de republicani pe care democrații îi iubesc: cei care sunt învinși sau morți… sau, de preferință, ambele.

Așadar, ce se întâmplă dacă DeSantis sau Pompeo sau Cruz sau Paul sau (cel mai puțin probabil) instrumentul lor favorit, Liz Cheney, obține nominalizarea?

Se vor opri atacurile nedrepte?

În mod categoric, nu. Democrații au încălcat toate normele, cu fiecare nouă cursă electorală prezidențială. Bush, McCain și Romney au fost distruși.

Diferența dintre Trump și predecesorul său republican este că el a ripostat de multe ori mult mai tare decât a fost lovit. Aceasta a fost prima dată când republicanii și-au văzut candidatul ripostând, ceea ce a făcut ca legătura deja puternică să devină de nezdruncinat.

Războiul pe care îl duc democrații nu este de fapt împotriva lui Trump, ci împotriva ideii că cineva îndrăznește să li se opună.

Indiferent cine va fi candidatul republican, mereu vor avea loc atacuri la persoană. GOP va fi întotdeauna numit bigot, insensibil, anacronic și anti-știință. De asemenea, îi vor acuza pe candidații GOP de trădare.

Orice opoziție față de ideilor democraților vor fi numite propagandă rusă. Investigațiile false vor continua. Dacă nu pot găsi mizerii, le vor inventa.

Democrații sunt împotriva libertății, alegerii și democrației. Singura modalitate de a le opri atacurile este să nu contestăm niciodată alegerile, să acceptăm înfrângerea și să le urmăm întotdeauna ordinele.

Să dăm din cap în semn de aprobare atunci când ordonă lockdown-uri și mandate de vaccinare și să ne supunem cerințelor Disinformation Governance Board și altor măsuri draconice.

Cealaltă opțiune este să-l susținem pe cel mai dur oponent al lor, care are, de asemenea, un palmares excelent ca președinte și care se întâmplă să fie Donald J. Trump.

Alegerea vă aparține.

Traducere și adaptare
Tribuna.US