Opinie: De ce mă alătur marșului din 6 ianuarie pentru Trump în D.C.

Opinie: De ce mă alătur marșului din 6 ianuarie pentru Trump în D.C.

„În 4 noiembrie 2020, am văzut brusc cu ochii mei cât de răspândită este corupția politică pe care eu și alții încercasem și nu reușisem să o prevenim de atâția ani“, opinează Jenni White într-un articol The Federalist.

Sunt furioasă. Nu este o emoție trecătoare, provocată de o singură împrejurare. Această furie este una profundă, dureroasă, durabilă, creată de un amestec de frustrare, disperare, lipsă de speranță și nedreptate.

Timp de decenii mi s-a spus să am încredere în instituțiile americane și dacă am nemulțumiri să mă străduiesc mai tare pentru a le îmbunătăți. Am făcut acest lucru, mult mai mult decât majoritatea americanilor, iar răsplata mea a fost să urmăresc cum corupția și incompetența devin tot mai pregnante.

În calitate de profesor de știință în școala publică la sfârșitul anilor ’90, am văzut cum părinții se deconectează de copiii lor, iar elevii câștigă mai multă putere asupra clasei mele pe zi ce trece.

Am văzut că administratorii permit acest lucru și chiar scuză comportamentele rele: „Are o viață foarte grea acasă; are doar nevoie să se descarce și trebuie să îi oferim un loc sigur pentru a face asta. Nu vrei să simtă că nu e în siguranță, nu-i așa?“

Am văzut profesori buni părăsind profesia, mai degrabă decât să se lupte cu furtuna ce fierbea la orizont, care urma să-i facă polițiști în loc de instructori, să se bazeze mai mult pe tehnologie decât pe instrucțiuni și le va elimina autonomia clasei.

Așa că am renunțat și mi-am întemeiat o familie.

Îngrijorată de modul în care administrația Obama prelua controlul educației publice, distribuind stimulente și promovând asistență medicală administrată de guvern, am ajutat la înființarea unui grup local de cetățeni.

Am ajutat să aducem candidați la funcții publice pentru interviuri și studierea proiectelor de lege și a legislației. Am lucrat cu legiuitorii pentru a elabora un proiect de lege care să îmbunătățească cunoștințele civice prin impunerea studierii documentelor fondatoare ale SUA în liceu.

Am văzut cum legiuitorii vorbeau cu mine și concetățenii mei de lobby ca și cum am fi fost doar un pic mai mult decât guma de pe talpa pantofilor lor și ne explicau de ce știau ei mai bine decât noi ce să facă.

Un legislator mi-a spus că alegătorii l-au trimis în capitală pentru a face legi, și am văzut cum i se întunecă fața când i-am replicat: „Nu, alegătorii te trimit în capitală pentru a le proteja libertatea, ceea ce înseamnă adesea abrogarea legilor“.

Am văzut cum legiuitorii mint pe față cu privire la statutul proiectelor de lege și motivele pentru care nu le-ar vota. Am devenit frustrată și deziluzionată de legiuitori și de întregul sistem civic și am renunțat.

În 12 septembrie 2009, m-am dus în capitala națiunii noastre pentru Marșul contribuabililor de la Washington. A fost un sentiment uimitor să inund străzile din Washington DC împreună cu alte sute de mii de ființe umane, știind că nu eram singura persoană preocupată de starea uniunii, de istoria și traiectoria ei.

Deși am lăsat în urmă un Washington Mall mai curat decât la sosire, pe când am ajuns acasă am aflat nu numai că mass-media corporativă a minimalizat și a mințit cu privire la numărul de participanți, dar, potrivit lor, toți de acolo fusesem țărani din America de mijloc, care știau prea puțin dincolo de ceea ce puteam dezgropa în lanurile noastre de porumb.

Am fost numiți în feluri dezgustătoare, criticați, denigrați și defăimați chiar de președintele Obama însuși.

Sperând că va fi totul bine, mi-am înscris copiii în școala elementară publică în acel an. De-a lungul a cinci ani, am văzut cum unul din fii mei a fost hărțuit atât de rău de alți studenți și de propriul său profesor, încât am încercat educația la domiciliu doar ca să-l văd din nou zâmbind.

L-am văzut pe celălalt fiu al meu rămas în urmă la matematică până la punctul în care nu putea calcula corect suma unor numere cu o singură cifră.

Mi-am văzut fiica aducând acasă lucrări despre încălzirea globală și despre oamenii albi răi care au vătămat nativii americani.

M-am alăturat asociației părinți-profesori doar pentru a constata că soluționarea acestor chestiuni nu va avea loc acolo. Deoarece nu existau probleme mai importante decât a vinde hârtie de ambalaj pentru a cumpăra o nouă sală de sport și calculatoare, ca să ne asigurăm că avem aceleași echipamente ca alte școli.

Nu am văzut niciun viitor pentru mine sau pentru copiii mei acolo, așa că am renunțat la sistem.

Sperând că implicarea în politica de partid ar putea ajuta la ghidarea tipului de legislator pe care îl alegem, m-am alăturat partidului republican de stat. Ani de zile am mers cu sfințenie la fiecare ședință locală, de comitat și districtuală, chiar oferindu-mă voluntar în comitetul platformei timp de mai mulți ani.

În fiecare an, unii din noi încercau să creeze reguli care să solicite legislatorilor republicani să urmeze platforma cu care au candidat, dar șase ani de muncă nu au dus la niciun succes în acest sens sau în orice altă activitate care încerca să-i facă pe politicienii republicani să fie mai responsabili față de oamenii care i-au ales.

Am devenit frustrată și deziluzionată de sistemul de partid și am renunțat.

Am aflat despre o inițiativă națională de educație numită Common Core. Am început să scriu despre problemele sale și m-am alăturat multor alți părinți care încercau să o respingă, ajutând chiar la eliminarea Common Core din legea statului.

După toate eforturile mele, am văzut că nimic nu se îmbunătățea. Am văzut cum departamentul de educație de stat continua să găsească modalități de a propulsa Common Core în sălile de clasă, fără nicio modalitate de a opri acest lucru.

Am văzut cum profesorii folosesc rețelele de socializare pentru a mă distruge personal pe mine și pe alți părinți pentru că aveam îndrăzneala să ne pese de copiii noștri și de alți studenți din Oklahoma, așa că am renunțat.

Timp de ani de zile după aceea, m-am ocupat pur și simplu de copiii mei și am servit comunitatea ca oficial ales local. Apoi a venit 4 noiembrie 2020. În această zi, am văzut brusc cu ochii mei cât de răspândită e corupția pe care eu și alții încercasem să o respingem de atâția ani fără succes.

Începând cu acea zi, am văzut că legiuitorii și judecătorii ignoră acuzațiile semnificative de nereguli, motivele serioase pentru a ne îndoi de rezultate și dovezile legitime ale fraudelor electorale.

Am văzut congresmenii așezându-se liniștiți și având rezerve cu privire la îngrijorările profunde ale electoratului lor, probabil prea preocupați de locurile lor de comitet și de donatori ca să-și deschidă măcar gura în apărarea unei republici care fusese singura de acest gen.

În doar câteva săptămâni scurte am văzut cum rezultatele tuturor eforturilor pe care le-am făcut vreodată pentru a susține micul meu colț de lume se sparg într-un milion de bucăți.

Nu mă mai pot încrede niciodată în vreun oficial ales. Cum aș putea, atunci când oficialii publici ar fi trebuit, dar nu au făcut-o, să se dea peste cap să descopere fiecare mod în care încrederea publică a fost trădată în timpul acestor alegeri prezidențiale, știind că fără alegeri corecte și sigure în această țară, nimic altceva nu contează?

Fără asigurarea unor alegeri corecte și sigure, oamenii nu sunt reprezentați. Un guvern al poporului, ales de popor și pentru popor nu poate fi legitim dacă poporul nu poate fi sigur că reprezentanții săi au fost aleși în conformitate cu legile adoptate în mod corespunzător și aplicate în mod egal.

Cum este în interesul superior al oricărui stat să „treacă mai departe“ pur și simplu peste un proces de alegeri care a fost presărat cu atâtea întrebări, probleme și neconstituționalități directe ca acesta?

Sunt furioasă pentru că am jucat după „reguli“:

  • să-mi plătesc impozitele, să fiu civilizată și tolerantă cu vecinul meu, să accept fără protest alegerea președinților anteriori pe care nu i-am susținut
  • și să nu ameninț niciodată cu violența fizică, să nu pun apelative, să nu anulez cariere, să nu folosesc gorile guvernamentale pentru a spiona ilegal și inventa motive pentru punerea sub acuzare sau să nu folosesc mijloacelor de informare în masă pentru a declara lucruri false, a denatura sau pentru a crea în alt fel disensiune și ură.

Cu toate acestea, cealaltă parte are cale liberă pentru a face toate aceste lucruri și multe altele, fără a fi condamnați, judecați sau pedepsiți în vreun fel.

Da, lumea va continua să se învârtă și dacă aceste alegeri sunt câștigate de Joe Biden. Da, Isus este încă pe tronul Său. În opinia mea, totuși, Dumnezeu ne-a binecuvântat cu o națiune diferită de oricare alta de pe această planetă. O națiune care a fost creată pentru a permite oamenilor mai multă libertate de a vorbi, de a se închina și de a trăi decât ​​oricare alta.

Constituția noastră atribuie aproape toată puterea poporului și foarte puțin guvernului, totuși, am ales continuu guvernul în locul libertății în viața noastră individuală până la punctul în care acum ne aflăm la marginea unui abis foarte adânc din care este posibil să nu ne mai întoarcem. Este greu să nu fii furios când te trezești față în față cu acest adevăr crunt.

În 6 ianuarie, voi mai încerca încă o dată. În acea zi, voi sta alături de confrații americani pe peluza National Mall din Washington DC, unde voi implora din nou intervenția divină, unde voi spera din nou să văd rezultate, înainte să renunț definitiv.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0