OPINIE | Despre putinismul lui Pavlik Morozov, român de dreapta, respectabil

Văd români, cândva onorabili și respectabili, din elita culturală, aterizați cu arme și bagaje în gloata recrutată de agitpropul putinist, ori convinși de Moscova să-și compromită pe veci opera și (re)numele, scrie junalistul DW Petre M. Iancu pe blogul său.

E vădit ce-i smintește pe rusofilii și putiniștii de stânga. Ei urăsc vestul și democrația la care a aderat Ucraina. Dar cei de dreapta care nu-s legionari? Creștinii? Abjecția lor îmi pare demențială. Ea seamănă cu fapta lui Pavlik Morozov care, cel puțin după cum pretinde propaganda stalinistă, și-ar fi denunțat tatăl (”chiabur” antisovietic) puștiul fiind, în ripostă, ucis de familia lui.

Acești inși, cândva respectabili, s-au bătut decenii la rând cu pumnii în pieptul lor de aramă anticomunist, plin ochi de sentimente demne de ”patriotism” și de pioase valori creștine. Iar acum ajută pe frontul retoric statul kaghebist al lui Putin să sugrume libertatea ucraineană (sperând, incontestabil, ca trupele armatei roșii să ajungă s-o înăbușe cât mai grabnic și pe cea europeană).

Unii din ei chiar sunt ”români de viţă veche,/purtând opinci, suman, iţari/și cuşma pe-o ureche./Le dase nume de curcani/un hâtru bun de glume./ Ei au schimbat prin Ucraine/porecla în rușine!”

Nu toți ”onorabilii” cu pricina îl elogiază, desigur, pe față și direct pe țarul kaghebist, ori pe înstelații lui propagandiști inspirați de Ivan Ilyin, de la Dughin la Simonian și de la Kiseliov la prea nefericitul polițist politic Kiril.

Unii din românii ”de veche viță” de dreapta, securistă, se rezumă la a-și bate joc de Zelenski, la a-l înfiera ca monstru însetat de sânge doar pentru că mizează pe apărarea țării sale agresate fără vină, sau la a înjura armata ucraineană și la a-i insulta eroii (ca naziști, cum cere Kremlinul).

Dar ajunge. E clar ce fac. Și ceea ce fac este a disimula, a strâmba, a întoarce pe dos și a asasina adevărul. Adevăr pe care l-a rostit recent Dimitri Cernîșev, un blogger din fosta URSS, scriind la Tel Aviv. Potrivit lui, are loc ”sub ochii noștri prăbușirea unui stat bastard vechi de un secol”.

”Este imperiul cechiștilor și comuniștilor, care au smuls și și-au însușit puterea și au exercitat-o prin înfometare, violență și invidie. Niciun inamic extern al Rusiei nu i-a pricinuit o pagubă colosală ca aceea iscată de cechiști și comuniști, care au luat ostateci și și-au asasinat cu milioanele adversarii…Care au organizat mai întâi teroarea roșie, iar apoi pe cea mare. Care și-au asasinat cu zecile de mii prizonierii, au introdus comunismul militar, au edificat un imens sistem de lagăre de concentrare, alimentate de înscenările zecilor de procese-spectacol…Care și-au jefuit fără jenă propriii oameni. Care i-au declarat dușmani pe cei mai harnici țărani și i-au expropriat. Care au legalizat tortura și au silit oameni nevinovați să-și denunțe și rudele, nu doar pe ei înșiși.”

Cernîșev mai amintește de crima invenției sutelor de mii de ”spioni polonezi”, apoi britanici, nemți, japonezi, de deportarea de către bolșevici a unor popoare întregi, de înfometarea și uciderea în masă, prin inaniție, a ucrainenilor, prin Holodomor, de rețeaua spitalelor psihiatrice în care-i închideau pe disidenți, de infiltrarea și confiscarea de către kaghebiști a Bisericii Ortodoxe Ruse.

Bloggerul israelian mai evocă exterminarea intelighenției ruse, șicanarea și asasinarea unor Gumilev, Babel, Mandelstam, Meyerhold, Narbut, Oleinikov, Livșiț, Bulgakov, Majakovski, Zvetajeva, Ahmatova și Pasternak, defăimarea unor Aksionov, Brodski, Dovlatov și Soljenițîn, împușcarea unor militanți pentru renașterea Ucrainei, prigonirea intelectualilor din Belarus și țările baltice, războaiele provocate și terorismul instigat în toată lumea.

Cernâșev nu uită nici de minciunile cu care securiștii au împiedicat și în URSS, (ca și în România, adaug eu), în anii 90, lustrația și procesul comunismului, promițând că nu vor rămâne la putere.

În fapt, relevă el, just, ”n-au cedat-o niciodată”. Iar ”cancerul lor a făcut din nou metastaze în Cecenia, la Beslan, în Georgia, în Crimeea, în Donbas, în MH 17, în uzurpări de putere, în terorism domestic, în terorism extern, în otrăvirea și asasinarea adversarilor lor de pretutindeni”.

Acum, speră Cernîșev, ”acest sistem e angrenat în convulsiile agoniei, provocat de eroicii soldați ai Ucrainei, care-l distrug”. Aș vrea mult să cred că așa stau lucrurile. Știu că Rusia va fi înfrântă. Dar aș vrea să cred că și sistemul de care vorbește Cernîșev va fi realmente distrus. Dar mă întreb.

De ce oare nu realizează și românii alfabetizați, căzuți în putinism în ciuda panașului lor cultural, că susțin fățiș ori subtil imperiul răului care le-a atacat și parțial distrus patria și biserica?

Îi împiedică sindromul Stockholm să înțeleagă că promovează metastaza putinistă și că, iubindu-și torționarii, își ruinează în continuare țara și credința și își nimicesc, la pachet, și propria reputație, își contaminează opera, își infectează publicul?

Și dacă în ciuda alfabetizării lor nici măcar acești siniștri Pavlic-Morozovi contemporani nu pricep pe ce lume trăiesc, ce va fi de făcut în viitor, ca agonia să nu se încheie cu renașterea din moarte și cenușă a unui nou colectivism asasin, a statului totalitar, nazist, sau comunist, sau islamist, sau legionar?