„Este deja un truism faptul că Europa și Occidentul se confruntă simultan, atât cu neocomunismul de varii spețe - culminând cu nostalgia belicoasă, cr
„Este deja un truism faptul că Europa și Occidentul se confruntă simultan, atât cu neocomunismul de varii spețe – culminând cu nostalgia belicoasă, criminală, a imperialismului sovietic cleptocrat de tip putinist, cât și cu neomarxismul corect politic, pervers polimorf, fluid sexual, de rit frankfurtian, ranforsat legislativ, cultural și academic, pas cu pas, de către grupurile politice stângiste, devenite majoritare în Parlamentul European. Pe cât de grav, pe atât de halucinan”, scrie Daniel Uncu.
Ambele epidemii de Stânga, ambele profund anticreștine și etatist-asistentialiste au, evident, aceeași rădăcină – marxismul. Dar, nu sunt neapărat prietene. Nu, mereu.
De fapt, criptocomunismul este în contradicție – paradoxal, am putea spune – cu neomarxismul deconstructivist identitar pe zona de clivaj naționalism/internaționalism, printre altele. Primul este vădit autarhic, al doilea presupus a construi o “societate deschisă”. Ambele sunt, însă, profund mincinoase. Utopice. Ambele sunt la fel de maligne, ambele sunt la fel de toxice. Ambele trebuie devoalate, deconspirate, combătute, prin discurs public coerent și aplicat și, concomitent, prin dezbateri academice. Rezultatul trebuie (!) să producă excluderea celor două prin mijloace electorale legitime, din spațiul exercițiului puterii politice executive.
Sarcina combaterii și a insignificarii celor două curente sociale, politice și economice maligne, nu este deloc simplă, căci neocomunismul/criptocomunismul își arogă în imaginarul colectiv atributul delicios al păstrării identității naționale, a etosului, folosindu-se de discursul și metoda național-comunista, la care a atașat pretenția ipocrită a apărării Credinței. Culmea blasfemiei! Criptocomunismul, de fapt, nu apară Creștinismul, nici Biserica, nici nu le-a apărat vreodată, ci își conservă în acest mod povestea imaginară pentru a atrage pe mai departe voturi.
În același timp distopic pe care îl trăim cu toții, neomarxismul își asumă la rându-i sensul pretins apetisant al trecerii noastre la o societate de tip nou, “progresist”. Acesta promite celor la fel de creduli ca și primii aplaudaci, că prin tehnologie și eliberare sexuala completă, prin anihilarea oricărui trecut și a oricărui prezent nealiniat corect politic, prin înființarea dreptului împărtășit de proprietate – sharing… (!!!), de la trotinete, la automobile și la apartamente, în prima fază – vor fi fericiți. Căci, nu vor mai deține nimic!
Printr-o mirobolantă preluare de ștafetă de la bătrânul bolșevism, Nouă Stânga redefinește magistral, nu cu tancurile, ci prin digitalizarea spațiului social, lagărul de concentrare de tip nou și redenumeste naționalizarea.
Schimbarea limbajului, de fapt, introducerea de noi definiții cu substrat ideologic, modifică în mod constant percepția realității și comportamentul uman. Baionetele nu mai sunt în acest context imperios necesare. Revoluția nu a început cu salve de tun și nu se derulează cu bălți de sânge.
Totul este bazat, acum, pe controlul individului prin hipertehnologizare, prin modificarea “întru binele tuturor” a drepturilor și libertăților individuale, prin deposedarea de bunuri a cetățeanului, prin atacul la familia naturală, prin caricaturizarea Credinței și modificarea marxist culturală a curiculelor.
Sarcina combaterii celor doi Leviatani nu este deloc ușoară, spuneam. Iar războiul declanșat de Kremlin împotriva Ucrainei alimentează copios forța propagandei celor două tipuri de Stânga. Pe aceste forțe, antagoniste până la un punct, se clădește anxietatea individului, care declanșează frica individului, pe care se edifică noul tip de societate umană în care individul de tip nou se topește înfricoșat de spectrul unui nou război mondial (!), în masa înregimentată și controlată ideologic prin tehnologie.
Voi reveni săptămâna viitoare.
COMMENTS