HomeActualități Americane

Opinie: Lovitură de stat mediatică în Statele Unite?

Pe 7 noiembrie, întreg globul a fost informat că dl Biden a câștigat alegerile prezidențiale din Statele Unite. Anunțul, însă, nu a fost făcut de cei

Pe 7 noiembrie, întreg globul a fost informat că dl Biden a câștigat alegerile prezidențiale din Statele Unite. Anunțul, însă, nu a fost făcut de cei care, constituțional vorbind, au autoritatea și obligația să îl facă.

Peter Costea este avocat în Houston, Texas. Este licențiat în Științe Politice, deține Master în Relații Internaționale, Strategie Internațională și Controlul Armelor, în Drept Internațional și titlul de Doctor în Diplomație.

Secretarii de Stat ai celor 50 de state americane au obligația să valideze voturile date în fiecare stat, iar apoi să se desemneze, în conformitate cu Constituția SUA, numărul de electori care corespund fiecărui stat.

Acest proces constituțional de alegere a președintelui SUA nu a fost respectat. El încă este în curs. Nu s-a finalizat. Rezultatele voturilor din Georgia, Wisconsin, Arizona, Pennsylvania și Nevada sunt prea incerte pentru a desemna un câștigător autentic. În Wisconsin și Georgia voturile vor fi renumărare, iar în Arizona și Nevada numărătoarea voturilor nu s-a încheiat.

Atunci de ce se știe și se spune în toată lumea că dl Biden a fost ales / desemnat în funcția de președinte al Statelor Unite? Această știre, dată pentru prima dată de Associated Press pe 7 noiembrie este, de fapt, fake news.

Associated Press l-a desemnat pe dl Biden ca noul președinte al SUA. A desemna nu este același lucru cu „a alege”. Distincția e importantă pentru că are de-a face cu fundamentele democrației libere și ale autorității intrinsece a cetățenilor să-și aleagă reprezentanții, inclusiv președinții.

O analiză la rece dovedește că alegerile din 3 noiembrie nu s-au încheiat. Încă se derulează. În acest sens, vă dau câteva informații pe care nu le veți primi în presa europeana ori românească și pe care, sper, le voi discuta într-un live joi dimineață.

Haideți să analizăm situația din statul Pennsylvania, ale cărui legi spun că doar buletinele de vot primite prin poștă până la 8 seara pe 3 noiembrie pot fi luate în considerare și incluse în numărul total de voturi.

La solicitarea democraților, însă, Curtea Suprema din Pennsylvania a decis ca buletinele de vot primite după 8 seara pe 3 noiembrie mai pot, și trebuie să fie, incluse în numărul total al voturilor.

Partidul Republican din Pennsylvania a atacat decizia Curții Supreme în Tribunalul Suprem al SUA pentru a exclude voturile care nu se conformează cu cerințele legii. Curtea nu poate excepta de la imperativele legii.

Și acum surpriza: Camera Deputaților din Pennsylvania este majoritar republicană. A anunțat că nu va alege sau desemna pe cei 20 de electori care urmează să reprezinte Pennsylvania la convenția de desemnare a noului președinte SUA care se va ține în decembrie. Electorii nu vor fi desemnați până când tribunalele nu certifică rezultatul alegerilor prezidențiale din Pennsylvania.

Rezultatul net al acestei posibile acțiuni este că dl Biden nu va primi 20 de electori. Din cei 290 care, conform presei, îi are pe moment, va rămâne cu doar 270, numărul minim care îi va asigura președinția. Dar, dacă pierde Arizona, Nevada, Georgia, ori Wisconsin, va cădea sub 270 de electori de care are nevoie.

Se îndreaptă America spre o criză constituțională / constitutional crisis? Probabil. Este dl Trump îndreptățit să nu cedeze până la finalizarea acțiunilor judecătorești? Și chiar dacă tribunalele nu îi dau dreptate? Absolut.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 2
DISQUS: 0