OPINIE | Mândria LGBT nu este sănătoasă

Nu am înțeles niciodată mândria etnică, rasială, de gen sau de sex. Nici măcar când eram copil, explică Dennis Prager pentru PJ Media.

Cu ocazia ceremoniei de Bar Mitzvah, cineva mi-a dat o carte intitulată „Mari sportivi evrei“ sau ceva de genul acesta. Lăsând la o parte obișnuitele glume – nu era o carte lungă; textul și fotografiile erau foarte mari – ceea ce îmi amintesc cel mai bine este că nu m-a atras mai deloc cartea. Îmi plăcea sportul. Și mă declaram cu tărie evreu – am fost crescut într-o familie de evrei ortodocși și am frecventat școli yeshiva până la vârsta de 19 ani. Așadar, dezinteresul meu față de carte nu a emanat nici din lipsa de interes față de sport, nici din nepăsare față de evrei. Eram profund interesat de ambele.

Dar chiar și la vârsta de 13 ani, ideea de mândrie etnică nu prea avea sens.

Din câte mi-am dat seama, prietenii mei – și, bineînțeles, ruda care mi-a dăruit cartea – o considerau destul de importantă. Erau mândri de celebrul Hank Greenberg de la Detroit Tigers, de marele Al Rosen de la Cleveland Indians, de campionul de box la categoria ușoară Benny Leonard și de ceilalți evrei care figurau acolo. Aparent, numai eu nu gândeam cum trebuie. Până la urmă, însă, s-a dovedit că atitudinea mea la 13 ani nu era deloc bizară. Deși nu realizam atunci, erau de fapt zorii unei convingeri – că mândria de a aparține unui anumit grup nu era, poate, o idee așa grozavă.

Următoarea dată când am simțit iarăși sentimentul respectiv a fost pe vremea când eram în facultate și sloganul „Black is beautiful“ devenise popular. De data aceasta, am făcut mai mult decât să nu mă raportez la mândria de grup; m-am opus.

Cum ar putea o rasă să fie frumoasă? Ideea unei rase frumoase nu este ea însăși rasistă? Când am ridicat aceste întrebări în studenție mi s-a dat unul dintre cele două răspunsuri:

După atâția ani de umilință, persoanele de culoare aveau nevoie să își îmbunătățească imaginea de sine. Și pentru că persoanele de culoare – în special femeile de culoare – au suferit foarte mult întrucât albii erau considerați standardul normativ al frumuseții fizice, „black is beautiful“ era o măsură remedială extrem de necesară. Aceste explicații erau pe deplin de înțeles. Dar mie tot îmi repugna. Poate că faptul că eram un evreu născut la doar câțiva ani după Holocaust făcea ca mândria bazată pe rasă să fie terifiantă.

S-a dovedit că instinctul meu era corect: este terifiantă. „Black is beautiful“ s-a transformat curând în „black power“, o expresie care, însoțită adesea de un pumn strâns ridicat, era menită să fie înfricoșătoare. Iar apoi, ca un ecou al rasismului arian, termeni precum „trădător de rasă“ au început să fie utilizați pentru a descrie orice persoană de culoare care nu susținea „puterea celor de culoare“ sau „solidaritatea“ lor.

Curând, feministele s-au alăturat ideii solidarității de grup cu „girl power“; „Sunt femeie, auziți cum răcnesc“; „O femeie fără bărbat este ca un pește fără bicicletă“; „Orice treabă pe care o poate face un bărbat, o femeie o poate face mai bine“ și alte celebrări puerile ale „sororității“, un termen care se aplica doar femeilor care împărtășeau opiniile feministe.

Femeile care nu împărtășeau aceste opinii nu erau doar trădătoare de gen; ele nici măcar nu erau femei. Fondatoarea revistei „Ms.“, Gloria Steinem, a numit-o pe senatoarea republicană conservatoare din Texas, Kay Bailey Hutchison, o „imitație de femeie“.

Mândria de grup este o caracteristică a întregii mentalități și activism de stânga.

Cea mai recentă formă de mândrie de grup o reprezintă mândria LGBTQ. Se așteaptă ca fiecare companie, fiecare echipă sportivă din liga profesionistă, fiecare politician democrat, chiar și forțele armate și ambasadele americane din întreaga lume să celebreze Luna Mândriei, Noaptea Mândriei și Mândria LGBTQ pe tot parcursul anului.

Citește și Iluzia politicii de diversitate a Stângii

Acest lucru este problematic din cel puțin două motive.

În primul rând, de ce anume ești mândru, mai exact? Ce realizări implică faptul că ești homosexual, lesbiană sau bisexual? Chiar și transgenderismul este, chipurile, ceva intrinsec naturii umane. Nu asta susține curentul LGBTQ că omul nu-și alege orientarea sau identitatea sexuală? Nu oricine susținea că homosexualitatea este o alegere a fost declarat un hater și un negaționist al științei? Deci, atunci, dacă nu este implicată nicio alegere, niciun efort din partea individului – și cu atât mai puțin vreo realizare morală – de ce să fii mândru?

E adevărat că eu personal nu sunt capabil să mă identific cu mândria evreiască privind sportivii evrei legendari, dar cel puțin toți au realizat ceva.

Celălalt element problematic are legătură cu motivul pentru care mișcarea LGBTQ face tot posibilul să impună fiecărei instituții să celebreze Nopți, Zile, Săptămâni și Luni de Mândrie. Explicația este natura totalitară a tuturor mișcărilor de stânga. Spre deosebire de mișcările liberale și conservatoare, orice mișcare de stânga este totalitară. Prin urmare, nu este suficient ca oamenii să tolereze sau chiar să arate respect față de persoanele LGBTQ. Ci trebuie să celebrăm cu toții lesbianismul, homosexualitatea, persoanele transgender și queer. Nicio mișcare de stânga nu este o inițiativă în favoarea toleranței. Acestea sunt mișcări care pretind să fie celebrate.

Pentru prima dată în timpul vieții noastre, Stânga s-ar putea să fi întâlnit un obstacol de neclintit. Americanii sunt capabili să tolereze aproape orice și pe oricine. Dar cel puțin jumătate dintre noi nu vor celebra îndepărtarea pe cale chirurgicală a sânilor fetelor – sau pe medicii care facilitează acest lucru.

Cel puțin jumătate dintre noi nu vor celebra bărbați îmbrăcați în femei, mai ales pe cei care dansează în fața unor copii de 6 ani. Și, cu toate că unele școli de medicină au fost convinse să utilizeze expresia „persoană care naște“ în loc de „femeie însărcinată“, cel puțin jumătate dintre noi îi vor disprețui pe lașii care conduc aceste facultăți de medicină.

Revin la punctul de la care am plecat. Mi-am dedicat o mare parte din viață pentru a-mi ajuta semenii evrei. Totul a început când aveam 21 de ani, iar Ministerul israelian de Externe m-a trimis în Uniunea Sovietică pentru a introduce ilegal articole evreiești și a scoate ilegal numele evreilor care doreau să părăsească Uniunea Sovietică.

Am reconvertit la iudaism mulți evrei dezamăgiți. Și am luptat constant pentru securitatea Israelului. Sunt foarte fericit că sunt evreu. Dar nu pot spune că sunt mândru de asta – nu a fost o realizare a mea; a fost o întâmplare.

Acest lucru este la fel de adevărat și în ceea ce privește rasa, etnia, genul, identitatea și orientarea mea sexuală. Nu primești laude, nu ar trebui să fii mândru și nu ai dreptul să ceri altora să celebreze ceva pentru care nu ai făcut nimic.

În concluzie, dacă ești onest, mândria de grup trebuie să vină la pachet cu rușinea de grup. Da, un număr disproporționat de mare de câștigători ai Premiului Nobel au fost evrei. Dar un număr disproporționat de mare de spioni occidentali aflați în slujba lui Stalin au fost, de asemenea, evrei. Dacă nu ești dispus să îți fie rușine de grupul din care faci parte, nu te mândri cu el. Această regulă se aplică persoanelor de culoare, homosexualilor, femeilor, creștinilor și oricărui alt colectiv de pe glob.

Tribuna.US