HomeNeocomunismul

Iluzia politicii de diversitate a Stângii

Iluzia politicii de diversitate a Stângii

Foto: MART PRODUCTION/Pexels Dacă ați vizitat recent site-ul web al vreunei universități, cel mai probabil ați observat imaginile cu studenți de di

Foto: MART PRODUCTION/Pexels

Dacă ați vizitat recent site-ul web al vreunei universități, cel mai probabil ați observat imaginile cu studenți de diferite rase și origini, menite să demonstreze angajamentul ferm al instituției în ceea ce privește diversitatea.

Această promisiune de incluziune sugerează că respectivele universități prețuiesc întregul spectru de experiențe de viață, puncte de vedere și opinii – dar oare chiar așa este?, analizează Christian Watson pentru Washington Examiner.

Politicile lor de admitere sugerează cu totul altceva. Discriminarea pozitivă, sau practica de a lua în considerare rasa și statutul unei persoane în cadrul procesului de selecție, constituie doar un exemplu al modului în care funcționează politica diversității.

Această ideologie este un tren scăpat de sub control care a contaminat totul, de la sloganurile campaniilor politice până la practicile de angajare ale companiilor, denaturând adevăratul sens al diversității și transformând-o într-un instrument al Stângii prin care oamenii sunt grupați în funcție de culoarea pielii sau de alte caracteristici fizice asupra cărora nu au niciun control.

Citește și Cum subminează discriminarea împotriva albilor cultura și drepturile cetățenești

Având în vedere că aprilie este „Luna conștientizării diversității“, instituțiile noastre ar face bine să-și reamintească adevăratul sens al diversității.

În trecut, această valoare desemna o varietate de aptitudini, opinii și experiențe bazate în întregime pe alegerile și trecutul personal al unui individ. O societate sănătoasă și prosperă va include și va necesita o astfel de diversitate. Avem nevoie de oameni cu experiențe de viață, talente și perspective diferite pentru a alimenta piața americană a ideilor și pentru a face ca națiunea noastră să avanseze în continuare.

Politicile Stângii în materie de diversitate pornesc însă, în mod greșit, de la premisa că alegerile unui individ sunt predeterminate de mediul în care trăiește și de culoarea pielii. Ei abordează anumite etnii și caracteristici fizice ca fiind un monolit și confundă prejudecățile rasiale și cotele de angajare sau de admitere aferente cu ideile și perspectivele cu adevărat diverse. Nu numai că această concepție despre „diversitate“ este greșită din punct de vedere moral, ci reprezintă chiar antiteza principiilor pe care a fost fondată America.

Drepturile naturale universale specificate de fondatorii noștri susțineau că toți suntem „creați egali“ și că avem dreptul la „viață, libertate și căutarea fericirii“.

Alegerile pe care le facem ar trebui să se bazeze pe un astfel de individualism și pe ideile și abilitățile unice pe care le dobândim în decursul respectivului demers, nu pe culoarea pielii sau pe alte caracteristici inerente. Această egalitate de șanse este esențială pentru asigurarea unei veritabile diversități, oferind fiecărui individ posibilitatea de a contribui cu perspectiva sa unică.

Citește și Egalitate versus „Echitate“

În schimb, politica diversității se axează pe echitate – actul de redistribuire discriminatorie a resurselor și oportunităților în favoarea unora și detrimentul altora. Echitatea presupune că, având în vedere istoria Americii, nu toți indivizii sunt, de fapt, egali și că trebuie să echilibrăm situația prin intermediul unor inițiative de justiție socială.

Acesta este motivul pentru care orașe precum San Francisco iau în considerare acordarea de despăgubiri tuturor persoanelor de culoare, în ciuda faptului că aceste persoane nu au fost niciodată afectate direct de sclavia americană. Nu vom reuși niciodată să facem dreptate dacă privilegiem în mod discrimnatoriu anumite categorii de persoane, exclusiv pe baza unor trăsături imuabile.

Aceasta nu înseamnă că istoria națiunii noastre este perfectă. A nega existența atrocităților din trecut ar fi atât lipsit de onestitate, cât și greșit. Dar reducerea vieții și a percepției fiecărei persoane la o experiență trăită singular – bazată pe atribute asupra cărora nu avem niciun control – ignoră bogăția experienței umane și importanța acesteia pentru progresul societății.

Teoria economistului Friedrich Hayek privind ordinea spontană sintetizează poate cel mai bine acest lucru. Hayek considera că progresele națiunii noastre sunt, de fapt, rezultatul faptului că oameni diferiți și interacțiunile lor unice se contopesc pentru a genera o schimbare fundamentală și de durată.

Stânga ar vrea să ne facă să credem că este mai bine să asmuțim anumite categorii de persoane unele împotriva altora în numele puterii și al influenței. Dar acest lucru duce în cele din urmă la o mentalitate de segregare, mai degrabă decât de unitate.

Însă America nu a fost fondată pe dezbinare, ci pe valori universale garantate tuturor. Considerăm că virtuțile numite libertate și egalitate sunt necesare pentru ca societatea să înflorească, indiferent de culoarea pielii, nivelul de venit sau mediul de proveniență.

Și de aceea politica diversității adoptată de Stânga va eșua – pentru că respinge însăși esența a ceea ce reprezintă America.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0